„Vreau să câștig! Dar dacă nu voi câștiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!”. Și în acest an, școala ”Lacrima” a reprezentat județul Bistrița-Năsăud la Jocurile Naționale Special Olympics România, care s-au desfășurat la Baia Mare, în perioada 2-5 iunie.
”Sportivii noștri au participat, alături de alți peste 300 de sportivi din toată țara, la cel mai mare eveniment organizat pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale din România. Manifestarea a inclus evaluări medicale la 7 discipline ale proiectului „Sportivi sănătoşi”, și anume ORL, stomatologie, oftalmologie, sănătatea picioarelor, mobilitate si flexibilitate, nutriție si sănătate generală dar si sănătatea minţii. În urma evaluării, sportivii noștri au primit indicații, sprijin și sfaturi în vederea rezolvării unor probleme medicale”, precizează consilierul educativ Emanuela Avram, profesorul psihopedagog Bianca Borșa și profesorul antrenor Călin Deac.
Competiţiile sportive de atletism, baschet, bocce si înot au început duminică şi s-au încheiat luni. Alin, Denisa, Ionuț și Octavia au urcat de 6 ori pe podium, câștigând 2 medalii de aur, 2 de argint și 2 de bronz, concurând la atletism și la baschet individual.
Adaugă comentariu