La rectificarea bugetului local, municipalitatea alocă peste un milion de lei pentru dotări în unitățile de învățământ, în funcție de necesități: calculatoare, sisteme de alarmă, licențe, softuri, etc.
Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, unde gazonul terenului de sport va fi realizat cu 85.000 de lei, are alocări de 37.000 de lei. Îi va cheltui, printre altele, și pentru cumpărarea unui tractor de tuns gazonul terenului de fotbal (15.000 lei).
Colegiul Tehnic Infoel primește 139.000 lei, bani pentru grup de pompare necesar instalațiilor solare (3.000 lei), sistem de alarmă (18.000 lei), 15 calculatoare (68.000 lei), licențe Windows (50.000 lei), etc.
Liceul cu Program Sportiv va beneficia de 454.000 lei pentru servere și programe informatice, iar Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” de 303.000 lei: sistem de sonorizare-amplificare, servere, programe informatice, licențe, 30 de calculatoare (125.000 lei).
79.000 de lei merg la Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil” pentru programe și licențe.
Pentru desfășurarea programului after school în Subcetate se cumpără tablă inteligentă, videoproiector, televizor, două calculatoare (29.000 lei).
În altă ordine de idei, tot la capitolul dotări, 46.000 de lei în plus la cei 54.000 alocați până acum vor fi folosiți pentru un sistem de detectare și stingere automată a incendiilor, pentru protejarea depozitelor de arhivă.
Cu 16.000 de lei vor fi achiziționate patru aparate de numărat și depistat bancnote false, pentru Direcția Economică-Venituri.
SVSU va cumpăra cu 9.000 de lei două aparate de respirat autonom cu aer comprimat și presiune.
Adaugă comentariu