(FOTO) În așteptarea sărbătorilor pascale catolice și ortodoxe, municipalitatea a amplasat ouăle uriașe realizate din poliester armat cu fibră de sticlă.
”Cuibarele” sunt amenajate în zone pietonale din oraș precum Piața Centrală – în fața Bisericii Evanghelice, Piața Unirii – în fața bisericii de la Coroana, în fața Bisericii ”Sf. Ana” de la Big.
Ouăle gigant care au motive florale, peisaje, copaci înfloriţi, globul pământesc, mozaicuri, decoraţiuni au fost puse în Bistrița pentru al 11-lea consecutiv.
În 2012, înainte de Paşti, în mai multe locuri din oraş au fost montate pentru prima dată ouă de mari dimensiuni. Atunci când a introdus aceste aranjamente stradale de Paşti, primarul Ovidiu Creţu a mărturisit că s-a inspirat din cele văzute la Zagreb, unde mai multe ouă gigant (”Pisanica”) împodobesc cea mai mare piaţă din capitala Croaţiei. Tradiţia ouălor uriașe o au şi alte oraşe din lume.
Anul acesta, Paștele catolic este celebrat în 17 aprilie, iar cel ortodox o săptămână mai târziu, în 24 aprilie.
Și ouăle sunt din vechea administrație …
Actuala administrație nu e în stare de nimic.
Mă uitam zilele trecute la târgul săsesc de Paști. Așa cum l-a lăsat fosta administrație.
Un oraș încăput pe mâna unor hulpavi profitori …
Un oraș rămas pe loc, condus de o gașcă pusă pe trai bun … pe banii noștri !
Vai de ei români !
Intelegem ca ouale lui Cretu ii plac si lui Turc! :)) adica sa aiba si el…oua….de paste frumos ornamentate! Si chiar sunt ok, si merele alea aveau farmecul lor, erau frumoase. Dar mno…acuma se fac gradini pe terasele blocurilor, se circula impecabil, sunt parcari, este curat, nu sunt cersetori….ce mai…. e beton cu Turc!
Asteptam si Dinozauri din poliester.
Ar fi ceva inedit.
Ale cui sunt ouăle uriașe?
Ale primarului (teleghidat de altii) sigur nu-s…. 🙂
Parca s-au mai inmultit, ouale,zic! Sunt mai multe? Semn de bunastare pentru primar si primarie, ca ce-i mai plac luminitele si lucrurile de fatada…
s-au mai facut neste transferuri bag sama !!!::)))
Un dobitoc de ( bistritean ) a consemnat si el un rahat de dinozaur.
Și cine o să le numere?