Actualitate

Se apropie sărbătorile de iarnă, se aprobă taxele pentru patinoarul sintetic

Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă iar municipalitatea va amplasa – pentru început în Piața Centrală – un patinoar sintetic care va putea fi folosit pe tot parcursul anului, în Consiliul Local Bistrița vor fi aprobate taxele speciale pentru aceste servicii.

”Administraţia municipiului Bistriţa are în vedere crearea de noi facilităţi pentru cetăţeni, fapt pentru care va pune la dispoziţia publicului un patinoar sintetic modern care poate fi exploatat pe tot parcursul anului. În vederea asigurării resurselor necesare funcţionării şi întreţinerii, este necesară instituirea unor taxe speciale pentru serviciile oferite de către patinoarul sintetic din municipiul Bistriţa”, explică Primăria.

În bugetul local pe anul în curs a fost alocată suma de 626.000 de lei pentru achiziția unui patinoar sintetic cu o suprafață totală de aproximativ 598 mp (13×46 m).

Patinoarul sintetic, ”probabil cel mai mare din România” după cum spune primarul Ioan Turc, va fi amplasat pe durata sărbătorilor de iarnă pe latura de est a Bisericii Evanghelice, acolo unde în trecut era montat cortul de evenimente, apoi va fi dus în altă parte pentru sezonul cald.

Prețurile vor fi următoarele:

Nr. crt.Specificaţii  Taxă  
1.Taxă de acces patinoar – tura 2 ore10 lei/persoană
2.Taxă închiriere patine10 lei/persoană
3.Taxă ascuţit patine10 lei/pereche
4.Taxă de acces patinoar – 1 zi40 lei/persoană
5.Taxă de acces patinoar – 1 săptămână150 lei/persoană
6.Taxă de acces patinoar – 1 lună300 lei/persoană

În primele zece zile după deschidere, accesul va fi gratuit. Apoi, zilnic, între orele 10.00 și 12.00, accesul va fi gratuit.

Municipalitatea precizează că la baza stabilirii cuantumului taxei speciale de acces pentru patinoarul sintetic din Bistriţa pentru anul 2021 s-a avut în vedere analiza tarifelor/ofertelor practicate de alţi operatori interni:

Nr. Crt.ExplicațiiBucurești (Cișmigiu)SuceavaGalațiAradDejBacău (Gepex)Petroșani (Keops)Cluj (Cora)Tg. Mureș
1.Program10-2110-209-219-2110-2112-2310-2110-2210-21
2.Tarif intrare20 lei/1,5h9 lei/1,5h15 lei/1,5h21 lei/1,5h10 lei/1,5h15 lei/zi L-J 20 lei V-D6 lei/ora L-J 10 lei/ora V-D20 lei/zi10 lei/1,5 h
3.Închiriere patine10 lei/1,5h14 lei/1,5h11 lei/1,5h5 lei/1,5h6 lei/ora L-J 10 lei/ora V-D15 lei/zi13 lei/1,5h
4.Ascuțit patine15 lei3 lei12 lei16 lei
5.Tarif elevi – studenţi5 lei/1,5h
6.Tarif sub 18 ani8 lei/1,5h

1 comentariu

  • La Sibiu patinoarul va avea cca 600 mp . Nu stiu daca va fi cel mai mare din tara dar va fi un patinoar adevarat (cu gheata). La Bistrita va fi sintetic , (adaptat schimbarilor climatice) la fel ca bradul ca (vorba aia) iubim natura si nu vrem sa taiem brazii. Avem grija sa ramana prietenilor presedintelui , sa aiba ce taia(SUSTENABIL) , nu-i asa?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.