A început asfaltarea tronsonului 2 al străzii General Grigore Bălan, una dintre cele mai importante artere din Bistrița, anunță primarul Ioan Turc.
”În cadrul proiectului Linia Verde, aici au fost executate ample lucrări de reabilitare, prin schimbarea rețelelor de apă și realizarea unei fundații trainice care va asigura o lungă durată de exploatare a noului carosabil. În acest perimetru se va continua cu înlocuirea stâlpilor de iluminat, îngroparea rețelelor de cabluri aeriene pentru telefonie, internet și televiziune, dar și cu amenajarea de trotuare și piste pentru cicliști”, spune primarul.
Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea – Calea Moldovei – Gen. Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gh. Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara) operat cu vehicule electrice, în proiectul cu bani europeni ”Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” (aproape 69 milioane lei) se prevede modernizarea părții carosabile şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști. Proiectul cu bani europeni implică, de asemenea, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și două stații terminale. Constructor este M.I.S. Grup.
Doamne dă să nu mai plângă norii că o să fie jale. Ne luăm barcă …
Ce fălos se plimbă Turc pe proiectele lui Crețu! Să ne arate unul de-al lui.
@ Fală….Proiectele proaste a lui Crețu, doi de-un leu…
De curiozitate, se mai parcheaza pe marginea drumului?
NU!! Nici nu o sa mai ajungeti sa treceti pe langga bordura, deoarecere o sa fie banda de circulatie dedicata autobuzelor
Apropo unde o să parcăm pe Lună sau pe Marte că nu sunt lămurit.
PS. Felicitări Turc 😆
Da sunt curios, unde v ați parcat mașinile, le ați dus în casă?!!! Se pare ca sunt și locuri de parcare, dar mulți sunt comozi și ar dori sa coboare direct în scară!
@ Alin, Ne-am dus mașinile pe lună acolo unde ne-a spus primarul să le ducem 🤣🤣.
Eu am avut șansa să o duc la țară unde am o proprietate până se va termina această nebunie. Ceilalți locatari parchează pe spațiu verde 🤑
@ Alin, Până se termină această bazaconie eu țin mașina în parcarea din Parcu Mare din fața Casei de Cultură.
După ce se termină această tâmpenie o să o aduc să o pun tot la bordură pe Bălan că altundeva nu am unde să o parchez.
Costi destul de departe eu am găsit un loc la bordură mai aproape ca tine pe Alexandri aproape de Piața Mică.
Zevzecii mută mașinile de pe arterele principale pe străzile laterale blocândule. Asta numai pentru ca doi pensionari să se plimbe cu autobuzul gratis ( adică pe banii noștri ) de la Kuaflandul de jos la Kauflandul de sus. Numărul de mașini este la fel de mare ba din contră el va crește în viitor în zona centrală fiindcă se înghesuie alte blocuri acolo. Cum spunea Tănase ” Și cu asta ce am făcut ?! „
Dacă mă ma enervează mult acest primar hăbăuc și nu găsesc loc de parcare eu mă gândesc serios să parchez mașina în fața primăriei pe locul unde își tine el bolidul electric! Apropo la chermezele de înfrățiri și deplasările politice de partid la București se deplasează cu mașina primăriei be banii noștri ?!
Dacă reconfigurați parcările și străzile adiacente așa cum ați făcut cu cele din fața tribunalului mie și frică să mă gândesc ce o să iasă. Chiar nu ar fi bine să publicati aceste proiect pe pagina de facebook a primărie pentru a vedea la timp și cetățeni Bistriței prostiile care le veți face, pe ” valorosul ” site al primărie nu are niciun rost să le puneți fiindcă este organizat atât de prost încât nu se uită nimeni, la fel nu are rost să le puneți pe pagina de facebook a primarului că acolo sunt acceptate doar felicitările și observațiile pertinente sunt șterse și cei ce postează blocați.
https://timponline.ro/cum-arata-noile-parcari-din-fata-palatului-de-justitie-care-au-dus-la-ingustarea-strazii/
Pana la urma, se face treaba, chit ca erau atatia carcotasi, c-o fi, c-o pati. Daca le sta primarul in coaste, pana si cei de la MIS sunt harnici.
Te spargi ca un fraier.Adica pana acum vreo 3 luni pe vremea cand nu erau nici pe jumatate atatea santiere, MIS si primarul nu se intelegeau deloc,primarul spunea in presa ca astia ne mananca zilele si banii iar dintr o data se inteleg perfect,poze cu utilajele pe care scrie MIS ,interviuri,scuze ,argumente.Care e secretul?
Până la urmă se fac toate bazaconile din oraș, nu se învață niciodată din greșelile celor din înaite să fie anulate aceste prosti ba din contră bazaconile se amplifică.
Mda…nelipsitele ședințe foto între plecările în străinătate a primarului. Ne afișam să dăm impresia că suntem pe aici, apoi clar urmează o plimbare prin străinătate iar la cârma orașului rămâne „savantul „Hangan împreună cu gașca de directori cretulieni care încet și cu strategii bine cunoscute, îl înlătură pe săracul Turc…și pe principiul „știe tot satul ce nu știe bărbatul ” ,Turc habar nu are!:)))
Ati comentat din nou de-a p….lea fara curajul raspunderii.
Felicitari administratiei condusa de IOAN TURC !
Se aude pe la colturi ca terasamentul drumului nu este corespunzător(nu ar fi compactat cum trebuie) si in viitorul apropiat se sparge strada din nou…sper sa fie doar o barfa ..
Tot în ținuta aia de interlop umblă alte haine nu are ?!
Frumos, totul e nou și pus la linie 😅
Dar de conductele metalice de gaz, vechi de 20 de ani nu spune nimeni nimic.
La prima scurgere mai serioasă adio asfalt nou și drum civilizat !
Tataie, sunt vechi de 27 de ani, din 1995.
Mai pune mâna pe gramatica.Da’ nu sa omori mustele care trag la tine.Deschide-o si citește.Lăudătorii de altădată erau mai buni.Acum,pesemne că vă recrutează dintre tractoriști.
Bravo!
Consilierule întrebare pentru tine.
Noua stație de preparat asfatul cumpărată cu atâta laudă funcționează 😂🤣😎😃😅 ?
Și dacă răspunsul este da 😂😂 de ce nu sunt asfatate cele peste 130 de străzi de pământ din oraș ?
Va rupe invidia, pireu va face 😂
Cu ce ați filmat,cu canciocul?
Zăpăceală mare pe propagandiști, după câte se observă,
Cred că se poate mult mai bine,Timp Online,la editare:)
Bravo, bine, dar am o curiozitate am vazut o bucata de pista de biciclisti de la Romsilva pana la tipografie,cativa metri,si se termina brusc! Pt cine sau ce s-a facut ,ca nu inteleg ce rol are?
Nu sunt în stare să pornească stația de preparare a asfatului numai gura este de ei și pozele la făcute la plimbare pe șantierele la care lucrează alte firme și nu primăria.
Sînteti sau sunteti?