Actualitate

Se deschide încă un Punct Gastronomic Local în zona de munte a județului

Un nou Punct Gastronomic Local va fi deschis în zona de munte a județului Bistrița-Năsăud, mai precis pe Valea Lăzăroii, aproape de Valea Străjii, sub Muntele Miroslava.

Potrivit familiei Hângănuț care va deschide cel mai nou Punct Gastronomic Local, lansarea acestuia se va face în 29 iunie, iar el se va numi ”Căsuța din pădure“. Informația a fost prezentată în premieră de prof. Ioan Bâca de la Facultatea de Geografia Turismului a Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj, Extensia Universitară Bistrița.

Vârful Miroslava zis şi Oala sau Gogoaşa cu ai săi 1605 metri este al doilea ca înălţime din Munţii Bârgăului, dar nu este greu de ajuns la el, traseul nefiind solicitant. Miroslava are de fapt două vărfuri, unul de 1504 m şi altul de 1605 m. Iubitorii muntelui spun că traseul durează 6 ore, că peisajul este incredibil pe aproape toată durata traseului.

3 comentarii

  • Mi dor sa mai mănânc o coleșă cu brânză de bărbânță (un fel de parmezan autohton) cu cârnați usturoiat, slănină și pe deasupra lapte acru.

    33
    11
    • Mie dor sa mananc mămăligă cu cârnați afumați , mușchi de porc unsoare și murături .

      23
      4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.