După mai bine de șase luni în care la Palatul Culturii din Bistrița nu s-au mai organizat evenimente, din cauza pandemiei de Covid-19, se deschide stagiunea teatrală, prima piesă pusă în scenă fiind una clasică: Take, Ianke și Cadâr de Victor Ioan Popa, vineri 18 septembrie, de la ora 18.00.
Din distribuţie fac parte actorii Liviu Pancu (Take), Dan Rădulescu (Ianke), Costin Gavază (Cadâr), Cristian Iorga (Ionel), Loredana Dascălu (Ana), Csaba Ciugulitu (Iţic), Cristina Holtzli (Baba Safta) şi Ştefan Mura (Gypsy). Regia îi aparţine lui Nicu Mihoc, scenografia este realizată de Horaţiu Mihaiu, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.
La Palatul Culturii a avut loc o conferință de presă în care regizorul Nicu Mihoc și actorii Teatrului Național Tg. Mureș, Dan Rădulescu, originar din Bistrița, Costin Gavază și Liviu Pancu și-au exprimat bucuria de a reveni pe scenă și totodată la Bistrița.
Cu această ocazie, directorul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, și Nicu Mihoc, au anunțat deschiderea unei colaborări între CCM și Teatrul Național Tg. Mureș, care se va materializa în piese de teatru, expoziții și lansări de carte.
Intrarea în sala de spectacole, amenajată special conform situației actuale, se face pe bază de bilet. Casa de bilete este deschisă la Palatul Culturii.
Conform regulilor în vigoare, vor fi două locuri libere la un loc ocupat, 110 disponibile în total, iar spectatorii trebuie să poarte mască.
”Chiar și într-o perioadă critică, să nu uităm că teatrul rămâne un element esențial pentru orice iubitor de frumos. Vor fi cel puțin două piese pentru iubitorii de teatru din Bistrița în această stagiune. Sunt convins că publicul va fi receptiv, chiar dacă încă există teamă. Am luat toate măsurile de protecție necesare”, a spus Dorel Cosma.
Super. Asteptam un spectacol. Succes si cat mai multe evenimente sa avem.