Actualitate

Se deschide Ștrandul Municipal Codrișor. Care sunt tarifele

Se apropie deschiderea Ștrandului Codrișor din Bistrița, iar zilele acestea s-au făcut ultimele pregătiri înainte de deschiderea sezonului estival la bazin.

Ștrandul se deschide joi 22 iunie, la ora 09.00.

Față de anul trecut, tarifele la ștrand sunt mai mari cu 1 leu, conform listei de taxe speciale aprobate la sfârșitul lui 2022 de Consiliul Local Bistrița.

Astfel, intrarea pentru adulți este 11 lei, iar pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 6 lei. Prețul pentru folosirea unui șezlong este 9 lei. Tot atât costă și utilizarea unei umbrele.

La Bistrița se anunță joi temperaturi de 29 de grade Celsius, iar vineri de 31 de grade. Sâmbătă vor fi 26 de grade Celsius, dar și câteva averse, iar duminică 22 de grade Celsius.

5 comentarii

  • Mărire a tarifului din pix. Doar așa, ca să fie. Acum va trebui să ne căutăm de bani mărunți și noi și primăria. Nu există nici o justificare pentru mărirea tarifului cu 1 leu. Inflația și costurile cu energia sunt povești atâta timp cât nu se prezintă contextul general? Cât sunt veniturile, cât sunt cheltuielile cu ștrandul? Apoi, pe baza acestei analize trebuia luată decizia. Ne permitem sau nu sa mai mergem cu vechile tarife? Putem sau nu putem să administram creșterea tarifului? Adică, bagă serviciul economic fise în fiecare dimineață la ștrand ca să poată fi dat restul la sută clienților? A introdus Primaria POS-uri la ștrand ca să se poată plăti cu telefonul mobil? Desigur finalul glorios ar fi trebuit să conducă la analiza veniturilor pe întreaga activitate de agrement. (Ca să nu mai băgam și alte sectoare cum ar fi jucăușii de la centrul cultural). Mai precis, închizând activitatea patinoarului caraghios de teflon la care primăria plătește minim portar și curățenie, făceam tot atâția bani în trei luni câți aș putea să încasez în plus din mărirea cu 1 leu. Dar, mno! De ce să gândim. Așa a fost mai simplu. A bagat-o cineva idea cu 10% că ei sunt liberali, și trebuie să facă profit consilierilor de teflon ai primarului li s-a părut că e o suma rotundă. În fine, bine că nu s-a deschis în Septembrie. Dacă scoatem afară și zilele de Luni când e pauză de repaus, sezonul de ștrand nu va fi mai lung decât sezonul de schi.

    7
    4
    • Haha:)) good point. Ce sa mai zicem. Le dorim mult spor administratorului/casierului in treaba asta. O sa ii vedem in fiecare dimineata intrand cu teancuri de 1 leu parca ar fi Pablo Escobar

      6
      1
  • …acuma am inteles! Astia sunt cu asia defilam si 6,0 mil. de romani nu regreta ca au plecat si se pare ca numarul lor este in crestere. DE CE? Cei care raman ar fi bine sa se intrebe, dar ii doare in bacsca de ce pleaca.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.