Primăria Bistrița are în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții cu bani europeni ”Linia Verde”, iar pentru amenajarea pistelor de bicicliști și a traseului de circulație pentru autobuzele electrice este prevăzută reconfigurarea unor tronsoane de străzi.
În acest sens, municipalitatea anunță închiderea circulației pentru realizarea părții carosabile în zona sensului giratoriu aferent str. General Grigore Bălan (în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență), str. Avram Iancu și str. Calea Moldovei (zona OMV), în perioada 22 mai – 22 iunie.
Toți participanții la trafic sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la restricționarea circulației.
Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea/DN 17 – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara/DN 17) operat cu vehicule electrice, în proiectul cu fonduri europene ”Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” (88,9 milioane de lei, peste 18 milioane de euro) se prevede modernizarea părții carosabile pe anumite tronsoane şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști. Proiectul cu bani europeni implică, de asemenea, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și două stații terminale. Constructor este M.I.S. Grup.
Uau doar o luna dureaza dar ce dracu construiti pod,sosele suspendate,pasaje subterane?
Se face sensul din nou!!!
Cred ca fac si bransamentele la acel sens
..sa fie facute!!!
Poate l revebdica cineva si sa aiba valoare!!!
Se fac piste pentru biciclisti iar biciclistii circula cu masinile la greu… bicicletele doar sambata la o tura asa de relaxare. Pistele se puteau face acolo unde permitea spatiul…