În cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din Ilva Mare, care conducea un autoturism deși consumase substanțe psihoactive. Rezultatul testării cu aparatul DrugTest a fost pozitiv.
Tânărul a fost oprit pentru control pe o stradă din municipiu și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței metamfetamină. El a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. De asemenea, a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020, sancțiunea fiind în cuantum de 500 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Nu se înmulțesc cazurile, se înmulțesc controalele. Drogații tot pe străzi, conducând au fost, Poliția însă nu i-a controlat/descoperit. Permisul ar trebui anulat și băgați în închisoare câțiva ani buni.
Eu m-a droghez la bulan și merge bine de tot dau într-una la bulan pentru ca le trebuie !!