Actualitate

Se lucrează la modernizarea și extinderea iluminatului public. Pentru început, pe Bd. Republicii

Au demarat lucrările în proiectul finanțat cu fonduri europene ”Modernizarea, reabilitarea și extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Bistrița și localitățile componente”, derulat de Primăria Bistrița.

Valoarea investiției este de peste 4 milioane de euro, în proiect fiind cuprinse 36 de străzi, iar lungimea rețelei proiectate – 21,28 km. 609 stâlpi noi vor moderniza actuala rețea de iluminat public.

”Întreaga rețea nouă de iluminat public va fi îngropată, pentru eliminarea cablurilor aeriene și pentru un aspect modern și civilizat al străzilor care întră în acest proiect. Am început lucrul în zona centrală a orașului – B-dul Republicii – pentru a profita de traficul pietonal redus din acestă perioadă de criză. Pe această arteră s-a prevăzut atât iluminarea eficientă a trotuarelor, cât și a părții carosabile”, a menționat viceprimarul Cristian Niculae.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/1066590620387149

Printre străzile prinse în proiect, conform studiului de fezabilitate, se numără: str. Tărpiului, Pajiștei, Arțarilor, Cuza Vodă, Subcetate, Sucevei, Trandafirilor, Avram Iancu, Narciselor, Republicii, Valea Scurtă, Făzănăriei, Crângului, Căstăilor, Vasile Nașcu, Ecaterina Teodoroiu, Mihai Eminescu, Orizontului, B. Șt. Delavrancea, Victor Onișor, Ghinzii, Armoniei, Calea Dejului, Valea Jelnei, Valea Budacului, Valea Slătiniței, parcare str. Gării (bl. 30-32), Tudor Vladimirescu, Panait Cerna, CR Vivu, Aleea Șieu.

32 comentarii

    • Voi n-ati auzit de iluminat cu panouri fotovoltaice???? Iar spargeti trotuarele si strazile????

  • Iarasi strica asfaltul, macar sa il faca inapoi cum a fost.
    Orasul o sa arate bine la final dar pana atunci mult deraj. Oricum bine ca fac

    • Nu se sparge asfaltul. Se ridica pavajul, se ingroapa retelele si se reface pavajul. Este un proeiect frumos, nu vom mai avea cabluri aeriene pe stalpi si strazile vor fi luminate mult mai bine.

  • A.. Și pe strada mea. Super. Era necesar. Viceprimarul se tine de treaba, nu glumește. Acum, se poate lucra mai ușor, circulația este redusă, sper sa terminați cât mai repede lucrarea. Bistrița e din ce în ce mai frumoasă.

    • De când ți se pare Bistrița mai frumoasă, de când au început să sape sau de când și a pus vicele pozele pe garduri? Cred că frumusețea lui sclipitoare te a orbit! Ha…

    • Nu fiti rautaciosi cu viceprimarul ca are panouri prin oras! Inainte cu 6 luni de prezidentiale era plin orasul si toata Romania cu panourile lui Iohannis cu „Romania normala”, nu ati comentat nimic atunci. Ba chiar l-au votat romanii.
      Altii pot, vicele nu! Simionca a umplut orasul de panouri cu Autostrada Nordului anul trecut si nu ati comentat nimic!
      Unde-i autostrada , ca sunteti la putere, voi ce care comentati? ati continuat ce a inceput PSD-ul sau ati scos-o de la finantare ?

  • Niste tampiti cu asa programari de lucrari.
    Canalizatie in zona centrala – si ingropare toate retelele…. Nu va duce capul?
    Maine o sa sape ca ingroapa operatorii cablurile–pe rand, fiecare dupa buget….

    • Perfect de acord. Un proiect derulat cu cap ar fi insemnat ingroparea tuturor, repet, a tuturor cablurilor acum. Lipsa totala de viziune a Primariei Bistrita. Faceau ei , acum, pe bani europeni infrastructura si obligau operatorii de cablu sa-si ingroape retelele. Si incasau si ceva banuti. De ce la Alba Iulia si Brasov s-a putut si la noi nu? Lipsa de viziune.

  • Felicitări oameni harnici! Bistrița incepe sa se bucure de o grămadă de proiecte frumoase! Felicitări d-lui vice pt că a preluat frâiele orașului!

    • Mult a mai căutat „frâiele”, noroc că e în campanie electorală că altfel și acum le tot căuta.

  • De acest fel de proiecte au nevoie bistritenii.
    Sa circule pe strazi bune, sa aiba iluminat public si canalizare!
    Sper sa faceti cat mai multe proiecte de acest fel!

    • Da, Costiclă, de acest fel de proiecte.
      În toamnă, Niculae reasfaltează Republicii, iar în primăvară, tot Niculae sparge și sapă pe Republlcii.
      Sperăm să se oprească odată ce speri tu!

    • Dacă nu se termină repede campania electorala, vicele o să devină fotomodel de atâta „tras în poze”. Sigur îl va aborda Cătălin Botezatu. Deja e penibil!!!

    • Mă apucă răsul, defapt, răspul-plânsul … chiar nu vă dați seama ? Domnul vice Cristian Niculae face asta doar pentru campanie electorală, exact același tip de campanie electorală avea și Domnul primar Ovidiu Crețu, până ce a ieșit, că după …. dezastru, nu am treabă cu nici un partid, dar mai lăsați acești trandafiri să se mai ofilească, totuși a fost vicele lui Crețu, imaginațivă ce a putut învăța de la el, sper să vă gândiți bine la locale, după să nu începeți să vă plângeți ca și la Crețu, orice partid mai bine decât ei, au fost, sunt și vor fi un dezastru !

    • SI-ar face si altii poze, numai ca nu prea au cu ce!
      Turc, al vostru, si-a facut poze cand a donat 100 de viziere si ne tot aminteste de pozele din 2007, din presa vremii, cand A ASISTAT, la taierea pamblicii ptr modernizarea DN17.
      Ma apuca rasul…)))

    • Nu ati auzit de iluminat cu panou fotovoltaic???? Au comune iluminat inteligent si voi inca sapati santuri pentru cabluri!!!! Ati ramas in urma tovarasi.

    • Ba o să te apuce plânsul când o să întrebe Curtea de Conturi de ce a pus Niculae Moromete al tău asfalt pe Pescarilor fără măcar să fi frezat înainte.
      Să ne arate O SINGURĂ STRADĂ DE PĂMÂNT pe care a asfaltat-o el. Cum se lăuda el și în felicitarea de Paști că are întâlniri cu cetățenii de pe străzile de pământ, în plină pandemie.

  • Treaba buna cu firele astea care deranjau rau de tot coronamentul arborilor tineri. Sper ca dupa incheierea operatinunii Primaria sa se ostoaie cu masacrul arborilor de aliniament. Nu mai aveti tovarasi nici un motiv sa umblati in coronament si astfel veti respecta si legea 24. OK bre ?

  • Ăștia cred că au un singur loc sub biroul din primărie. De câțiva ani a stat ascuns Neculaie iar acum s a băgat Crețu și a ieșit ăsta la pozat.. păi atunci să împartă un salar, ce rost are să i plătim pe amândoi?! Oricum amândoi nu fac cât unul bun!

    • Ioane, vrajeala asta cu vicele care a stat ascuns nu prea tine! Dovada clara este pagina lui de Facebook. Acolo poti vedea simplu, toata activitatea lui de 4 ani incoace. Bine-nteles daca vrei cu adevarat sa vezi!

    • Vrajeala asta cu pagina lui de FB nu tine. Bineinteles (nu bine-nteles), daca vrei cu adevarat sa vezi cum anunta Niculae Wannabe demolarea stadionului Gloria, ca asa a zis primarul, si apoi cum zicea ca nu se mai demoleaza, ca asa au zis altii.
      Ce s-ar face Wannabe fara papusarii din spatele lui?

  • Treaba asta cu iluminatul e tot cu dedicație ca și asfaltatul. Pe str Valea Scurtă sunt case de vacanta, oare de ce este prioritară o stradă cu case de vacanță, când atâtea străzi cu locuințe sunt în beznă? Pe str Pajiștei s au asfaltat 80 de metri din 400. Pe principiul „toate drumurile duc la ai noștri”, asfaltați și iluminați unde vă convine, cu dedicație pt gașca psd. Restul e gargară electorală! Tot firma prietenă Electro Ursa bănuiesc că face lucrarea, nu??… nu de alta dar mă gândesc că vă trebuie bani pt campania electorala.

  • Coco jambo, fl Turc nu este la butoane, nu dispune de bugetul municipiului , nu poate sa faca el asta iar Niculita, Mutu, primarul doar sa incaseze meleoanele.
    Sper sa ajunga la primarie si sa cheltuiasca chibzuit bani sa nu fava ca astia sa i spargă pe tampenii cu firmele de casa.
    Agitatia este mare, observ ca se face iluminatul public pe cele mai scurte strazii. Ex Pajistei pe 70 m asfaltata la blocurile unui pilos al primariei restul de strada nu trebuie nici asfaltats nici iluminat.
    Dar Valea scurta nu este in ectravilan acolo nu sunt casa de locuit, sta cumva vreo pila?
    Ce nemernici, au banii pe mana si fac ce vreau ei fara sa le pede ca alti stau fara iluminat public de ani buni este sdevarat strazile sunt mai lungi Compozitorilor valea sigmirului, peste calea ferata la unirea.
    Daca nu va prinde rusinea baram curtea de conturi si DNA

  • Sa-i spuna cineva Pokemonului ca MODERNIZEZI abia dupa ce ai facut minimul necesar pt.tot orasul, adica dupa ce ai asfaltat si ai iluminat TOATE strazile din oras. Mai pe intelesul lui: te speli si dupa aia te parfumezi.

  • Am dori sa stim daca pe strada Izvorul Rece , prinsa in intravilan , va ajunge iluminatul public.
    Avem stalpi, curent , dar lipsesc lampile , iar apa ……. daca da Domnul din Cer, nu mai vorbim de asfalt, tot timpul noroi, apoi canal salubritate, gaz……
    Dar asa e la noi.
    prima data impozitul apoi ……… Sfantul asteapta. Autoritatile mai trec si prin imprejurimi?????
    Arata macar putin interes pentru OM??????
    Om vedea….. si urmatorii.

  • si nici o strda din cartierul rezidential vis -a vis de dedemann.Pentru edilii nostri zona acesta nu exista.Pai atunci sa nu platim nici taxe!!!!!!

  • Ecologistule , m-am dat jos din masina fiind pe b-dul Republicii. Santul este cam la 70-80 cm de trunchi pe trotuar. Nu este deloc adanc iar teii batrani sunt bine infipti in pamant. Pe o parte inspre trotuar sunt putin afectati, este drept , dar in doi ani se refac. Iti spune astea un plantator de meserie .

  • A da dracu sa aduca vreun employ din triumviratu asta dovezi…..si apoi sa vezi nopti cu lumina …… muuuuultaaaa….la directorasii astia vremelnici. Nu le mai trebuie iluminat stradal.

  • Smaranda, mai așteaptă are de facut iluminatul public pe st Pajistei 70 ml si Valea Scurta in extravilan-case de vacanta. Nu v ati prins?
    Raresul nu este angajatul de la cadastru din primarie care mai mult sta in fata primariei sau merge la pesti in timpul serviciului?
    Intreb doar nu dau cu parul.
    O fi stiind el ceva despre niste improprietatiri de aceia este asa linistit.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.