Din acest sfârșit de săptămână, cei interesați să se programeze pentru vaccinare cu Pfizer o vor putea face fiindcă se vor deschide trei noi fluxuri în județ, două la Spitalul Județean de Urgență și unul la Spitalul Năsăud.
”Din data de 23 martie, potrivit mesajului pe care îl avem de la Centrul Național de Vaccinare, vom mai deschide încă trei centre cu Pfizer. Acest lucru înseamnă că se va deschide platforma de programare în acest sfârșit de săptămână. Două vor fi la Bistrița, la Spitalul Județean de Urgență, reactivăm centrul care a administrat serul personalului medical. Al treilea flux se deschide la Năsăud, acolo unde mai avem încă unul cu Moderna. Acum vom mai deschide încă unul cu Pfizer. Cele trei centre vor fi deschise pentru toată lumea, etapa a treia. Aceasta în principiu. Dacă se schimbă ceva, vom anunța. E posibil să ni se spună că vom continua etapa a doua”, a spus prefectul într-o emisiune la Bistrița Express.
El a menționat că persoanele în vârstă și cele cu boli cronice vor avea în continuare prioritate fiindcă sunt prevăzute aceste setări în platforma de programare: ”Chiar și în centrele noi, ei vor avea oricum prioritate”
Potrivit lui Stelian Dolha, în afară de centrele cunoscute pentru care s-au putut face programări, mai există un centru de vaccinare la Armată și altul la Poliție, la acesta din urmă polițiștii și jandarmii fiind vaccinați cu serul de la AstraZeneca.
Tot cu serul AstraZeneca se fac imunizări și la Beclean unde, deși unii au renunțat la acest vaccin, s-au înscris alții pe liste: ”Atunci, pe moment (când au apărut în spațiul public informații despre reacțiile adverse produse de acest vaccin -n.r.), au fost câteva refuzuri, o zi-două, dar acest lucru nu înseamnă că oamenii nu s-au vaccinat. Nu s-au făcut 60 de vaccinări pe zi, dar pe urmă lucrurile au reintrat în normal”.
Prefectul a anunțat că, tot în acest sfârșit de săptămână, se va face rapelul în cazul persoanelor nedeplasabile din Bistrița care au fost vaccinate în urmă cu două săptămâni.
”Cu echipa mobilă am vaccinat persoanele din zona Bistrița, apoi comunele Braniștea, Galații Bistriței și Prundu Bârgăului. Pe Bârgău, am întâlnim ceva neplăcut. Echipa mobilă care s-a deplasat acolo a primit foarte multe refuzuri în condițiile în care li s-au transmis acestor echipe niște liste cu nume și adrese. Au fost și câteva refuzuri de vaccinare, dar, în mare parte s-a întâmplat acest lucru din cauza listelor neactualizate. Aceasta din cauza UAT și a medicului de familie care nu au colaborat între ele”, a spus prefectul Stelian Dolha.
Dozele rămase au fost repartizate centrelor de vaccinare unde au fost chemate de pe listele de așteptare.
Dolha a spus că echipa mobilă lucrează atât în timpul săptămânii, cât și la sfârșit de săptămână: ”Eu mi-aș dori să mai avem o echipă, două, pentru că, cu una singură, o să avem nevoie de o lună de zile ca să terminăm tot județul, ceea ce e prea mult. De săptămâna viitoare o să le cer să anunțe public unde se va deplasa echipa mobilă. Listele cu persoanele nedeplasabile sunt date de UAT și se mai ține cont și de disponibilitatea medicului de familie pentru că este nevoie de implicarea lui”.
Adaugă comentariu