Actualitate Recomandări

Proiecte CJ de reabilitare termică a secțiilor externe de la SJU Bistrița. Valoarea investițiilor

Reabilitarea termică a secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență de pe str. Ghinzii nr. 26 costă 3,8 milioane lei, conform proiectului de aprobare a documentațiilor tehnico-economice adoptat de Consiliul Județean. Proiectul vizează în principasl creșterea eficienței energetice, însă are în vedere și numeroase lucrări ede consolidare, reabilitare și modernizare.

Un proiect similar a fost aprobat de CJ pentru secțiile externe de pe str. Alba Iulia nr. 7, și anume corpurile de clădire care găzduiesc secţiile de boli infecţioase, oncologie, dermato-venerologie şi radiologie, lucrările urmând să coste circa 8,8 milioane lei.

CJ va depune pe POR, pentru a obține fonduri europene, aceste proiecte care vizează creșterea eficienței energetice a imobilelor respective.

Sunt propuse lucrări de îmbunătățire a izolației termice a anvelopei clădirii, șarpantelor și învelitoarelor, lucrări de modernizare a sistemelor de încălzire și instalațiilor electrice, sistemelor de ilumina, utilizarea surselor de energie regenerabilă pentru asigurarea necesarului de energie, lucrări și dotări conexe.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.