Consiliul Local Bistrița este convocat în ședință ordinară în data de miercuri 26 februarie, ora 15.00. Ședința va avea loc în sala mare a Primăriei.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte:
Aprobarea modificării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița-Năsăud.
Împuternicirea inspectorilor din cadrul aparatului tehnic al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în Regulamentul serviciului public de salubrizare al județului Bistrița-Năsăud și în legislația specifică serviciului de colectare, transport, tratare şi depozitare a deşeurilor municipale.
Aprobarea ghidurilor solicitanţilor de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2025 pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii nr. 350/2005.
Modificarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 247/18.12.2024 privind aprobarea Reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Bistriţa, pentru anul şcolar 2025-2026.
Însușirea documentației cadastrale de înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a tronsonului 2 al străzii Livezi, proprietate a municipiului Bistrița, domeniul public cu destinație de uz și interes public local.
Aprobarea modificării Contractului de achiziţie publică de servicii de salubrizare stradală în municipiul Bistriţa nr. 28/L/29.02.2024 încheiat între Municipiul Bistriţa şi Societatea Supercom S.A. Bucureşti şi a încheierii Actului Adiţional nr. 2 la contract.
Modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 89/21.05.2019 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administratiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A. a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii “Consolidarea și Modernizarea Corpului A (corp liceu) Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” Bulevardul Republicii nr. 8 Bistriţa”, cu modificările și completările ulterioare.
Aprobarea dezlipirii imobilului înscris în CF nr. 60183 Bistrița, situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai nr. 2, în vederea reglementării situației juridice a imobilului și ieșirea din indiviziune.
Aprobarea dezlipirii imobilului identificat în CF nr. 93604 Bistrița, proprietate publică a Municipiului Bistriţa, situat pe str. Aerodromului nr. 33, localitatea componentă Unirea, în vederea realizării unui obiectiv de investiții de interes public județean.
Aprobarea proiectului ”Regenerarea urbană a imobilelor din centrul istoric” și a cheltuielilor legate de proiect.
Aprobarea proiectului ”Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate – zona Independenței Nord” și a cheltuielilor legate de proiect.
Modificarea anexei la Hotărârea nr. 109/20.09.2012 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind înființarea societății comerciale cu răspundere limitată S.C. Business Park Bistrița Sud S.R.L. – societate administrator pentru Parcul Industrial Bistrița Sud, cu modificările și completările ulterioare.
Aprobarea trecerii imobilului-teren, situat în municipiul Bistrița, localitatea componentă Unirea, strada Aerodromului nr. 33, identificat în C.F. nr. 93607 Bistrița, din domeniul public al Municipiului Bistriţa în domeniul public al Județului Bistrița-Năsăud.
Stimatii consilieri locali care sunt platiti lunar cu 10 la suta din salariul primarului ar trebui sa ia in discutie la ,,DIVERSE,, situatia ivita pe strada Rodnei colt cu Somesului unde o statie de transport local s-a transformat in ditamai AUTOGARA…desi Autogara orasului este la distanta de 100 metri. N-ar fi o problema dar acel perimetru este un permanent haos cu aprox. 10 autobuze si microbuze stationate care sosesc si pleaca in diverse sate ale judetului = Bargau, Corvinesti,Moliset ,Breaza …etc.. de o parte si alta a strazii provocand blocaje auto, un haos generalizat , punand in primejdie viata calatorilor care traverseaza prin loc nepermis . O nebunie ….Asta pana la primul accident rutier …! Legea spune ca firmele care presteaza transport judetean si interjudetean de persoane,ca sa obtina licenta de traseu , trebuie sa aiba plecarile-sosirile dintr-o AUTOGARA autorizata . Onor Consiliul local ce parere are ?
Pentru a incepe o investogayie au nevoie de o reclamatie. Daca nu aveti o fundamentare justificata inseamna ca acestea sunt doar scenarii de film….va rog frumos sa faceti un film cu toate acestea , chiar cu acel accident imaginar si in vara la festivalul intercomunal de film il vom premia sau …asta e Basta!
Stimate GRIGORE.
Nu aduce nici un onor CL-ului pana nu rezolva situatia si te anunt ca ce intrebi tu aici este egal cu zero si mai nimeni nu citeste din cei care ar trebui sa o faca.
Te indemn sa fi prezent la sedinta si sa ceri dreptul la cuvant si sa expui situatia.
Eu ma duc pe alt subiect legat de spatiile verzi degradate.
Am tot dreptul deoarece am participat la o conferinta de mediu invitat tocmai de Primarie.
Primaria a inceput sponsorizarea Consiliului Judetean, pt inceput cu 1 imobil -teren din Unirea.
Bai nene comunist, mai debitezi multe prostii cu „strainii rai care ne cumpara tara”? Strainii astia rai sunt in topul listei privind contributiile la bugetul de stat din TVA, accize, salarii, impozit pe venit si alte taxe. Romanii tai ceausisti neaosi sunt la coada listei si sunt primii la primit ajutoare de la stat (fonduri APIA, fonduri europene, asistati sociali + majoritatea platesc zero taxe facand integral evaziune fiscala). Cand o firma deschide o fabrica sau un magazin, ajung o gramada de bani in economie in primul rand prin constructia fabricii, care de obicei se face aproape integral cu forta de munca si materiale romanesti. Apoi salariile platite angajatilor, taxele, utilitatile, o gramada de costuri de operare, absolut toate aduc bani in bugetul de stat.
Dupa 35 de ani chiar n-ai reusit sa iesit din mentalitatea comunista? Tu visezi taxe zero, dar vrei in acelasi timp ca statul „sa faca”, „sa construiasca”. Se vede ca ai IQ de cizmar analfabet la cat esti de decuplat de realitate cu „strainii care ne-au ocupat tara”, dar ne-am obisnuit cu de astia ca tine, fiindca asa sunt cam 70-80% din romani.
In rest, eu as vrea sa vad testare masiva in laboratoare de specialitate pentru producatorii din toate pietele romanesti, ca sa stiu ce cumpar. De fiecare data cand s-a facut asta, s-au descoperit produse cu tone de pesticide, de sute de ori mai toxice decat ce gasim in supermarketuri. Fermierii romani ar face bine sa se asocieze daca vor sa vanda in marile lanturi de magazine. Nu-ti cumpara nimeni produsele, nici macar magazinul de la coltul strazii, daca tu duci zece lazi de marfa o data la doua luni.
In rest, esti liber nene sa deschizi Gostat-uri sau ce magazine vrei cu marfa 100% romaneasca, chiar nu ne intereseaza.
Asfaltaţi strada Codrişor pentru trafic auto mă incopetenţilor că nu mai avem pe unde circula în oraşul ăsta nenorocit !
Tocaţi toţi bani noştri pe tot felul de prosti pe care nu-i interesează pe nimeni.