Actualitate

Președintele CJ Radu Moldovan, la Dumitra și la sărbătoarea Bistriței

(FOTO) Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a mers să viziteze noul teren de sport al comunei Dumitra, acolo unde a fost legitimat ca jucător în urmă cu peste 25 de ani, dar și la manifestările organizate în cadrul Târgului Mare al Bistriței.

”M-am bucurat să ajung într-un loc de care mă leagă amintiri din perioada în care jucam ca și fotbalist legitimat la echipa de fotbal din Dumitra, undeva în urmă cu mai bine de 25 de ani. Lucrurile s-au schimbat profund aici: dacă atunci aveam bălți și dâmburi pe teren, acum cred că terenul de fotbal din Dumitra poate concura cu și calitate cu multe terenuri de fotbal din orașe sau municipii. Duminică 29 august de la ora 17:00 dăm startul meciului ACS Dumitra – Viitorul Lechința! Vă așteptăm să vedeți o arenă sportivă cum nu au multe orașe din România!”, a menționat pe Facebook președintele CJ, care a fost la Dumitra împreună cu vicepreședintele CJ Ioan Țintean.

1 radu moldovan dumitra aug 16. 2 radu moldovan dumitra aug 16. 3 radu moldovan dumitra aug 16. 4 radu moldovan dumitra aug 16.

El a ajuns, alături de viceprimarul Cristian Niculae, și la evenimente organizate de Zilele Bistriței: parada ”Carros de Foc”, concerte pe pietonal spectacol folcloric în Heidenfeld: ”Unitate în diversitate! Un mod altfel de a organiza lucrurile pe cât mai multe gusturi! De la muzică electronică și house, la folclor, muzică clasică sau jocuri pentru copii! Felicitări Ovidiu Crețu și echipei tale de la Primăria Bistrița și CCM ”George Coșbuc”, iar tuturor bistrițenilor: ”La mulți ani” și distracție plăcută!”.

33 concert aug 16 tmb 34 tmb radu moldovan 16 35 radu moldovan tmb 16 36 radu moldovan tmb 16 37 radu moldovan tmb 16 38 radu moldovan tmb 16 39 radu moldovan tmb 16 40 radu moldovan tmb 16 41 heidenfeld tmb 16 42  heidenfeld tmb 16 43  heidenfeld tmb 16

6 comentarii

  • Tara arde si baba se peaptana? Corect si obligatoriu era sa mearga sa re zolve problemagunoaelor care in cateva zile ne vor sufoca. Doamne cat santem de dezinteresati de viitorul copiilor nostril. Votazm psd oare de ce ARDEALU nu a fost niciodata ROSu oare Pe cand si un sobor de preoti in frunte cu informaqtoru Andrecut la inaugurarea terenului de la dumitra cu wc uri modern mi sila si compatimesc conjudetenii mei care voteaza psdddd

    • Eu locuiesc in strainatate (nu am votat la alegerile locale din B-N).
      Ar fi bine sa o lasati mai moale cu acuzele la adresa PSD si a votantilor acestora. Respectati decizia majoritatii!!!

    • Domnule Adrian, eu locuiesc in Bistrita si nu am votat fiindca stiam ca majoritatea este rosie (la care trebuie adaugati si asistatii social), iar cei de dreapta au fost slabi. N-am avut cu cine vota!

  • Problema gunoaielor e rezolvata de mult. De ce credeți ca a fost plecat în concediu? De fapt eu cred ca a fost la negocieri, departe de ochii prostilor. Totul e o fațada. El nu e preocupat de criza Vitalia pentru ca în realitate nu există. Totul e regizat. Nu va exista nici o demisie decât dacă oamenii de încredere vor fi promovați pe funcții mai bănoase. Fraților votați PSD.

  • „Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie”! Dar mai scumpă!
    Numai aşa vor creşte preţul la gunoaie, fără să-i doară capul!

  • Fiecare la ce se pricepe, așa că de unde vreți mai mult? Lui Radu Moldovan bistrițenii ar trebui totuși să-i acorde o diplomă de maistru de ceremonii că acolo văd, are competențe depline. Cu o condiție: să o sfințească Andrei Andreicuț.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Alexander Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS