Actualitate

Șeful CJ Radu Moldovan, la întronizarea noului Episcop al Maramureşului şi Sătmarului (FOTO)

Sute de credincioşi, clerici, academicieni și oficialităţi, printre care și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, au participat în Catedrala din Baia Mare la festivitatea de întronizare a PS Iustin Hodea în demnitatea de Chiriarh al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 18 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Slujba a fost prezidată de IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Am avut bucuria să particip acasă la prietenii noștri din județul Maramureș la un moment istoric pentru Transilvania: înscăunarea Episcopului Maramureșului și Sătmarului în persoana Preasfințitului Iustin. Un om de o ținută intelectuală și umană desăvârșită, dublată de o smerenie rară. În discursul PS Iustin, de după primirea însemnelor episcopale, mi-au rămas întipărite două idei pe care PS Iustin își bazează misiunea: cea de slujire a oamenilor și cea de ”traducere” a misiunii și valorilor creștine pe înțelesul tinerilor. Îi urez mult succes în misiunea de apostolat pe meleagurile județelor Maramureș și Satu Mare și am mare încredere că personalitatea PreaSfinției Sale va marca un plus și pentru Biserica Ortodoxă Română în ansamblu! Bunul Dumnezeu să îi dea PS Iustin ani mulți și binecuvântați în fruntea Arhiepiscopiei Maramureșului să Sătmarului!” – Radu Moldovan, pe Facebook

În cuvântul său, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a sfătuit pe noul ierarh al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului să aibă în vedere patru îndatoriri principale. „Să îi primiţi pe toţi credincioşii eparhiei cu aceeaşi receptivitate. Să îi iubiţi pe toţi, să vă rugaţi pentru toată lumea ca să se apropie de Hristos şi să meargă pe calea cea bună şi să purtaţi sarcinile tuturor. În această lucrare este foarte important să aveţi multă răbdare. Să vă întărească Dumnezeu răbdarea, să vă ţină sănătos ca să îi duceţi pe toţi pe calea mântuirii într-un veac care nu e uşor, într-un veac secularizat şi secularizant.

”Vreau să îndrept un gând acum către clerul de mir şi cinul monahal prin care îi chem să slujim poporul lui Dumnezeu aşa cum L-a slujit Hristos. Sunt vremuri de mari provocări care se desfăşoară într-un ritm absolut ameţitor, iar Biserica nu sperie de acestea. Suntem chemaţi, aşa cum a zis Prorocul David, „să nu dăm somn ochilor noştri şi nici odihnă tâmplelor noastre” până nu vom vedea ctitorit, împodobit, înfrumuseţat lăcaşul lui Dumnezeu din sufletul fiecărui român. Îi chem la o împreună lucrare de implicare şi responsabilitate. Nu avem timp de odihnă. Trebuie să lucrăm toată viaţa, deoarece este scurtă. Îi rog ca împreună să ne ocupăm de cei săraci, abandonaţi, singuri şi nedreptăţiţi de o societate care se vrea corectă şi dreaptă şi totuşi produce atâta nedreptate”, a spus PS Iustin.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în 8 decembrie, prin vot secret, pe PS Iustin, ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, în scaunul rămas vacant după decesul IPS Arhiepiscop onorific Iustinian Chira.

6 comentarii

  • a ajuns asta acolo?
    sa se sesizeze careva
    sa=i imputa motorina
    asta nu e in interes de servici acolo
    aloooo
    contabille de la cj
    imputa-i motorina
    ca puteeee

  • Domnule Radu Moldovan, dumneavoastră
    ocupati o functie importantă – cea de Presedinte al Consiliului Judetean şi nu vă stă bine să fiți văzut tot timpul in compania preoților.
    Nu vă şifonati imaginea.
    Doar prostimea crede in basmele din Biblie. Dumneavoastră credeti?

    • Una-i să crezi în Biblie și alta să crezi în acești popchi, oameni care în general ar ocupa periferia pieței muncii.

    • Comunismu n-o muritu
      Numa un pic s-o hodinitu
      Su unde s-o hodinitu
      Neo marxismu o-nfloritu!

      Se distinge in aceste comentarii de aflare-n treaba o periculoasa (ne)gandire marxista reluata la parametrii noi… Se aduc aceleasi argumente impotriva credintei crestine ca in perioada bolsevismului. Ca benzina, ca basmele din biblie, ca piata muncii… Jigodiile marxismului se reinventeaza si vin cu viziunea stangista asupra lumii sperand intr-o noua revolutie… Bolsevicilor, nu veti intelege niciodata valoarea si rostul omului pe acest pamant… Deschideti niste carti si mai cititi, ca de studiat nu stiu daca sunteti in stare, aruncati o privire asupra Traditiei sau memoriei istoriei si lasati-o mai moale cu atitudinea patimasa si cu frustrarile, care va transforma in bestii cu pumnul ridicat si fara creier. Sau poate sunteti satisfacuti ca Marx, Lenin si Stalin se mandresc cu voi?

    • @ Zelea A.
      Tu habar nu ai cu cine stai de vorbă, am citit sute de cărți, nu doar românesti ci si scriitori străini.
      Mircea Eliade
      Eugen Ionesco
      Hemmingway
      Hertha Muller
      Murakami
      Paulo Coelho
      Dostoyevski
      Milan Kundera
      Karen Blixen
      Khaled Hosseini
      Tu crezi că doar comuniştii sunt impotriva religiei ? Gresesti !
      In nordul europei doar 2% dintre enoriasi merg la biserică mai des de două ori pe an şi nu le interzice nimeni să creadă in dumnezeu.
      Eu nu am nimic cu preotii si nici cu taranii care cred in Dumnezeu, insă nu mi se pare normal ca oameni cu functii de răspundere in administratia locală, să meargă la biserică si să arate lumii că ei cred că lumea a fost făcută in 7 zile, că ei cred că Isus a făcut din apă vin si că ei cred că Lazăr a inviat.
      Mai poti avea incredere in Radu Moldovan, in modul in care gândeste si in deciziile pe care le ia?

  • Radu , poti sa apari i poze si cu Papa de la Roma , tinandu-te de mana cu Patriarhul Daniel , tot nu scapi de DNA . Facem pariu ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.