Actualitate

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare, Ioan Bogolin, sub control judiciar. E cercetat de Parchetul ICCJ

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin, se află sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, dosarul fiind instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii cercetează mai mulţi şefi de la ANSVSA suspectaţi că au falsificat nişte documente legate de starea de sănătate a unor vite care au fost exportate în Uniunea Europeană, iar acest lucru ar putea pune în pericol exporturile de bovine ale României în UE.

Potrivit unor surse din cadrul PICCJ mai mulţi şefi de direcţii sanitar-veterinare din partea de nord-vest a ţării, printre care şi Ioan Bogolin, sunt cercetaţi pentru că ar fi falsificat anumite documente la vaci care prezentau simptome de boala vacii nebune. De altfel, Cristian Duicu, director general al Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din cadrul Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a fost arestat deja în această cauză şi va rămâne după gratii pentru încă 30 de zile.

Surse judiciare spun că Ioan Bogolin se află sub control judiciar din data de 3 noiembrie, iar în dosarul în care este cercetat se mai regăsesc şi numele altor şefi de direcţii sanitar-veterinare din Ardeal şi Moldova.

Potrivit Codului de Procedură Penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia; să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta; să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta; să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

În timpul guvernării PDL, mai precis în 2011, Ioan Bogolin a fost detaşat la Bucureşti şi a ocupat inclusiv funcţia de director general al Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Lanţului Alimentar din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În martie 2013, el a revenit în fruntea DSVSA Bistriţa-Năsăud instituţia fiind condusă, între timp de dr. Romulus Biţa, respectiv de dr. Dorinel Bodolan.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.