Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, de Timp Online, cum comentează ce s-a întâmplat în Senatul României unde s-a făcut scut în jurul lui Varujan Vosganian pentru ca acesta să nu poată fi arestat.
„Eu regret ce s-a întâmplat. Nu mai putem judeca cu dublă măsură: la unii le încuviinţăm arestarea şi pe alţii încercăm să îi protejăm. Un lucru este cert: parlamentarii nu sunt deasupra legii sau deasupra cetăţeanului de rând”, a răspuns Stelian Dolha.
Liderul PNL a spus că majoriatea în Senat o are PSD, dar nu li se poate imputa doar parlamentarilor acestui partid că au „făcut scut” în jurul lui Varujan Vosganian. „La nivel de PNL, s-a luat decizia ca în Camera Deputaţilor să se voteze cu bilele la vedere. Dacă la Senat nu a existat aşa ceva, atunci trebuie repus votul în discuţie. Vă reamintesc faptul că am votat pentru încuviinţarea arestării colegului meu de bancă, Mircea Roşca, un om drag mie. Chestiunile acestea sentimentale nu mai ţin”, a adăugat Stelian Dolha.
Întrebat dacă a discutat cu cei doi senatori PNL de Bistriţa-Năsăud, Dorin Dobra şi Cristian Florian ca să afle cum au votat, Dolha a spus că nu fiindcă niciunul nu a ajuns încă la Bistriţa: „Pe Dorin Dobra l-am sunat ieri şi nu a răspuns”.
Referitor la declaraţiile date de Dorin Dobra în Senat, potrivit cărora nu ajungea senator dacă nu era susţinut de fostul ministru al Economiei, Stelian Dolha a comentat: „Am citit şi eu declaraţia senatorului Dobra care a spus că Varujan Vosganian l-a propulsat în Senat. Vă mărturisesc faptul că nu ştiam lucrul acesta. Daţi-mi voie să am o discuţie cu el …. Dacă se dovedeşte că nu a votat cum a stabilit partidul, eu cred că sunt nişte măsuri care trebuie luate imediat de conducerea PNL. Practic, prin vocea preşţedintelui Alina Gorghiu, lucrul acesta s-a şi anunţat. Cred că ar trebui să fie nişte sancţiuni, însă nu vi le pot spune astăzi”, a adăugat el.
Stelian Dolha a adăugat că, în opinia sa, fiecare parlamentar PNL are datoria să spună sincer cum a votat. „Politica nu mai trebuie luată aşa, la pachet. Dacă ai greşit, nu poate fi responsabil PNL, ci tu, individul, parlamentarul, senator al PNL în cazul acesta, vorbesc despre ai noştri, nu de alţii”, a adăugat Stelian Dolha.
La insistenţele jurnaliştilor prezenţi la conferinţa de presă, care au vrut să ştie dacă va fi sancţionat senatorul Dorin Dobra în cadrul organizaţiei judeţene, Stelian Dolha a spus că va supune dezbaterii Biroului Permanent Judeţean acest subiect. „Voi avea şi eu o propunere. Sâmbătă avem şedinţă de BPJ şi cred că lucrurile acestea trebuie discutate”, a spus Stelian Dolha.
Senatul a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, dar printre cei care au votat împotrivă reiese că se numără şi Dorin Dobra.
În ştirea publicată de Mediafax, viceliderul senatorilor PNL, Dorin Dobra, a susţinut că „nu cunoaşte pe deplin acuzaţiile şi elementele noi care l-ar viza pe Vosganian, menţionând că prezenţa sa în Senat i se datorează fostului ministru al Economiei”.
De altfel, de la destrămarea USL, Dorin Dobra face oarecum opinie separată în PNL Bistriţa-Năsăud, el mutându-şi inclusiv biroul senatorial în altă clădire, mall-ul lui Kalmann, unde săptămânal proiectează filme.
dobra asta a ajuns senator datorita lui vosganian si nu idiotilor ca mine si ca restul membrilor care au facut campania, mai lipseste sa ne considere domnul senator si sclavi ca din declaratiile lui observ ca asta suntem
Oranduiala demnitarilor nu e de loc randuiala de rang demn si atitudinea lor in dregatorie e lipsita de pozitie de onoare.
USL desi destramat traieste si se pare ca are si mai mare putere si-si apara toate functiile corupte din toate sectoarele de activitate.
penelisti delimitati-va de cei ce zic una si fac altele penale ca dobra
Violare votului secret este o crimă asupra democrației, fluturarea biluțelor întru satisfacerea șefilor de partid, este o practică dâmbovițeană de care ar trebui să ne debarasăm. Fără să am nici o fărâmă de respect față de acest domn senator de Bistrița, consider că votul secret nu trebuie justificat și cu atât mai puțin făcut public.
Votul secret este o valoare incontestabilă a democrației, necomparabilă cu rezultatul votului.
va cam contraziceti domnule Safriuc atunci cand interesul national o cere nimic nu ar trebui sa fie secret cum dealtfel toti ar trebui sa fim egali in fata legii
Invocarea interesul național stimate observator este forțată să nu zic demagogie. Nu văd unde eu spun ceva contradictoriu. Regulamentul Senatului s-a făcut fără să mă întrebe pe mine sau pe dumneavoastră.
O regulă prostă dacă se respectă nu face atât rău cât o regulă bună ce se încalcă sub diferite motive, fie și cel de interes național.
Multumesc dnle Safriuc de formularea opiniei mele. Numai trebuie se ma chinui eu. Dar sigur nu sintem inteles cu tot ca opinia asta nu are legatura cu cazul de fata und nici macar nu stiu daca are vreun sens. Omul a votat cum a votat si nu votul lui a fost decizional si totalul voturiilor. Dar cum se tot cauta oia neagra se para ca DD este mereu bun de sacrificat in locul restului din turma.
Nu este decisiv, dar cu asta incepe schimbarea. Nu trebuie sa te intereseze ce face turma, trebuie sa faci tu ceea ce trebuie si de ce este nevoie pentru schimbarea mult aclamata.
Dacă începem schimbarea cu încălcarea regulilor nu îmbunătățirea lor ne vom învârti într-un cerc vicios și peste alți 25 de ani vom fi mai rău ca acum.
Da, dnl. Safriic, doar am si eu impresia in loc se imbratisam decisia din 16 noiembrie care a fost clar un vot pentru democratia adevarata, tot nu ne lasam se cautam solutii de ocolire, in cazul asta se caute vinovat din rindul trei deja, de la care nici macar nu este clar si nu ma intereseaza cum a votat. Dar deja a cazut victim pentru ca a folosit dreptul de votare conform constienta. Se pare de la un extrem la altul mergem. Ori sintem infractori extremi ori zei care cauta nod in papura. Domnul Dobra, parerea mea a nimarit un domeniu, politica, cred eu, unde orice mica gresala este criticat foarte aspru de public si in public. Incepe se imi fie mila de el 🙂
D-le Born,nu inteleg,de ce spuneti ca „bietul” Dobra este sacrificat?Este dreptul nostru,al celor care l-am votat sa-l luam la rost.Ajutati-ma sa inteleg!
Domnilor noi suntem monitorizati MCV si pentru acest gen de voturi. Mai lasati-o cu intangibilitatea votului secret. Noi toti platim pentru sentimentalismele astea. Ei nu sunt deasupra legii si trebuie sa raspunda daca se protejeaza intre ei. Daca Dobra a votat pentru Vosganian, asa cum declaratiile lui indica, e cazul sa fie sanctionat.
Dobra a ajuns senator pe votul nostru si este platit din banii nostrii.In Senat nu stiu sa fi facut mare branza…Oare nici pt chestiunile legate de etica n-avem voie sa-l interpelam?
Nu Dobra trebuie se raspunde singur. Are Bistrita doar un singur Senator? Daca era votul de astfel de natura se fie facut pentru a masca o ilegalitate, atunci trebuie votul in sine atacat si doar eventual cei si TOTI care au participat la vot, indiferent de directia votului.
Eu aici ca si dnl Safriuc(asa am inteles exprimarea lui), nu discut faptele domnului Vosganian sau votul in sine ci doar prinicpiu de vot care, daca este prevazut legal si secret, nu ne indrepte se fortam pe cineva se ne spune CUM a votat. Este lafel de gresit ca si o eventuala votare contra senzul pozitiei.
Ma intereseaza mai putin pentru ce s-a votat ci intrebarea daca votul in sine, adica protectia personei pe deasupra care a fost votat, are sens sau ar trebui se fie legal.
Daca este normal se existe aceasta procedura de votare de ridicare imunitate. Aici este intrebarea cheie. Si chestia asta din cite stiu eu a fost deja o tematica discutat larg anul trecut nu numai in Romania.
De altfel daca tot cerem se stim cine si cum a votat ducem totul la absurd pana la punct unde, fictiv spus, se semnam cu numele si CNP pe vreo fisa la alegeri. ca se putem dovedi cu cine sintem.
Deci prinicpiile conteaza foarte mult.
Si aici vad o problema inainte votului oricare ar fi si de oricine.
Asta cu subiect si predicat a declarat ca-i datoreaza Functia lui Vosganian si ca nu se justifica cercetarea penala a acestuia intrucat nu sunt dovezi noi.Sa ne spuna tot asa,cu subiect si predicat, cand a mintit?Cand i-a luat apararea lui V. sau cand a spus ca a votat pentru cercetarea penala?
Consider ca necesară o imunitate relativă a membrilor puteri legislative față de puterea judecătorească, aceasta ar asigura o separare necesară a puterilor în Stat. Dar așa cum în situație de criză s-au luat măsuri radicale, ce au fost sacrificate veniturile a milioane de cetățeni, așa acestă imunitate a parlamentarilor ar trebui temporar total anulată. Suntem în situația de criză totală a clasei politice, situație ce poate ușor degrada înspre dictatură, iar dacă una din puterile democrației ce trebuie să-și manifeste eficiența este justiția, să-i acordăm acest credit.
Votul s-a dovedit ridicol când s-a votat de trei ori ridicarea imunității aceluiași personaj. Acesta nu justifică ca votul secret să se transforme în vot deschis.
Așa cred și eu ca domnul Walter Born, politica este arta compromisurilor, dar principiile nu se negociază.
Iar Dobra e unul dintre cei mai mari intriganti pe care-i cunosc. Acum spune ca a votat in favoarea cercetarii lui Vosganian. Ca s-a speriat. E patetic, cum naiba sa-l crezi? Ca ii sufla in ceafa sanctiunea PNL, acum cand se da mare vicelider. Colegii lui din Senat spun altceva. ca era cel mai mare aparator
Da. Dobra e un duplicitar fara pereche. Vrea si cu sufletul in rai si cu c…Scrie nu stiu pe unde ca el, saracul, cu sufletul facut ferfenita si cu mana tremuranda, a votat pentru urmarirea lui Varujan. si cine-l crede? Acuma cand i-a amenintat partidul ca da cu ei de pamant.
Aşa, bun, perfect. Dovezi prezintă? Dacă nu, sunt simple vorbe şi avem toate motivele din lume – plus o declaraţie din categoria „l-a luat gura pe dinainte”- să nu îl credem.
Ma oparitul asta nu-i stapin sa duca un lucru la bun sfirsit! Un profitor si un zgircoman ce-si pune consilierii sa-I plateasca coniacul. Vai steaua lui daca si asta poate fi lider propun sa emigram in Ucraina ca avem macar sansa sa murim onorabil.
Se pare ca este cu-n picior, daca nu cu doua, in tabara lui Tariceanu.
Adevarul este ca senatorii PNL-ului sunt de belea.Asta salveaza locomotive,vrea sa desfiinteze statiunea de cercetare pomicola(care din cei ce l-au promovat are pamant acolo?) si mai nou face film.Samburi vinde?