Actualitate

Senatorul Florian: Lucrurile au luat-o razna

Echitate în sistemul bugetar.

Aş putea spune că Guvernul Ponta trăieşte finalul unei epopei deloc avantajoase pentru români şi glorioase pentru PSD. Un mare neajuns al actualei guvernări e cel referitor la legea salarizării, lege amânată pentru luna octombrie. Dar, Guvernul Ponta a avut răgazul de a majora indemnizaţiile demnitarilor, a membrilor Guvernului. Mă aşteptam ca legea salarizării să se aplice în acelaşi timp pentru toată lumea, dar lucrurile au luat-o razna. Nu sunt împotriva măririi salariilor demnitarilor, dar e corect ca lucrurile să fie făcute la pachet şi să fie avuți în vedere toți bugetarii, chiar dacă procentul de creştere al salariilor nu ar fi acelaşi pentru toate domeniile de activitate ale sectorului bugetar. Nu ar fi nicio problemă! Vrem să îl întrebăm pe premier ce se mai întâmplă cu legea salarizării, vrem să ştim exact de când se aplică, dacă se mai aplică. Trebuie găsită o soluţie echitabilă, care să nu producă dezechilibre şi nemulţumiri!

Această amânare a legii salarizării mă duce cu gândul la noul Cod Fiscal, act normativ votat în pripă şi care nu a circulat mai deloc în cadrul unei ample dezbateri publice. Am spus-o atunci, o spun şi acum: legea nu rezolvă decât în mică parte marile probleme cu care se confruntă mediul de afaceri autohton. Faptul că acest nou cod fiscal este incomplet, dacă vreţi nedospit, ne-a spus-o şi preşedintele Klaus Iohannis prin faptul că a trimis legea în Parlament pentru a fi reexaminată. Faptul că PSD s-a grăbit cu legea este demonstrat şi de amendamentele foarte multe aduse Codului Fiscal după analiza lui în Parlament.

Sper că legea salarizării nu va avea soarta Codului Fiscal şi cer, pe această cale, intrarea legii într-o amplă dezbatere publică! Ne referim la un act normativ de care sistemul bugetar are nevoie urgent şi cred că ne dorim cu toții ca noua lege a salarizării să fie una corectă şi să aducă stabilitate sistemului de stat”

Senator PNL Cristian Florian

8 comentarii

  • Declaratiile domnului Florian ma duc cu gandul la dulcea sa activitate ca parlamentar intrat pe usa din dos si care este egala cu aproape zero.

  • Nu stiu cat de razna a fost pe vremea lui Ceausescu, trolenborg insa e dus rau, se vede din comentarii, dar din decembrie 1989, de cand criminalul iliescu a venit la conducera tarii, in fiecare zi tara, poporul, politicienii cu activitatile lor legale si ilegale fac ca toate lucrurile sa o ia razna. E bine ca dl senator Florian semnaleaza aceasta, poate va face ceva sa se opreasca ce e rau.

    • Ţi-ai găsit la cine să speri… Îmi place logica: pentru că Iliescu a fost rău, Băsescu şi urmaşii săi de suflet şi asta la a doua sau a treia mână, ca să zic aşa, sunt buni…

  • Eu as intreba doar un singur lucru. Ce s-a facut pentru stimularea activitatii economice din Romania pentru ca sa existe resursele financiare necesare pentru majorarile de salarii pentru demnitari si bugetari? Ca banii vin din activitatea economica a firmelor private, cele de stat fiind, in mare majoritate, falimentare. Ne pasa de salariile demnitarilor si bugetarilor dar nu ne pasa de economie…. Doar in Romania se poate o asemenea enormitate….

    • Firmele există aşa din oficiu, nu?!?… Nu sunt și ele parte dintr-un sistem mai larg numit STAT din care fac parte multe entități!!! Se știe că firmele sunt entități distincte separate și autosuficiente, sunt un fel de „mitocondrii” ale societăţii umane… În altă ordine de idei, legat de „firmele” de stat falimentare, să dăm câteva exemple: Rompetrol, Romtelecom, Electrica, CFR, Gazul, iar în minerit se ştie cine dracu scoate bani din aur, cupru şi metale rare. Bine am făcut că le-am dat că altfel ajungeam cu toţii la sapă de lemn, ajungeam nişte iobagi în propria ţară, noroc că am apucat să le privatizăm la timp şi să le vindem cu bani mulţi de ne-am îmbogăţit cu toţii şi ne-am plătit şi creditele la FMI cu ele că altfel le-am fi dat pe nimic mai târziu… Îmi place mult gândirea asta de om care crede că tot universul e maxim oraşul lui…

  • V-ati trezit domnule senator?…unde a ti fost pana acuma,4 ani ,ce a ti facut pt judetul nostru dar pt orasul nostru?…Ar fii bine sa va retrageti si sa lasati pe altii…

  • Ce vezi tu cand te uiti in oglinda dn-le fost prefect ?
    Nu ti-e putin rusine sa mai faci si comentarii ???
    Simti ca ai fost promovat datorita COMPETENTEI ???

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui sanziana Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS