Actualitate

Senatorul Ioan Deneș: Progresiștii neomarxiști

Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care vechiul Parlament a înlocuit termenul de ”educație sexuală” cu ”educație sanitară” și a condiționat participarea elevilor la ore de acordul scris al părinților. Anterior, legea a fost contestată de președinte și la Curtea Constituțională, însă judecătorii CCR au declarat legea constituțională. Senatul a decis în 3 februarie retrimiterea la comisia de fond a propunerii legislative privind educaţia sexuală în şcoli.

”Alături de colegii mei din PSD, în plenul Senatului, am fost martorul deloc surprins al modului în care se produce contaminarea cu neomarxism a întregii coaliții de guvernare. După încălcarea grosieră și repetată a regulamentului Senatului, procedurilor și cutumelor parlamentare stabilite și acceptate de toate grupurile politice în 2020, an dominat de pandemie, coaliția la putere, în care s-au distins reprezentanții PNL, USR PLUS și președintele Senatului, a refuzat să supună votului final o lege esențială în materia drepturilor copilului”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a senatorului PSD Ioan Deneș:

”Legea a fost de fapt votată de ambele Camere ale Parlamentului anul trecut, a fost contestată de președintele României mai întâi la Curtea Constituțională, care i-a respins contestația și a declarat legea constituțională, iar ulterior blocată de același președinte, care a cerut Parlamentului să o reexamineze.

Aparent e greu de înțeles de ce o lege atât de bună și de necesară, care tratează între altele problemele violenței împotriva copilului în familie, chestiunea copiilor români abuzați sau abandonați în străinătate și obligația ambasadelor României și a administrației centrale de a interveni, chestiunea dureroasă a abuzurilor de diferite tipuri – bullying – împotriva copiilor, chestiunile privind facilitarea plasamentului minorilor ori a măsurilor de protecție specială acordate acestora poate fi respinsă de membrii Senatului, care se află azi, temporar și nelegitim, la putere!

Această majoritate toxică a impus neregulamentar un vot procedural și a stabilit printr-un vot viciat reîntoarcerea legii la comisia sesizată în fond, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, pentru schimbarea textului legii și a raportului favorabil adoptat acum câteva luni, în legislatura anterioară, de aceeași comisie.

Ceea ce i-a deranjat de fapt pe președinte și neomarxiștii tot mai mulți din arcul de guvernare, chiar dacă superficial continuă să se numească liberali, este faptul ca anul trecut o majoritate din diferite grupuri parlamentare avusese demnitatea să corecteze o aberație legislativă userist-neomarxistă, care pusese interdicție părinților de a mai avea un cuvânt de spus în educația oferită de stat copiilor lor și introdusese „soluția” educației sexuale în școli, fără acordul părinților.

Faptul că Parlamentul a reintrodus în 2020 necesitatea acordului părinților pentru diferitele modele de educație oferite de stat copiilor lor, a exclus soluția „sexologilor” care ar trebui să „regleze” problemele minorilor de la fragedă vârstă și a introdus în schimb conceptele mai comprehensive de „educație pentru viață” și „educație sanitară”, pentru a aborda, cu tact și complementar părinților, prin profesioniști (profesori, medici, psihologi etc.) cu pregătire interdisciplinară, temele importante și delicate ale aspectelor vieții intime la vârsta copilăriei și adolescenței i-a deranjat profund pe neomarxiști!

Așa încât în, 4 februarie, majoritatea de 7 la 6 pe care o are coaliția de guvernare în Comisia de muncă, inclusiv cu reprezentantul UDMR, va dori să impună standardele neomarxiste în ceea ce privește viitorul copiilor noștri! Iar după aceea să se impună la vot în plen, mai întâi la Senat și apoi la Camera Deputaților…

Voturile din plenul Senatului ale PSD și AUR contra „progresismului” neomarxist al PNL și USR PLUS, care au beneficiat de sprijinul (deloc entuziast pe fond, este adevărat) al partenerului de guvernare UDMR, nu au fost din păcate suficiente. Nu îmi rămâne decât să sper într-o minune, care să… răsucească conștiințele senatorilor puterii care se proclamă părinți responsabili și creștini și care ar putea să își aducă aminte că pentru ei și pentru noi toți există în final o judecată… de apoi, ar spune aceeași creștini, indiferent de denominațiune.

Să urmărim, deci, cu atenție ziua de joi, 4.02.2021, și zilele care urmează și să ne implicăm cu ceea ce putem, dacă ne interesează viitorul copiilor noștri.

P.S. Personal nu vreau să ajung să trăiesc ziua în care să aud și în România ceea ce acum mai bine de 4 ani oficiali de stat din Norvegia și instituția de „protecție” a copilului numită Barnevernet, specializată de fapt în furtul copiilor de la părinții acuzați abuziv de „conduită necorespunzătoare”, spuneau cu atâta cinism: în ultimă instanță statul este proprietarul copiilor și nu părinții care îi procreaseră! În consecință, statul procedează cum crede el mai bine! Fără părinți. Iar Marius si Ruth Bodnariu știu cel mai bine din experiența lor dramatică despre ce vorbesc. Colegul meu Titus Corlățean i-a sfătuit atunci pe miniștrii norvegieni cu care a stat de vorbă să își modifice Constitutia și să prescrie că în țara lor statul procreează! Nu au reușit nici atunci și nici acum acest lucru, așa că să nu lăsăm nici în România să se întâmple astfel de aberații! Priviți fotografia unei familii care s-a refugiat în România, astăzi fericită, care însă a trecut prin Valea plângerii neomarxiste dintr-un alt stat european, atât de democratic și prosper… Și atât de marcat de socialismul dus la extrem…”.

https://www.facebook.com/ioan.denes.9/posts/3705759729544360

10 comentarii

  • S-ar putea ca alegatorii pesedisti sa nu inteleaga cuvintele pretentioase folosite de acest domn: neomarxism, cutuma, bullying, comprehensiv, denominatiune, si altele. Si apropo de majoritate toxica: aia s-a schimbat in decembrie, acum e o majoritate foarte fragila din punctul meu de vedere.

  • D-le Mircea, acesta este un text redactat și publicat de Titus Corlățean, se poate vedea pe site-ul „știri pe surse”. Sincer și eu m-am mirat de noianul de termeni folosiți în articol și de modul de exprimare, incompatibile cu apanajul intelectual al d-lui Deneș…dar am găsit sursa lui de inspirație. E o formă de plagiat grosolan și lipsit de respect, să-ți atribui un punct de vedere preluat integral de la un coleg de partid și nici să nu-l citezi!

  • Domnilor noi putem comenta cât ne țin degetele si tastatura …Situatia e trista si noi suntem pe topoganul istoriei așteptând rezultatul PCR sau vaccinul care va să vină

  • “Eu cred că școlile ar trebui să ofere educație sexuală. Sexul este un dar de la Dumnezeu, nu este un ‚baubau’, este darul lui Dumnezeu de a iubi. Că unii îl folosesc pentru a câștiga bani, sau pentru a-i exploata pe alții, asta este o altă problemă. Trebuie să se predea o educație sexuală obiectivă, așa cum e, fără colonizări ideologice.

    https://www.edupedu.ro/video-papa-francisc-educatia-sexuala-trebuie-oferita-in-scoli-sexul-nu-este-un-bau-bau-este-un-dar-de-la-dumnezeu/

  • Deneșule, cărător de geantă, stai jos, 2! Poate matale nu pricepi ce înseamnă noțiunea de educație sexuală/educație sanitară, bre, nu înseamnă că se practică la orele în cauză actul sexual, poate matale numai la asta îți stă gândul, urât, ai o problemă. Având în vedere lumea actuală și evoluția tehnologică, cât și necesitatea de a proteja adolescenții pe cât posibil de situații mai mult decât neplăcute, educația sanitară/sexuală este o necesitate și nici într-un caz un moft. Matale ai auzit de prevenție? Poate la dumneata la psd nu este cunoscut termenul, dar poți solicita ajutor de la niște unii mai pricepuți, îți vor explica cu siguranță. Matale știi câte minore devin mame în fiecare an? Matale știi câte adolescente renunță la școală din pricina unor sarcini nedorite? Matale știi câte adolescente cad pradă anual proxeneților? Matale știi câți adolescenți sunt abuzați anual sexual? etc., toate acestea și multe altele ar putea foarte bine să fie diminuate prin introducerea în programă a unei asemenea discipline, prin care să fie învățați, îndrumați și consiliați adolescenții, astfel încât să nu mai ajungă în situații care le năruie viitorul, să nu mai fie puși în fața unor situații fără ieșire, dacă dumitale ți se pare o tâmpenie să ajuți adolescenții în această privință, pardon, ai o mare problemă. Evident, această disciplină trebuie predată de medici experți și nu de unii ca dumneata, la unii ca dumneata, la cum lași să se înțeleagă, totul se rezumă numai la actul sexual în sine. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar noțiunea înseamnă infinit mai mult decât atât, înseamnă niște detalii și informații, care, predate așa cum trebuie i-ar ajuta enorm de mult pe adolescenți, care, adeseori își pierd capul în perioada specifică acestei vârste. Ți-aș sugera să te uiți să vezi unde se plasează România în topul statelor europene în privința numărului de mame minore, adolescente traficate, număr de avorturi, număr de minori abuzați, violuri etc. Pentru mine, sincer, mult mai mult contează protejarea, informarea și pregătirea adolescenților pentru a nu deveni victime ale altora sau ale propriei necunoașteri decât niște tradiții arhaice susținute de unii ca dumneata și confrații dumitale. Pornografia infantilă, abuzul sexual, violul, traficul de ființe vii, hărțuirea sunt realități și nu invenții, stimate Deneș! Eu încerc să fiu un bun creștin, tocmai datorită acestui fapt consider că protejarea adolescenților nu înseamnă expunerea lor la aceste pericole, ci pregătirea lor, astfel încât să se ferească de ele. Sănătate și rațiune! lăsați demagogia tipică găștii din care proveniți! Încasați degeaba un salariu baban din banii noștri!

  • Iată cine este omul Deneș! . Căutați, domnule Rebrișorean, clipul în care încearcă vorbirea în ”latina de baltă”! Tupeu cât Casa Poporului!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.