Senatul a adoptat un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2022 privind unele măsuri de eficientizare a activității turistice aferente sezonului turistic estival 2022 pe litoralul românesc al Mării Negre.
Senatorul PSD Ioan Deneș, fost ministru al Apelor și Pădurilor, a spus în plen:
”În România, în ultimii ani, printr-un proiect finanțat din fonduri europene (în valoare de 840 de milioane de euro) s-au finanțat înnisipări, adică creșterea suprafeței plajelor din România cu aproximativ 225 ha. Problema este că aceste plaje, pe reglementările și prevederile prevăzute în acest proiect, nu aveau dreptul să fie închiriate.
Drept urmare, cei care au fost în ultimul an, respectiv anul trecut, pe litoralul românesc au văzut fâșii de plaje de lățimi de la 100 m până la 400 m care erau goale, neînchiriate sau puse în imposibilitatea de a se găsi pe ele șezlonguri și tot ce era nevoie pentru a se face turism. Drept urmare, această ordonanță a venit să reglementeze acest lucru și, prin această ordonanță, se pot închiria de către concesionari (concesionari existenți) și aceste fâșii de plaje. Sigur, cu condiția ca aceste plaje finanțate pe bani europeni să nu facă profit și acele sume încasate din concesionări pe aceste plaje să acopere cheltuielile aferente întreținerii acestor plaje. Asta este prevederea ordonanței de urgență”.
Adaugă comentariu