Actualitate

Senatorul Ioan Deneș, dat ca sigur ministru al Apelor și Pădurilor în Guvernul Viorica Dăncilă

Comitetul Executiv Național al PSD se reunește săptămâna aceasta de două ori pentru a valida lista miniștrilor Cabinetului Viorica Dăncilă și pentru a actualiza programul de guvernare. Programată inițial pentru luni 22 ianuarie, ședința CEx în care vor fi stabiliți miniștrii a fost amânată pentru ziua de vineri 26 ianuarie.

”Vineri, la ora 11.00, adoptăm prin vot componenţa Cabinetului”, a spus liderul PSD Liviu Dragnea. El a precizat că, până atunci, fiecare organizaţie urmează să facă propuneri, iar vineri va fi votat fiecare în parte: ”Dacă vor fi mai multe propuneri pe un minister, CEx va analiza cu seriozitate”.

Senatorul de Bistrița-Năsăud Ioan Deneș va fi, mai mult ca sigur, ministru al Apelor și Pădurilor în Guvernul PSD-ALDE condus de prima femeie premier din istoria României, anunță presa centrală.

În 8 ianuarie, CEx al PSD hotărâse să îl numească pe Ioan Deneș în locul deputatului Doina Pană, care și-a dat demisia din funcție invocând motive de sănătate. Propunerea a fost înaintată președintelului României Klaus Iohannis a doua zi, însă răspunsul de la Cotroceni nu a mai venit. Între timp, premierul Mihai Tudose și-a dat demisia în urma votului din forul de conducere al PSD, care a desemnat-o prim-ministru pe Viorica Dăncilă.

”Cel mai greu lucru de obținut, în activitatea politică și administrativă, este încrederea cetățenilor și a colegilor alături de care îți desfășori activitatea. În toată activitatea mea, m-am ghidat după principiul de a nu înșela niciodată încrederea care mi-a fost acordată. Deoarece, la propunerea colegilor, am fost propus să ocup funcția de ministru al Apelor și Pădurilor, vreau să le mulțumesc tuturor și să îi asigur de faptul că, prioritatea mea este să gestionez acest domeniu în interesul românilor și al României. Vreau să fiu și voi fi partenerul tuturor celor care își doresc gestionarea corectă, durabilă și responsabilă a pădurilor și apelor țării. Doar a acestora! Domeniile, care intră în responsabilitatea ministerului, sunt resurse vitale pentru viitorul românilor și voi face tot ceea ce ține de mine să îl gestionăm în beneficiul viitoarelor generații. Apreciez munca, activitatea și rezultatele muncii doamnei ministru Doina Pană și mă voi folosi de expertiza domniei sale pentru a asigura o administrare corectă a acestui domeniu important, inclusiv prin îmbunătățirea legislației. Acesta a fost mandatul încredințat de colegii mei, asta așteaptă românii de la mine și nu le voi înșela încrederea. Doamne ajută!”, a scris senatorul Ioan Deneş pe Facebook după ce PSD a decis în 8 ianuarie nominalizarea sa pentru funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. 

15 comentarii

  • Diletantismul e la rang de artă în PSD . Obedienții fără studii , fără CV , fără să-i recomande decât servilismul față de Dragnea şi camarila lui , primesc funcții pe bandă rulantă . Rezultatele acestui model de guvernare le vom simți în curând pe propria piele . România devine pe zi ce trece o țară de nelocuit .

    • Felicitari psd-ului pt. Nominalizare .
      Adevarul e ca dintre toti el e cel mai pregatit. Daca n-ai de unde alege asta e.
      Cunosc o persoana cu 4 clase . Ar merge ca nominalizare pentru ministerul educatie.

    • Criastian Radulescu – deputatul mitraliera – presedinte al Romaniei . Ar fi cea mai potrivita propunere a psd.

  • Apoi bine ai târguit, dacă te foloseşti de „expertiza” exministrului vei câştiga ceva la „competenţa” în domeniul în care vrei să ajungi pentru a servi interesele românilor şi României. Bucuraţi-vă oameni buni, dacă domnia sa ajunge ministru, problemele pădurilor şi apelor vor fi rezolvate definitiv.

  • După părerea mea conditia minimă pentru a fi ministru intr-un anumit domeniu este să fi fâcut parte dintr-o Comisie relevantă în domeniul pe care o să îl ai in subordine.
    Ionut Simionca – Comisia de Agricultură a Camerei Deputatilor – Min Agriculturii
    Cristina Iurisniti – Comisia de Invătământ – Min Educatiei Nationale
    ROBERT Sighiartău – Comisia de economie, buget, finanțe – Ministrul Economiei
    Ioan Deneş din ce comisie a făcut parte? A făcut cumva parte din Comisia de Mediu, Ape, Păduri, Agricultură, Ecologie?

  • in tara orbilor chiorul e imparat.Sigur PSD-ul nu se poate plange de oameni capabili,dar in mod normal oamenii capabili nu sunt si slugarnici,obedienti si intorsi la cheita de mafioti.Am mai spus,scuze ca ma repet,dar ilustrul (era sa zic sinistrul) electrician CFR are doua misiuni: 1-sa execute intocmai si la timp ordinele primite de la partid 2-sa reprezinte interesele marilor taietori de lemne,care l-au facut ministru. PAREREA MEA!

  • Psd inseamna Liviu Dragnea, alte idei sau minti luminate in partid nu mai conteaza. Totul este un fel de cupola, cosa nostra unde toti votau la fel fara alte discutii. Acest gen de democratie distruge o organizatie… mai brezi decat catalin ivan nu are partidul dar de dragul lui dragnea e vai de partid.

    • Imi pare rau de oamenii competenti din psd . Chiar sunt , dar acestia nu sunt promovati . Se promoveaza doar nulitatile . Nu va e rusine ?

  • Orice om ar trebui să-și cunoască lungul nasului, să-și cunoască competențele și limitele. Dar dacă, îmbătat cu apă călâie din bălțile politicii îți pierzi uzul rațiunii și nu mai ai rușine, poți să ajungi să crezi despre tine că ești un om providențial, că ți se cuvin funcții de demnitate publică, pentru că ești înalt, frumos și ai învățat o leacă de bătaie, iar aceste calități sunt mai mult decât suficiente pentru a fi numit ministru.. Ce școli înalte sunt necesare ca să poți conduce un minister peste un domeniu cum sunt apele și pădurile, dacă-i suficient să ști ce-i aia drujbă și cum poți să o folosești în interesul partidului. Nu-i așa domnule Deneș?
    Nu degeaba îi spusa cee: prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!

  • Treziti-va odata,oameni buni si nu mai fiti atat de naivi ! Chiar credeti ca s-a pus problema de competenta aici ? Domnul trebuie sa continue munca matroskai Pana care a legalizat cu succes transportul de lemne furate. Noroc cu presa bistriteana ca ne tine la curent cu lucrurile astea

  • Și Simona Halep putea să intre într-un partid și să lucreze pe pile la stat. Dar ea a ales să fie numărul 1 mondial!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.