Bistriţenii au putut urmări live cascadorii auto realizate de specialişti în domeniu, reprezentaţii cu maşini care trec prin flăcări, plus curse cu ineditele „monster trucks”, maşini americane cu şasiul modificat şi cu roţi uriaşe. Oamenii au umplut tribunele ca să vadă ce pot ATV-urile, cum merg maşinile pe două roţi, dar mai ales ce lasă în urma lor drifturile periculoase.
Copiii au fost cei mai entuziasmaţi. Au răsplătit cu urlete şi chiote fiecare număr. “Foarte frumos! Aşa ceva numai la televizor am văzut cel mai mult mi-au plăcut drifturile cu maşinile mici”, a declarat unul dintre spectatori.
Din echipa de cascadori a facut parte şi un puşti de cinci ani care a încercat să se ridice la nivelul colegilor săi mai mari. La final, câteva norocoase din public au avut ocazia să urce în maşină, alături de cascadori.
Un astfel de număr are sute de ore de pregătiri în spate. Organizatorii recunosc pe lângă curaj şi pregătire au nevoie si de o doză de nebunie ca să faci astfel de demonstraţii.
Spectatorii au fost foarte încântaţi de ceea ce au văzut. Cei care nu şi-au permis să cumpere un bilet s-au urcat în copacii şi pe garduri pentru a vedea show-ul.
Preţul unui bilet a fost 30 de lei în picioare şi 35 de lei în tribune. Cei care nu au avut timp să ia parte sâmbătă seara la spectacol au putu face acest lucru şi duminică seara, în apropiere de lac pe strada Grănicerilor.
Julia Popa
Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!
Adaugă comentariu