Actualitate

Serbările Bistriței Medievale, ediția a XI-a, 23-25 iunie: Atracțiile festivalului

Serbările Bistriţei Medievale 2017 se vor desfăşura în perioada 23-25 iunie în centrul istoric al Bistriței, care va prinde viață din nou, invadat de domnițe și cavaleri, de meșteri și calfe, urmași ai vechilor bresle, dar și de menestreli.

Ediția din acest a festivalului medieval aduce pentru prima dată în Bistrița și în România formația Strella Do Dia din Portugalia, exponentă a curentului Neo Medieval & Folk Music european. Aceasta va evolua în mai multe momente ale Serbărilor Bistriței Medievale 2017, dar va susține un concert extraordinar pe scena mare a festivalului sâmbătă 24 iunie, de la ora 21.00.

Cavalerii din ordinele Străjerii Cetății Bistriței și Paladinii de Terra Medies se vor întrece într-un turnir de lupte full-contact, pentru a câștiga cununa cu lauri a celui mai viteaz dintre ei, dar și pentru a cuceri inimile domnițelor din cetate.

Odată cu ediția din acest an se reia concursul de măiestrie „Arcașul Ținutului Nosnerland”, care se va desfășura sâmbătă 24 iunie în curtea interioară a Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, unde se vor întrece unii dintre cei mai buni mânuitori ai arcului tradițional din Transilvania.

De buna dispoziție a copiilor se vor ocupa Teatrul de păpuși „Alexandru Misiuga” al Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița și actorii Teatrului „Peter Pann” din Câmpina. Sâmbătă şi duminică străzile cetăţii vor fi cutreierate de Trimbulinzii din Sibiu, cu poveştile lor fantasmagorice și atât de subtile, iar animaţia stradală va fi însufleţită de dansurile domniţelor de la Nosa şi reprezentaţiile cu foc ale trupei Sirius.

Duminică seara, la încheierea festivalului medieval, și medieşenii de la Fire Dream vor lumina cetatea în noapte cu spectacolul lor de foc. Nu va lipsi din program nici concursul de frumusețe „Domnița Bistriței”, dar și micile domnițe de la „Baby Party” vor smulge aplauzele publicului spectator!

Trupa bucuresteană „Ad Hoc” revine la Bistrița cu un concert extraordinar, pigmentat cu „dezmăț, licori și muzici medievale”, un mai vechi slogan al acestei trupe.

Menestrelii veacului XXI vor fi în acest an muzicienii formaţiei New Proscenium din Târgu Mureș, cu o seară de concert explozivă cu muzică Nightwish.

Serbările Bistriţei Medievale 2017 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei municipiului Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.