Serbările zăpezii, cu bune şi cu rele

Dacă din capul locului admitem că serbările zăpezii nu sunt pentru schiorii performanţi şi pentru amatorii de sporturi extreme, putem discuta în alţi termeni despre ceea ce se întâmplă zilele acestea la Bistriţa. Fireşte că, în comparaţie cu alte oraşe care organizează evenimente similare, ale noastre par slăbuţe în ofertă şi conţinut (chiar şi la Arieşeni oferta era mai bogată), dar, cu toate acestea, ocaziile de a ieşi din casă sunt atât de rare încât sunt foarte mulţi oameni care abia aşteaptă să poată profita de ele.

Sâmbătă, de pildă, am vorbit cu mai mulţi schiori fondişti de la Bistriţa Bârgăului extrem de bucuroşi că pot schia şi la Bistriţa, am văzut copii care au venit, pe jos, trăgând după ei o săniuţă doar ca să nu rateze evenimentul din Wonderland. Toţi aceştia au văzut partea plină a paharului, nu s-au plâns că pârtia nu e bătătorită, că nu au cu ce urca dealul, că nu alunecă bine săniuţa. Asta nu înseamnă că ceilalţi nu au văzut realitatea. Dealul pe care, în viitor va fi pârtia de schi putea fi traversat de mai multe ori cu utilajul care nivelează zăpada măcar cu o zi înainte ca să îngheţe peste noapte. Nu s-a întâmplat aşa, motiv pentru care mulţi dintre cei care au urcat, de dimineaţă, în speranţa că vor putea coborî pe schiuri şi pe săniuţe au abandonat după o singură încercare şi au plecat supăraţi. S-a mai întâmplat apoi ca utilajul de nivelare a pârtiei să ducă, la deal, nişte „privilegiaţi” care nu au fost obligaţi să urce ditamai coasta cu zăpadă de o jumătate de metru cu schiurile în spate. Celorlalţi nu le-a plăcut deloc gestul. Semăna cu situaţia dinainte de 89 când unii stăteau la coadă, iar alţii se băgau în faţă.

Nici oferta artistică nu a fost prea interesantă, aceleaşi vechi concursuri de sanie şi schi nu mai atrag lumea. Am văzut că cei de la Arieşeni au organizat un concurs similar cu hocheiul, dar folosind în loc de crose mături. Lumea s-a amuzat şi a format în jurul competitorilor o gaşcă veselă de susţinători. Ai noştri nu au fost suficient de inventivi ca să adune la un loc oameni de toate vârstele pe care să-i provoace să se amuze împreună. Programul pare acelaşi de nouă ani încoace. Repetiţia o fi ea mama învăţării, dar este, în acelaşi timp, şi o sursă sigură de plictis. Din păcate, am văzut că reţeta nu e aplicată doar în cazul serbărilor zăpezii, ci la majoritatea evenimentelor. Toate târgurile încep cu parada cu toboşari şi steaguri, cai şi trăsuri aşa încât nu înţeleg de ce Primăria Bistriţa nu-şi cumpără doi cai şi o căruţă ca să-i abă la îndemână pentru toate ocaziile festive.

Dacă suntem sinceri cu noi înşine, niciodată serbările zăpezii de la Bistriţa nu au fost spectaculoase indiferent de locul în care au fost organizate. Personal înţeleg dorinţa primarului de a promova cât mai mult Wonderland, dar parcă aş fi preferat ca pârtia să fie gata şi oamenii să se bucure de un lucru gata făcut şi aş fi amânat pentru anul viitor schimbarea locului de desfăşurare. Spun asta pentru că eu cred că oamenii s-au săturat de amânări, de „vom face” şi „vom drege”. Vor să vadă lucrurile făcute, nu doar proiecţia lor pe un panou.

Un punct în plus dau, în schimb, felului în care au fost organizate lucrurile din punctul de vedere al accesului. Varianta cu intrarea pe la Unirea şi cu ieşirea pe Valea Ghinzii a fost foarte bună, evitându-se în felul acesta aglomeraţia.

Cristiana Sabău