Domnule preşedinte, înţeleg că vă aflaţi la Bistriţa cu ocazia Revelionului nevăzătorilor.
Aşa este. E o întâlnire informală. Pur şi simplu, domnul Ionel Rusu, patronul Hotelului Diana, s-a gândit că unii colegi care au urmat diverse şcoli de nevăzători din ţară nu au avut ocazia de a se reîntâlni în alte împrejurări. Şi atunci a organizat un „Revelion al prietenilor întârziaţi” şi aceasta a prilejuit apariţia, la Bistriţa, a unor persoane din toată ţara. Am întâlnit oameni veniţi din Mehedinţi, Dolj, Botoşani, Cluj, Satu Mare, Covasna, Harghita, Bucureşti, Ploieşti. Noi am organizat şi o şedinţă a Comitetului Director al ANR. Avantajul Hotelului Diana este acela că el este accesibilizat pentru nevăzători. El e foarte geometric, nevăzătorii se descurcă singuri, iar dacă se întâmplă ca un nevăzător să se rătăcească, personalul este atât de obişnuit cu nevăzătorii încât intervine imediat şi acordă o mână de ajutor. Serviciile sunt foarte bine puse la punct, iar ajutorul acordat parcă vine din partea unui personal specializat într-o instituţie pentru nevăzători. Aici e o atmosferă specială. În plus, venim aici şi datorită amplasării municipiului care se află într-o zonă centrală a ţării, e adevărat că puţin spre nord, dar accesul e destul de uşor.
Şi Bistriţa a încercat să facă paşi în direcţia accesibilizării.
Da, aşa este. Aici, Primăria a participat în două rânduri la concursul european pentru oraşul cel mai bine accesibilizat pentru nevăzători. Într-o ediţie a fost câştigat de un oraş spaniol, în altă ediţie de Hamburg. Oricum, Bistriţa s-a aflat printre concurenţi şi nu a ocupat un loc din a doua jumătate a clasamentului. Unele facilităţi au fost deja realizate şi este bine că există această preocupare şi ea intră în politica permanentă a municipalităţii.
Spuneaţi că aţi avut o şedinţă de board. Aveţi vreun obiectiv anume pentru anul în curs?
Da, unul dintre programele pe care vrem să le derulăm este cel de audiodescripţie la filmele româneşti. E o tehnică foarte interesantă prin care, între replicile personajelor sau în pauzele nevorbite, o voce, alta decât cea a actorilor, explică despre ce este vorba. De exemplu, a intrat personajul cutare, este îmbrăcat aşa, s-a schimbat scena, nu mai suntem în cameră, ci în stradă, etc. Deci este explicaţia ce nu este accesibilă nevăzătorului pe cale vocală. Tehnica se practică în numeroase ţări din lume. A fost implementată şi la noi de Fundaţia „Cartea călătoare” condusă de un coleg de-al nostru, informatician din Focşani, dar acum, asociaţia vrea să propună şi ea voci. Tocmai am angajat o actriţă care se va ocupa efectiv de lectura acestor texte pe care noi le vom redacta. Vom prelua o serie de filme şi le vom accesibiliza. Eu ţin foarte mult să accesibilizez „Filantropica” a lui Nae Caranfil.
Mereu aveţi un proiect editorial. Acum la ce carte lucraţi?
Lucrez la o carte care va apărea la Humanitas. Sper să reuşesc să o termin fiindcă eu sunt un prozator care scrie puţin şi care trebuie să perfecţiooneze foarte mult stilul şi textul. De aceea, merg lent. Înaintez, dar înaintez sigur. Nu dezvălui nici titlul, nici despre ce va fi vorba. Oricum, am trimis la Humanitas un număr important de capitole şi editura a fost de acord să o publice şi chiar m-a rugat să nu o dau altă parte.
Ce vă doriţi pentru 2014?
Să finalizăm construcţia Centrului socio-profesional şi de reabilitare pentru adulţi de la Bucureşti sau, în orice caz, să fie o cvasifinalizare. E un proiect foarte important. În rest, îmi doresc ca relaţiile cu autorităţile să fie clare, simplificate şi în avantajul ambelor părţi pentru că noi nu dorim altceva decât să ajutăm autorităţile. Asociaţia Nevăzătorilor din România este partea civilă a României cu această problemă, a oamenilor cu deficienţe de vedere. Unele probleme şi le rezolvă singură, în altele are nevoie de parteneri şi altele trebuie rezolvate din afară de autorităţi. Doresc să se înţeleagă acest lucru.
Interviu realizat de Cristiana Sabău
Adaugă comentariu