Actualitate

Și amendați, și fără speranță că vom avea drumuri de mare viteză

Polițiștii rutieri din județ au scos radarele în trafic timp de o săptămână și nu a fost deloc greu să dea peste 450 de amenzi și să rețină 40 de permise fiindcă toate drumurile naționale fie trec prin localități, fie au kilometri întregi de linie continuă pe care nu se poate depăși.

Verificările s-au făcut între 24 februarie și 2 martie 2025 de polițiștii de la Serviciul Rutier, Biroul Rutier Bistrița, Poliția Beclean și Poliția Năsăud pentru ”prevenirea accidentelor rutiere și combaterea încălcării regimului legal de viteză”.

”În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 456 de sancțiuni contravenționale, dintre care 452 pentru abateri la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 4 pentru încălcarea altor acte normative. Dintre acestea, 209 sancțiuni au vizat conducătorii auto care au depășit limitele legale de viteză, 26 dintre ei fiind depistați circulând cu peste 50 km/h peste limita admisă, iar 5 cu peste 70 km/h”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, au fost suspendate 40 de permise de conducere, 26 dintre acestea pentru viteză neregulamentară, iar 14 pentru alte abateri. Polițiștii au reținut și 12 certificate de înmatriculare.

Obligați să se încadreze în anumite termene, șoferii se văd nevoiți să accelereze pe porțiunile unde pot recupera timpul pierdut prin toate localitățile pe unde circulă pe drumuri naționale, în afară de mașini, și tractoare, căruțe, bicicliști.

Județul Bistrița-Năsăud nu este traversat de niciun drum de mare viteză și nici nu sunt șanse să fie în viitorul apropiat, în ciuda numeroaselor promisiuni făcute de politicieni de la toate partidele îndeosebi în perioade electorale.

16 comentarii

  • Caramba 😃😃😃 …. că nu avem autopiste și autostrăzi??… na ne basz ki velem!!!…păi cum așa, doar acuma realizăm 😃😃😃
    Dacă dăm puțin cu unghia pe firul politicii românești dăm de un PSD care mereu a împiedicat demersurile prosperități țării noastre fiindcă sunt eșalonul 2 și 3 ai generației epocii de aur și sau îmbogățit pe combinații mici, mari și enorme iar de la bun început au ținut tara in sfera rusă pentru simplul fapt că estul tolerează furtul pe când 🇪🇺 merge după tine și te pune în spatele gratiilor.
    Lipsa infrastructurii țărilor vecine federației Ruse îi avantja enorme la ora mișcări echipamentelor Alianței Atlantice în caz de ceva grav.
    Aici avem toate răspunsurile și motivul pentru care șchiopătăm.

    Așa de simplu e.

    40
    8
  • Drumurile europene nu treabuiau sa treaca prin localitati. Trebuiau sa le ocoleasca.
    Daca s-ar construi variante ocolitoare pe langa toate localitatile, sa poti merge cu 90-100 constant si daca s-ar face doua benzi pe sens pe urcare s-ar salva foarte mult situatia. Nu doar ca soferii ar ajunge mai repede unde au de mers si nu ar incalca legea, dar si locuitorii ar fi mult mai protejati.

    64
  • Tema drumurilor de mare viteza care sa tranziteze judetul Bistrita-Nasaud va reveni in actualitate in perioada campaniei electorale. O sa-i vedem atunci pe conducatorii judetului si pe cei ai municipiului cum vin din nou cu machete ce ilustreaza mult asteptata autostrada care sa trezeasca zona din adormire. Realist vorbind, mai devreme de 25-30 de ani nu vom avea drum de mare viteza. Asta desi exista o lege din 2020 in ceea ce priveste Autostrada Nordului. In acea lege scrie clar: „Termenul de executie a obiectivului de investitii Autostrada Nordului este de 4 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legei”. S-a respectat legea? Ca nu vad obiectivul de investitii finalizat.

    51
    7
  • Cu liniile astea continue trebuie făcut ceva. În România, conform legislației, nu ai voie să depășești nici măcar o bicicletă. Exemplu concret, de la Bistrița la Năsăud sunt 25 km, linie continuă, fără mici excepții. Închipuiți-vă ce coloană s-ar face dacă ai sta după o bicicletă cu 5 km/h kilometri întregi. Evident că nu stă nimeni după bicicletă, nici măcar mașina poliției. La fel și cu căruțele, n-ai voie să le depășești. În alte țări este permisă depășirea acestora + a utilajelor agricole, care se deplasează cu mai puțin de 30 km/h, evident când se poate depăși în condiții de siguranță.

    36
    8
    • „Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.

      6
      2
    • Eu nu vorbeam de poduri, pasaje, tuneluri, locuri la care face referire citatul tau. Dar chiar si acolo eset valabil DOAR daca nu exista marcaj continuu. Linia continua nu poate fi incalcata sub nici o forma, chiar daca cel din fata ta opreste. Cauta si vei gasi.

      2
      3
    • Ai fost sancționat pentru o asemenea depășire?
      Nu am auzit pe nimeni să fie sancționat pentru o asemenea depășire, doar dacă a mai făcut și alte contravenții

    • Nu am fost sancționat, dar legal este o manevră interzisa. De asta spun, că ar trebui reglementate aceste situatii.

  • ” Fără o Centură prin afara Bistriţei, fără o Autostradă, fără un Aeroport , fără toate acestea Bistriţa va rămâne un cătun nenorocit uitat de timp şi lume”

    Orare cine este răspunzător că Bistriţa nu are o centură nouă ?

    27
    3
  • Pentru cei mai multi imbecili aflati la volan drumurile de mare viteza = drumuri spre lumea dreptilor in loc cu verdeata de unde a fugit intristarea si suspinarea.
    AMIN !

    3
    3
  • „Obligați să se încadreze în anumite termene, șoferii se văd nevoiți să accelereze pe porțiunile unde pot recupera timpul pierdut prin toate localitățile pe unde circulă pe drumuri naționale, în afară de mașini, și tractoare, căruțe, bicicliști.”

    Scuze doamna jurnalista, nimeni nu obliga pe nimeni sa accelereze. Dumneavoastra la Bistrita sunteti o specie ciudata, acolo nu exista prioritate, nu exista piste de biciclete, nu exista linie rezervata pentru autobuze, nu exista bun simt sau in general simt de responsabilitate fata de celalalt participant la trafic. Eu inteleg ca e grea migratia de la caruta la autoturism, dar exista niste reguli care trebuie respectate. Niste norme de comportament care ne fac oameni, nu idioti cu IQ sub 60.
    Daca Dvs. vi se pare normal sa scrieti ineptia „trebuie sa accelereze” va coborati la nivelul unora care pentru 10 secunde de „avantaj” in trafic, pericliteaza viata altor oameni sau chiar ii baga in spital sau in sicriu.
    Comportamentul de meltean care circula in localitate cu 70-80 km/h ar trebui trecut cu vederea pentru ca „are treaba”? Vietile celor calcati pe trecerile de pietoni nu insemna nimic? Mai bine educati prostimea, nu le dati subiecte de tiktok.

    8
    6
    • Nu te cred ca tu cand mergi la Cluj (sa nu zic Bucuresti) mergi prin toate satele cu 50 km/h. Practic si real, fara mincinosi, am constatat cu totii ca se circula in coloana cu 70-90 km/h. Asa merge coloana, asa merg toti. Care spuneti altceva, ori nu aveti masina, ori mintiti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.