Proiectul Legii salarizării unitare în sectorul public va fi depus săptămâna viitoare la Parlament. Graficul adoptării acestei legi ia în calcul o eventuală cerere de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis sau o sesizare a CCR, scopul fiind promulgarea legii înainte de 1 iulie.
Legat de acest aspect, președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, a precizat:
”În următoarele zile, în Parlamentul României va începe dezbaterea pe tema salarizării angajaților din sistemul public. Sunt pentru așezarea legii pe niște principii clare: salarizarea să respecte principiul că președintele țării trebuie să aibă cel mai mare salariu, iar într-o instituție publică, conducătorul instituției.
Salariile să fie rezultatul muncii prestate, iar creșterile să fie corelate cu performanțele economice ale României. Nu vom putea susține cheltuieli mai mari decât veniturile țării.
Să se calculeze un cuantum al cheltuielilor cu salariile, un procent din PIB. Același principiu să fie stabilit și pentru investiții pentru a se putea susține aceste cheltuieli.
Orice Guvern vrea să dea mereu vești bune. Este important să rămânem responsabili față de orice decizie, responsabili și corecți față de toate categoriile de cetățeni cât și pentru generațiile care vin. Guvernările vin si trec, iar măsurile greșite se plătesc greu și în ani de zile.
Îmi doresc ca toți cei care sunt în serviciul public să fie răsplătiți corect pentru ceea ce fac. Susțin o creștere sustenabilă a salariilor care să fie rezultatul prosperității și nu o creștere care după două luni să fie anulată de inflație sau creștere a prețurilor sau a taxelor. Votul meu va fi unul lucid și corect”.
inceputul …………..sfirsitului !!
PNL isi aspteapta randu sa taie ce a dat astia psd
Penticostalii sunt cei mai strânşi la pungă când îi plătesc pe oamenii care lucrează pentru ei . Culmea e că tocmai un penticostal dintr-un neam de zgârciți – Sighiartăii a ajuns să vorbească despre creşteri de salarii . S-a întors lumea cu roțile-n sus .
Lăcomia neoprotestanților ( pocăiților ) e fără margini . Deşi reprezintă o minoritate de 1% din populație , penticostalii vor să acapareze totul : politicul , economicul , media , finanțele , etc .
Văd că iar aveți treabă cu penticostalii ! Cred că ar fi mai bine să comentați subiectul articolului „Legea salarizării”. Robert Sighiartău a făcut o propunere corectă, rezonabilă de crestere a salariilor bugetarilor in functie de cresterea economiei si de performantă.
asteptam votul Dvs.!!!! pe legea salarizarii sa vedem….
Ia auzi cine vorbeste despre salari si binele oamenilor… un zgarcit si un….