La Năsăud a avut loc Simpozionul ”Coșbuc 150” intitulat ”Posteritatea lui George Coșbuc”, în cadrul manifestărilor ocazionate de împlinirea a 150 de ani de la nașterea ”poetului țărănimii”.
”Am avut bucuria să ascult alocuțiuni ale unor oameni de cultură de renume, printre care și a prof. univ. dr. Andrei Marga,care au adus personalitatea lui George Coșbuc din nou în inimile și sufletele noastre. Această acțiune face parte din seria de acțiuni culturale dedicate împlinii a 150 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc”, a menționat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
La simpozion au fost invitați Andrei Marga, Ion Buzași, Mircea Popa, Aurel Rău, Leon Zăgrean, Vasile Tărâțeanu, Cleopatra Lorințiu, Daniela Șontică, Viorel Mureșan, Daniel Corbu, Cornel Cotuțiu, Andrei Moldovan, Olimpiu Nușfelean, Nicolae Bosbiciu, Vasile George Dâncu, Vasile V. Filip, Icu Crăciun, Iacob Naroși, Cornelia Vlașin, Adrian Onofreiu, Mircea Daroși, Ioan Seni, Gheorghe Pleș, Maxim Iuliu Marius Morariu.
Moderator a fost directorul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea.
La eveniment au mai participat prefectul Ovidiu Frenț, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, șeful ANRSC Doru Ciocan.
”La Coșbuc toate lucrurile sunt pregătite pentru ziua cea mare a punerii în scenă a uneia dintre cele mai iubite poeme românești ”Nunta Zamfirei”, în cadrul spectacolului ”Sunt suflet în sufletul neamului meu”! Duminică 18 septembrie începând cu ora 12:00 pe scena amenajată lângă ”plopii lui Coșbuc” vor evolua cei mai mari artiști ai județului Bistrița-Năsăud, care vor invoca prin poezii și momente artistice, personalitatea marelui poet! Vă așteptăm în acest loc de poveste, în care timpul parcă s-a oprit în loc, iar poezia, sentimentul și bucuria vor fi la ele acasă. Nuntaș și invitat de onoare va fi și vicepremierul României, Vasile Sebastian Dâncu!”, a anunțat Radu Moldovan.
Duminică 18 septembrie la Coșbuc are loc spectacolul folcloric extraordinar ”Sunt suflet în sufletul neamului meu”, realizat după poezia lui George Coșbuc.
Participă cele mai valoroase ansambluri folclorice și formații artistice din județul Bistrița-Năsăud.
Invitați: Maria Butaciu, Mărioara Precup Stoica, Cornelia Ardelean Archiudean, Cristian Pomohaci, Petre Petruse, Domnica Dologa, Ana Strâmturean, Viorica Telcean, Nicolae Cioancă, Olimpia Deneș, Anuța Motofelea, Mirela Petruș, Ioachim Spân, Ioana Hangan, Marcel Avram, Lenuța Purja, Cristina Retegan, Oana Matei, Eugenia Horoba, Lenuța Filipoi, Cristina Bugnar, Veronica Bălan, Alina Ceuca, Paul Ban, Cristina Livia Scurtu, Larisa Bozbici, Ionuț Zăgrean, Vlăduț Sărmaș, Grupul vocal ”Valeria Peter Predescu” și mulți alți interpreți.
Acompaniază: Orchestra Ansamblului folcloric profesionist ”Dor Românesc” – dirijor Ștefan Cigu, Taraful ”Păunița” din Sîngeorz-Băi.
Vor fi prezentate momente inedite din nunta năsăudeană. ”Vă așteptăm să veniți îmbrăcați în costumul popular năsăudean, să ne bucurăm împreună și să demonstrăm că suntem demni de a fi urmașii lui George Coșbuc”, anunță organizatorii.
Coordonatorul și prezentatorul spectacolului: Alexandru Pugna.
Adaugă comentariu