Actualitate Recomandări

Sindicaliștii din învățământ se pregătesc de grevă. Printre revendicări, salarii mai mari și sporuri

Sindicaliștii din învățământ anunță că, miercuri, 19 ianuarie 2022, vor organiza o grevă de avertisment cu încetarea lucrului între orele 11.00 și 13.00 în unitățile și inistituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE).

Sindicatele spun că protestul este provocat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru mai multe puncte pe care le-au solicitat în ultima lună:

  • Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
  • Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
  • Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
  • Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
  • Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
  • Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”

Salariul minim net în Educație este de 2.597 de lei pe lună, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, iar cel mai mare salariu, al unui profesor cu 40 de ani vechime, este 4.398 lei net.

Ministrul a spus că este nevoie de o salarizare motivantă pentru profesori și că ține legătura permanent cu sindicatele, în contextul în care federațiile au anunțat grevă de avertisment pentru miercuri.

Luni, 17 ianuarie 2022, începe semestrul al II-lea din anul școlar 2021-2022. Acest semestru are o durată de 19 săptămâni de școală, din care primele 13 sunt neîntrerupte.

Și polițiștii și angajații din penitenciare ies în stradă

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) vor protesta luni în fața Ministerului Finanțelor.

Angajații din poliție și din penitenciare cer deblocarea salariilor si pensiilor, actualizarea normei de hrană și de echipare la nivelul anului 2022.

Etichete

8 comentarii

  • Guvernul poate să stea liniștit! Profesorii oricât de mulți ar fi, ei sunt o masă amorfă mult prea comozi pentru a face o grevă! Nu au făcut grevă nici când guvernul Petrov-Udrea în 2010 le-a tăiat mult mai mult de 25%.

  • Haideti sa facem greva toti bugetarii …Sa ne plateasca privatii salarii mai mari .De unde vin banii de salarii ?Ce trebuie sa facem noi sau ei sa plateasca mai mult?

    • Nu e vina bugetarilor că excrocii de patroni dau numai salariul minim (chiar dacă mai dau ceva la negru) ! Acești patronu sunt de vină că ne pleacă tinerii peste hotare.

  • Cica unii de la guvern ofera doar un penis mai mare.
    Acesta este raspunsul guvernului si numa atata pot da, chiar daca o parte din coalitie fac promisiuni fara acoperire.Traiasca SPECIALELE !

  • Cert este un lucru :Fara un invatamant bun vom ajunge un neam de dezorientati ,inculti si vom fi rusinea Europei.Am avut grija de medici?Foarte bine!Dar nu cumva sa nu mai aiba medicii pe cine sa vindece ,intr-o tara bazata pe incultura si hotie!

  • Parafrazând pe colegul de mai sus de la ecologiști, verzi sau pe unde-o fi, o să-l întreb pe abilul Ciobănică care i-a luat „caimacul”, ne așteptăm să semneze în afară de Boșotă, Terente și Grigori Rasputin, Cristi Butelie… Merită să lecturați pe internet acești „împăciuitori” trimiși de Cupidon.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.