COVID-19 / Până duminică 21 februarie, la nivel național au fost confirmate în total 779.695 de cazuri de Covid-19, 724.333 de pacienți fiind declarați vindecați. Au fost înregistrate 2.419 cazuri noi. 19.847 de persoane au decedat. Aici mai multe detalii.
În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 8.614, cu 15 mai multe ca ieri (8.599). Din numărul total de cazuri, 396 de persoane au decedat.
Sunt 227 de cazuri active (dintre care 48 izolați în spital).
S-au efectuat 113 teste, dintre care 63 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 37 de teste rapide, iar restul la laboratoare private. Probe pozitive la retestare: 6.
Conform Instituției Prefectului, printre cei testați pozitiv la Covid-19 se numără: 1 infirmier de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 2 angajați ai unor mari agenți economici.
837 de persoane sunt în carantină.
Incidența înregistrată în județul Bistrița-Năsăud în ultimele 14 zile a urcat la 0,71. În municipiul Bistrița incidența a crescut la 1,27.
Până în prezent au fost administrate 11.932 de doze de vaccin (324 de doze în 20 februarie, dintre care 221 doza 1 și 102 rapel). Au fost aduse până acum în județ 12.494 de doze.
Adaugă comentariu