Potrivit prevederilor actului normativ menţionat mai sus, pentru contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal, acestea vor fi scoase din evidenţă , menţionăm distinct cele două situaţii:
a) inactiv datorită nedepunerii declaraţiilor fiscale
b) inactiv pentru sustragerea de la efectuarea inspecţiei fiscale, prevăzute în OG nr.25/2012, art.7, lit (g)
În ambele cazuri data scoaterii din cazierul fiscal (evidenţă) este dată reactivării contribuabilului, când se actualizează în cazierul fiscal atât societatea, cât şi reprezentantul societăţii.
Contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru cazul în care nu şi-a îndeplinit, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege sau data împlinirii unui termen de 3 luni de la data reactivării contribuabilului în situaţia în care acesta a fost declarat inactiv pentru sustragerea de la efectuarea inspecţiei fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia sau în cazul în care organele fiscale au constatat că nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Aceste prevederi sunt aplicabile şi reprezentanţilor legali.
Decesul, respectiv radierea contribuabilului. În situaţia radierii unei persoane juridice declarate inactive anterior radierii, inactivitatea fiscală înscrisă în cazierul fiscal al reprezentantului legal se scoate din evidenţa acestuia la data împlinirii unui termen de un an de la data radierii contribuabilului. La radierea sau decesul contribuabilului, pe baza listelor primite de la biroul registru contribuabili se scot din oficiu din cazierul fiscal, atât societatea radiată cât şi contribuabilul decedat.
Dacă societatea a fost inactivă, iar între timp nu a fost reactivată pentru că s-a radiat, reprezentantul societăţii se scoate din cazierul fiscal, la implinirea unui an de la radierea societăţii, sau odată cu reactivarea societăţii în cazul că nu este radiată.
Director executiv, Dorina Cicioc
Adaugă comentariu