Locuitorii din Slătiniţa, una dintre cele mai puţin dezvoltate localităţi aparţinătoare Bistriei la care nu a ajuns nici măcar reţeaua de apă, riscă să sufere de frig iarna aceasta. Oamenilor nu le-au ajuns încă lemnele de foc de la Ocolul Silvic Municipal Bistriţa.
„Am tot solicitat lemn de foc pentru locuitorii din localitatea Slătiniţa. Noi am muncit în ultimii ani ca pădurea să arate bine, aşa că nu cred că nu există parcele din care să se facă rărituri ca să le putea oamenilor lemne de sărbători, măcar o căruţă de fiecare familie, să nu îi lăsăm pe oameni. Nu uitaţi că, la Slătiniţa, singura sursă de încălzire e lemnul. Nu zic că nu sunt oameni cu bani mai mulţi care şi-au adus maşini de lemne de pe raza judeţului. Nu stă toată lumea în baza Ocolului Silvic Bistriţa, dar vă rog să faceţi tot posibilul ca să le putem da oamenilor lemn de foc. Nu vă cer 5 metri cubi de familie că e foarte greu, dar cât de cât măcar ca să le arătăm oamenilor că totuşi le dăm”, a spus delegatul sătesc Maftei Pop la ultima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa.
Acesta s-a plâns că de faptul că oamenii îl opresc pe drum să-i reproşeze că administraţia locală nu s-a ocupat să le ducă apa în sat, nici nu a modernizat căminul cultural, că a asfaltat şi nici nu a amenajat un teren de sport, lăsându-i iarna aceasta în frig.
În replică, primarul Ovidiu Creţu i-a spus că s-au terminat lucrările de punere în valoare a lemnului de foc şi se autorizează exploatarea: „Nu a dat concret frigul peste noi. Se rezolvă”.
Dacă Bistrița ar avea un primar din sistem (acolit al statului paralel) doamna Cristiana Sabău ar spune: „Ce mai vor și asistații ăștia sociali din Slătinița? Suntem de dreapta fiecare să se descurce!”.
Dacă ar exista bun simţ în lume, v-aţi asuma aberaţiile şi nu aţi pune în gura nimănui vorbe pe care vi le imaginaţi.
Dacă ar avea ei salariu ce il are acest primar care nu a făcut absolut nimic bun pt Bistrița ar fi rezolvata problema cu lemnul de foc. Scumpa noastră Doina Pana a făcut legi ca să il omoare pe omul de rand. Atâta timp cât ii ținem pe acești oameni care sunt depășiți de situație ne va fi tot mai greu.
Ei acum si voi ce vreti? Sunt doar două grade nu-i așa frig. Frig este la -25 de grade! Cand ai burta mare si mai ales obrazul gros nu ai cum sa simți frigul nu-i asa dom’ primar?
Pana vine frigul aveti o optiune. Bagati PALANTURILE pe foc. Pe primar lasati-l sa ciripeasca. Tot pe palant, pe ala de la Primarie.