O familie din comuna Monor a petrecut sâmbătă la nunta fetei, a urmat un scandal între fratele miresei și tatăl ei, care s-a încheiat cu moartea celui din urmă. Soacra mică e nevoită acum să își îngroape soțul și să își vadă și fiul după gratii.
Locuitorii din Monor sunt îngroziți și nu își pot explica nimic din ce s-a întâmplat. Familia avusese nuntă sâmbătă, când s-a căsătorit fiica lor, a trecut cu bine și ziua de duminică, dar luni seara și-au făcut apariția mașini de poliție în gospodăria lor. Capul familiei zăcea în curte, inconștient, iar cei ai casei au convenit să spună autorităților că ar fi căzut pe scări.
În realitate însă, în timpul nopții, între bărbatul de 49 de ani și fiul acestuia, un tânăr de 21 de ani, ar fi izbucnit un conflict, iar băiatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un levier metalic tatălui său. Tânărul a fost luat în custodia polițiștilor și condus la audieri. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care a preluat cercetările în acest caz.
Marți, în urma audierilor, procurul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la infracțiunea de omor.
Tânărul a fost prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud în vederea arestării preventive.
În cazul tânărului de 21 de ani din Monor, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Adaugă comentariu