Polițiștii din Beclean şi cei de la Biroul pentru combaterea delictelor silvice au oprit pentru control în trafic un autovehicul care tracta o semiremorcă și...
Social
Anul 2017 a adus pentru ISU Bistrița creșterea numărului de subunități de intervenție a inspectoratului, un deziderat al pompierilor bistrițeni în vederea...
(FOTO) BiblioBusul recent achiziționat de Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” pentru a duce cărți în cele mai îndepărtate comunități din Bistrița-Năsăud a...
(FOTO) O fată de 13 ani şi un tânăr de 28 de ani au fost răniţi în urma unui accident petrecut miercuri la Nepos. Cei doi se aflau într-o maşină cu alte două...
”În sfârșitul de săptămâna care a trecut, la invitația primarului comunei Drăsliceni, domnul Buzău Petru, raionul Criuleni din Republica Moldova, alături de...
Compania Naţională de Investiţii mai mult a încurcat decât a ajutat comuna Ilva Mică să se racordeze la reţeaua de apă şi canalizare, spune primarul Aurel...
(FOTO) Drumul judeţean 172 G care duce spre Nuşeni este impracticabil pe mai multe porţiuni, acuză cei care sunt obligaţi să-l străbată zi de zi. Cititorii...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi voluntari din mai multe localităţi continuă şi duminică operaţiunea de căutare a unui bărbat din...
Programul multianual de modernizare și extindere a infrastructurii stradale a orașului Beclean continuă și în perioada următoare. A fost semnat contractul...
Crimă odioasă la Zagra. Tânăr, omorât cu ranga de un consătean venit din Austria, acasă de sărbători
(VIDEO) Un tânăr de circa 25 de ani din Zagra a murit în noaptea de joi spre vineri după ce un consătean al lui, venit acasă din Austria unde lucra, l-a lovit...
Lovită de inundaţii devastatoare în urmă cu 11 ani, comuna Tîrlişua şi-a revenit în mod spectaculos, cu toate că efortul de a reface infrastructura nu a fost...
Pentru români, sacrificarea porcului e o tradiție în pragul sărbătorilor de iarnă. Puțini văd însă pericolul care se ascunde în spatele afumatului cârnaților...
O femeie de 37 de ani din Căianu Mic a suferit arsuri de gradul II și II pe 60% din suprafața corpului după ce a încercat să dea foc propriei case iar hainele...
Un document plin de greşeli gramaticale întocmit de un expert al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) din Craiova a ajuns la Primăria Ilva...
Un TIR înmatriculat în Bistriţa-Năsăud s-a răsturnat la marginea DN 17 la ieşirea din Şintereag spre Bistriţa. Maşina de mare tonaj, încărcată cu marfă, a rupt...







