O majorare a preţului carburanţilor de la staţiile din întreaga ţară va fi implementată începând cu ora 00:01 a zilei de marţi, aceasta fiind cât se poate de reală şi deloc una de luat în glumă, deşi marţi e 1 aprilie. Astfel, în funcţie de pompa de la care alimentăm, vom plăti cu cel puţin 0,7 eurocenţi mai mult pe litrul de benzină, scumpire la care se adaugă TVA-ul. Asta înseamnă, în bani româneşti, o scumpire cu aproximativ 40 de bani pe litru.
În timp ce oamenii şi-au umplut deja rezervoarele de astăzi, transportatorii şi agricultorii anunţă scumpiri în lanţ, dar, în acelaşi timp, autorităţile negociază stimulente şi deduceri. Analiştii au păreri împărţite: unii spun că scumpirile nu vor fi mari, alţii, că vor fi afectate veniturile tuturor consumatorilor.
Cel mai grav vor fi afectaţi cei care efectuează transporturi. Astfel, dacă în prezent transportatorii plătesc la mia de litri de carburant o acciză de 330 de euro, de la 1 aprilie suma va urca la 400 de euro, ca urmare a creşterii accizei cu 8,7 eurocenţi pe litru. Potrivit calculelor anunţate de autorităţi, acciza pe carburanţi va aduce la buget peste jumătate de miliard de euro.
Marţi, democrat-liberalii din judeţ vom împărţi oamenilor flyere pentru ca să-i informeze în legătură cu ceea ce ne aşteaptă. Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, anunţase vineri că partidul său va afişa pancarte în benzinării dacă va primi aprobare. Se pare că, în final, s-a optat pentru o soluţie mai simplă, şi anume împărţirea de fluturaşi şoferilor.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că România avea cel mai mic preţ la benzină dintre ţările UE şi ocupa locul 23 la preţul pe motorină, înaintea introducerii accizei la carburant, dar prin această măsură se doreşte o finanţare pe termen lung pentru cofinanţarea proiectelor de autostrăzi. În opinia premierului, investiţia în proiectele de autostrăzi, finanţate şi din surse atrase din acciza la carburant, vor avea efecte în reducerea duratei de deplasare şi a consumului de carburant la transportul de mărfuri şi pentru persoane fizice, va scădea costul de întreţinere a autovehiculului şi va diminua numărul accidentelor rutiere.
…poate sa se scumpeasca cat vor ei pentru ca eu ……alimentez tot de 50 de lei!!
In curand de acei bani o sa poti doar sa o treci de pe o parte pe alta a strazii.
…. in curand…. se vor schimba marcajele si sensul de mers si eu nu stiu inca????
Mulţumim din inimă Partidului Social Democrat din Românica, care are grijă de noi, ne doreşte tot binele, nu vrea să rămânem nici măcar cu ceva bani mărunţi prin buzunare, gândind profund la faptul că, de-or mai rămâne ceva bănuţi, dacă Doamne fereşte vine vreo furtună şi ne trăzneşte.
Trăiască marele strateg al ţărişoarei noastre, omul care ne umple de mândrie, figura cea mai emblematică a istoriei noastre recente, tovarăşul Victor Viorel Ponta. Mii de mulţumiri!
spune-le linistit Comunisti.