Șoferii care au parcat pe trotuarele de pe strada Împăratul Traian au intrat în vizorul Poliției Locale Bistrița care a transmis 36 de adrese ca să afle cine sunt conducătorii auto ca să îi poată amenda.
Pe strada Împăratul Traian, unde s-a amenajat și o pistă pentru cicliști despărțită de șosea cu un rând de stâlpi, unii șoferi parchează chiar pe banda dedicată celor pe două roți,iar alții ocupă tot trotuarul de pe partea cu Policlinica, strada fiind mai îngustă din cauza pistelor. Pietonii nu mai au efectiv pe unde să meargă.
”Domnule conducător auto, îți arătăm cum se vede strada Împăratul Traian într-o zi de luni, din mașină. Nu putem sa îți arătăm cum arată de pe trotuare pentru ca nu avem loc. Nici noi și nici pietonii… Îți place? Nici nouă! 36 de comunicări în scopul identificării conducătorilor autoturismelor parcate neregulamentar au „plecat” de la sediul nostru și așteptăm răspuns… Să nu uităm: trotuarele sunt pentru pietoni”, a scris Poliția Locală pe Facebook.
În apropiere de strada Împăratul Traian este parcarea din Eminescu, dar și cea amenajată la Gară.
Pista de biciclete de pe Strada Grănicerilor e ocupată de mașini
Trebuie neapărat separator între pista de biciclete și drum. Și pentru siguranța bicicliștilor și pentru dobitocii ce parchează pe ele. Pe centura deja parchează tirurile pe pistă.
Ar fi potriviți stâlpişori de protecție a pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății.
Faceti o parcare in fata policlinicii.
Nu are cine să o facă că ăştia din primărie sunt plecați după urşi .
Nu știu cum se gândesc ei că toată lumea poate evita cu orice preț opririle în oraș, astfel încât străzile să devină doar căi de rulare. Cu magazinele avem noroc cu marile lanțuri care au parcări, că restul oricum nu mai au șanse intr-un oraș ca ăsta. Dar mai are omul de mers la un cabinet medical, la o frizerie, la o instituție pentru ceva, unii la un loc de muncă unde nu au parcare asigurată. Trebuie tot timpul să mergi câte doi, ca unul să stea cu avariile sau să blocheze vreo poartă, în timp ce celălat fuge repede să rezolve. Și tot timpul să te gândești cum să eviți să ieși în oraș.
Sondaj!
Apasa like daca esti de acord cu aceste piste de biciclete din oras.
Dislike daca nu esti de acord!
Nu este o întrebare corectă pusă aşa în general. Este mare nevoie de piste de biciclete peste linie unde sunt foarte utile şi nu încurcă pe nimeni şi nu trebuie făcute pe străzile înguste şi naşpa din Centru unde încurcă şi enervează pe toată lumea deopotrivă pe şoferi, pietoni şi biciclişti.
Domnule neRealist, ce să facem cu pistele de peste linie când noi vrem să ajungem la școală, la serviciu, în centru, în parc???
@ ares , Este o soluție justă şi corectă şi pentru asta : străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiul şi Barbu Lăutarul să fie doar pentru biciclişti şi pietoni.
@Pe Dogarilor, sunt de acord dar din păcate nici pe noi nu ne-a întrebat nimeni! Suntem și noi șoferi, și noi suferim! La policlinică e dezastru, acolo chiar trebuiau parcări! Trebuia găsită o soluție de compromis, înțelegem situația atât ca bicicliști, cât și ca șoferi! Și evident, suntem și pietoni din când în când!
Nu este nevoie de nici-un compromis faceți o parcare în fața Policlinici şi Parcarea Etajată din Eminescu şi ați rezolvat problemele.
Esti debil mintal, exact ca 80% din bistriteni.
Sondaj, apasa daca ai doua picioare si poti circula pe jos. Sondaj, apasa daca ai doua picioare si poti pedala. Sondaj, apasa daca ai iesit din mata in masina si esti debil mintal.
Fă totuşi un sondaj pertinent !
Fain se misca politia locala…
Nu puteati sa intrebati tot pe facebook ale cui sunt masinile cu nr respective!? Mai repede aflati acolo…
A-ti facut un dosar cu sina cu adresele catre serv inmatriculari!? ….sau le-ati trimis pe mail arhivate?!
Vaiiii…. mama voastra….cum va faceti voi ca lucrati! Cata truda….cand de fapt trebuia sa le luati pe sus….macar 2-3 si sa vezi …cine mai parca?!
Propun sa nu mai platim impozit auto la primarie ca nu mai putem folosi masina in oras. Nu avem unde opri. Pt deplasarile inafara localitatii, platim rovinieta.
Şi noi cei de la case vrem să nu mai plătim impozite până ce Primăria nu ne asfatează strada.
Fără impozite la casele unde nu este canalizare, apă sau curent.
Fara o viziune, un plan, o strategie a parcarilor nu e corect sa pui politia locala sa dea amenzi. Prima data trebuie sa creezi locuri de parcare si apoi sa ceri sa nu se parcheze pe trotuare. Dintre cei responsabili au auzit careva de parcari subterane pe X nivele cu zeci si zeci de locuri care pot rezolva problema? Unde credeti ca vor parca toate masinile de pe Decebal A. Muresanu Nasaudului etc. Ar fi o varianta… in balcon!
Ai de dau amenzi de ce nu vin cu bicicleta sau perpedes?
@ vasile, Corect mergeți până în Piața Centrală unde Primăria a mâzgălit noi locuri de parcare pe şosea.
Vor parca pe Lună nu tea lămurit Primarul.
Nu ăia vin cu spring-uri.
E o policlinica pt numele lui Dumnezeu, vin oameni bolnavi, eu de exemplu aduc lunar un batran cu dementa si paralizat la control. Tot o tineti sus si tare cu sportul, dar in orice moment al anului is mai multi poloni si maghiari decat romani pe Inau si Pietrosul Rodnei. Chiar nu stiu cu ce gandesc unii…. Probabil de la prea multa bicicleta. Cine are de facut sport nu se bazeaza pe pistele fara inceput si sfarsit.
Gică Ciocan… îți meriți numele👍
Blocati tot pe unde apucati si locuiti, si nu uitati ca aceste proiecte care nu va mai recunosc dreptul la un loc pentru masina voastra impozitata sunt de pe vremea fostului Primar care a ras parcarile in numar de 5.000.
Pe ast primar de ce nu ai reusit sa-l convingi ca nu e bine ca esti destul de guraliv.
Păi la câte prosti a dat pe goarnă Bălan dea lungul timpului până şi primarul Turc se fereşte acum de el fiindcă la anul vin alegerile şi nu este tocmai plăcut să fi asociat cu numele de Bălan şi Cooperativa.
Parcarea Supraterană Supraetajată Eminescu va rezolva lipsa gravă a locurilor de parcare atât pentru Policlinică cât şi pentru Liceul Andrei Mureşanu , Poliție , Winmark, Centru Vechi. Întrebați-l pe primar de ce nu este în stare să o construiască ( nu pe fb că vă şterge mesajul acolo sunt doar aplaudici de serviciu gen Bălan & co ).
Consilieri locali pe care cică iam votat şi îi plãtim unde sunt ca-să îşi facă treaba ?
Probabil că și aici este devină poliția sau ursul că nu avem parcări în Bistrița ha ha
Unde nu-i cap vai de picioare. Institutia primariei are consiliu si servicii care trebuie sa se ocupe de buna organizare a orasului. Unde sunt? La loc caldut si asteapta prima de sedinta sau luna sa verifice soldul la card. Nu spunem ca sunt oameni rai dar nu se vad. Sau raul domina. Daca nu se vrea sa se ia exemplu de la straini atunci sa mearga in specializare la Oradea, unde este cap si vointa.
O parcare este necesară în Piața Mică cu intrare pe strada Qlbert Berger și Ieșire pe strada Vasile Neacșu.
În primul an Primarul sa plimbat cu gașca prin oraș să găsească terenuri pentru parcări de atunci nu sa întâmplat nimic nu a prezentat nici-un plan cu ce terenuri a găsite și ce trebuie să facem în continuare pentru a rezolva problema parcărilor.
Cei cu trotinete au fost ignorați total. Nu este normal așa ceva .
Asa si? Acum ati observat? Dar faptul ca aia parcheaza in intersectie ca sa-si ia un ”sendviș” nu-i vedeți? Unii parcheaza atat de prost că ai nevoie de asistență de dirijare să treci pe lângă ei , asta nu se vede? Toată strada este la fel ca în poză de cand a fost publicat până astazi. Și acum dacă mergi pe acolo este plin și pe stânga și pe dreapta. La ce naiba faceți ”piste de clicliști” când voi nu sunteți în stare să amendați un cocalar care-și lasă mașina in sensul giratoriu? DA am văzut și astfel de anomalii! De fapt cred ca asta este normalitatea , anomalie a ajuns când unul parchează normal și respectă legea! Cu voi și poliția rutieră atat se poate. Aia ne spun care este statusul betivilor si drogatilor de pe drumuri. Atat! Si daca stau bine si ma gandesc bine aia prinsi chiar au dreptate, este greu sa circuli treaz la volan la cum se impune respectarea legii… Este doar un exercitiu de imagine a Politiei Locale pe retelele de socializare, altceva NIMIC…