O femeie care conducea haotic prin Bistrița a fost oprită la timp de polițiștii Biroului Rutier.
Azi-noapte, în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic și au efectuat semnale de oprire unui autoturism care se deplasa haotic, pe Bulevardul Republicii din Bistrița.
La volan a fost identificată o femeie de 43 de ani din municipiu.
În momentul în care a fost oprită, ea a acroșat cu mașina bordura de delimitare a spațiului verde.
Întrucât manifesta un comportament agresiv, șoferița a fost imobilizată și condusă la sediul Poliției. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, la spital, i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența alcoolui, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Foarte bine, trebuie aplicată legea. Respect.