Gabriel Rus, şoferul din Târlișua care în urmă cu o lună, băut fiind, ar fi provocat accidentul în care taximetristul Claudiu Zegrean a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, va mai sta încă 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată în 1 noiembrie de către magistrații Judecătoriei Beclean.
Judecătoria Beclean a decis să admită cererea formulată de către procuror şii să prelungească cu 30 de zile (începând cu data de 1 noiembrie 2017 şi până la data de 30 noiembrie 2017 inclusiv) măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Rus Gabriel, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Rus nu are voie să părăsească fără permisiunea organului judiciar, imobilul situat în comuna Târlişua, trebuie să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, nu are voie să comunice direct sau indirect cu persoanele vătămate, cu aparţinătorii victimei, cu martorii, precum şi cu alte persoane ce vor fi stabilite de către organul judiciar.
„În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. (…) Dată şi pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 01.11.2017, ora 11.00″, arată instanţa.
Accidentul pentru care Gabriel Rus este cercetat în stare de arest la domiciliu s-a petecut în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, în jurul orei 4.00 dimineața. Tânărul din Târlișua se afla sub influența alcoolului la volanul unui VW Touareg, iar la un moment dat, la ieșire din Beclean spre Coldău, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens unde a izbit frontal un taxi condus de tânărul Claudiu Zegrean. Impactul a fost atât de puternic încât taximetristul a murit pe loc. Trei pasageri care se aflau în taxi au ajuns la spital fiind răniți.
Inițial Gabriel Rus a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, însă judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud l-au trimis în arest la domiciliu. Odată ajuns acasă, Rus a postat fotografii cu prietenii care au venit să îl viziteze, aşa cum Timp Online a scris AICI.
Cititori ai publicaţiei noastre ne-au semnalat faptul că au motive întemeiate să se teamă că Rus va scăpa nepedepsit întrucât familia lui a angajat o hoardă de avocaţi, printre care se numără şi Călin Budişan din Cluj, avocat angajat de milionari şi politicieni, onorariul lui plecând de la 50 000 euro. Alt avocat care îl reprezintă este Teodora Felicia Toma din Beclean şi încă unul din Bistriţa.
În ce îl priveşte pe Călin Budişan, acesta i-a apărat sau îi mai apără pe Ioan Oţel, fost comisar şef de poliţie, pe Emil Boc, primarul Clujului, pe Ioan Rus, fost ministru al Transporturilor care a deţinut mai multe funcţii în administraţia locală din Cluj, de la prefect până la şef de CJ, pe Pavel Petru Hălmăjan, supranumit de presă regele bitumului din Sălaj, Simion Mureşan acţionar Electrogrup cu o avere de 100 de milioane de euro, audiat în dosarul Apostu, Ioan Opre, milionar din Bistriţa, acuzat de proxenetism, arbitrul Sorin Corpodean în dosarul Penescu, soţii Ştefan şi Olezia Cadar patronii Fany, firma de autocare, judecaţi pentru dare de mită la ARR, Ioan Bene, patronul Construcţii Napoca, etc. În 2012, Călin Budişan a obţinut titlul de Doctor în drept, iar în 2013 a fost distins cu „Crucea Transilvană”, titlu acordat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
Sursa noastră ne-a trimis şi o serie de fotografii cu capturi de pe pagina de Facebook a lui Rus din care reiese că acesta se învârte în cercurile de putere ale PSD, partid aflat la guvernare, încă un motiv de îngrijorare pentru oameni că ar putea scăpa nepedepsit sau cu o pedeapsă uşoară.
Totodată însă, Gabriel Rus este departe de a fi un model de social-democrat, reiese din postările sale pe Facebook, cont pe care şi l-a suspendat temporar după ce Timp Online a arătat cum se „căieşte” el în timp ce se află în arest al domiciliu.
Nu aveti nici un drept sa Preluați postări din profilul privat al inculpatului si nici sa trageți concluzii cu referire la apartenența politica sau situatia financiară !
Profilul personal de Facebook, chiar dacă este accesibil unui număr restrâns de persoane, constituie spațiu public, și nu privat, arată o decizie a ÎCCJ care a respins ca nefondat recursul unui fost director din Prefectura Mureș care a contestat o sancțiune primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din cauza unei postări pe pagina personală de Facebook. Înalta Curte de Justiție și Casație a pronunțat decizia irevocabilă.
Omori un om iar justitia te tine acasa daca ai bani si faima, furi o curca pt copii iar justitia te baga la bulau imediat… asta e justitia in tara asta.
Be my guest, ești pe lângă problemă, mai bine taci, doamna ziarist are dreptate! Nu cumva, nu avem niciun drept să știm că a făcut accidentul? Așa-i că Poliția, trebuia să tacă din gură că nu avea niciun drept să facă public accidentul? Nu presa e de vină, ci inculpatul pt că el a decis ce să posteze pe pagina de facebook care e spațiu public că doar nu îl vede doar el. După accident, trebuia să-și închidă urgent pagina de socializare, nu să posteze alte fotografii. Apropo: dintre cei trei avocați, nu i-a spus niciunul să fie atent ce postează pe pagina de facebook? Înseamnă că îi plătește degeaba. În ce privește concluziile privind situația financiară și politică a inculparului, nu e loc de interpretare, totul e foarte clar: PSD și plin de bani, care-i supărarea, el a vrut să se afle din postările de pe facebook. Ca urmare, stimați susținători, mai documentați-vă când vorbiți!!!
Partidul PSD plateste pentru inculpati si inchide gura institutiilor care ar trebui sa-si faca treaba. Inc;lusiv pentru Iliescu, Dragnea si alti penali… Cine are 50000 de euro pentru avocati? Doar partidul din care face parte si acest smecher Romanii mor cu dreptatea in mana iar penalii scapa bazma curata.
Mediatizarea asta îi va veni de hac.
Este o piatră de moară de gâtul lui.
Subliniază impactul psihologic la cititori , teama de injustiție a publicului, induce ideea de justiție făcută după starea materială a împricinatului, adică selectivă, etc.
Poate așa se va face o țâră de dreptate.
Câtă se mai poate , că omul oricum e mort.
Arest la domiciliu
Pentru fiecare 20 de zile in care sta “arestat” la mama și la tata se scade 30 din pedeapsa primită.
Ce masura crunta, arestat acasă. Probabil s-a dispus și sa nu intre in contact cu victima.
Amatorul asta de silicoane sta acasa cu toate ca a omorat un om iar presupusul criminal de la Bistrita Bargaului mai sta inca 30 zile in arest cu toate ca nu au gasit cadavrul, iar fustangiul asta cu cadavrul langa el e arestat in camera lui… ce justitie de rahat