Actualitate Recomandări

Sorin Hangan: Proiectele noastre pentru Bistrița, care v-au convins să ne votați, vor fi demarate imediat

Președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan, care a obținut un nou mandat de consilier municipal, spune că organizația pe care o conduce a înregistrat ”cel mai mare scor la alegerile locale din istoria postdecembristă a Bistriței”.

”Și, tot pentru prima dată, orașul nostru are un primar liberal. Este al treilea rând de alegeri când am dovedit că suntem principala forță politică din municipiu. Se cuvine, ca în calitate de președinte al filialei bistrițene a PNL să mulțumesc tuturor celor care ne-au învestit cu încrederea lor.

Este, mai întâi de toate, o mare responsabilitate pe care, vă asigur, o s-o transpunem în fapte. Sunt recunoscător celor care, indiferent de opțiunea lor, au ales să-și exprime votul, tineri și vârstnici, semn al maturității democratice.

Am avut alături de mine și de noul primar Ioan Turc, o echipă de oameni capabili și profesioniști, care au înțeles că apropierea de concitadini, comunicarea directă cu aceștia este esențială pentru a construi o administrație modernă. Le mulțumesc din suflet și îi asigur de prețuirea mea.

Împreună cu Ioan Turc, înțelegem că greul de-abia acum începe. Vă asigur că proiectele noastre pentru Bistrița, care v-au convins să ne votați, vor fi demarate imediat. Mulțumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, ați ajutat ca mesajele organizației liberale din Bistrița să ajungă la concetățenii noștri: presă, voluntari, persoane știute sau neștiute. De azi înainte trăim în Bistrița în care se poate!”.

Etichete

11 comentarii

  • Nu cred ca proiectele, pt ca erau asemănătoare la toate partidele. Oamenii au votat orice altceva decât PSD la primărie, sancționand cele 2 investiții proaste.

  • Daca vreti sa faceti proiecte cu gloata de neamuri ,amante si alte lipitori, adunate in administratie in ultimii multi ani , o sa ajungeti ca Alde la 1.6.
    Prima data trebuie sa scoateti cancerul si asta fara sa il inlocuiti cu altul , doar pe baza de competenta.
    Dupa trebuie sa va faceti niste KPI-uri* pe care sa ii urmariti pentru a eficientiza administratia.
    Dar…. nu ma astept la astea… sper sa am o surpriza.

    * indicatori de performanta(pt membrii psd care nu au cum sa stie asta) :)))

    • Cel mai tare indicator de performanta care a functionat la Primaria Bistrita a fost cel masurat in nr. limbi/minut/c.. de sef (nrlmb/min/cds) … Masurarea lui se facea in sedintele in care se dadeau sporuri pe proiecte sau alte intalniri de lucru … Cred ca se vor schimba bucile, poate limbile, dar indicatoru va ramane, plutind nescris si diafan, in acord deplin cu educatia si mentalitatea pe care o avem ca natie, deasupra celorlati indicatori … intotdeauna deasupra …

  • Sorine, te rog nu te face de ras din prima saptamana dupa alegeri! Lumea v-a votat pentru ca PSD nu e un partid frecventabil si USR+ nu a facut campanie deloc. Nu cadeti in capcana asta, sa va credeti destepti si frumosi. Lista voastra e extrem de slaba, multi candidati de pe lista vostra nu au iesit pe strada in campanie si nu pot lega doua vorbe. Baiul mare e ca nu o sa aveti nicio scuza ca nu ati facut: aveti majoritate, primar si guvern.

  • la treaba domnilor !!! ca pana acum ciuma rosie era in meniul zilnic, vrem fapte nu povesti, acum aveti cale libera. Un sfat pt. voi puneti oameni competenti si tineri in functii nu dinozauri resuscitati care nu fac fata, ca altel va transformati in ciuma galbena….

  • Completez, unii din consilieri locali care nu au avut nicio luare de pozitie sau propuneri si habar n au avut de interpretarea unui buget.
    Pacat ca unii se mai regăsesc pe liste atat din partea psd, pnl,

  • D-le Hangan, nu te-am prea văzut în campania electorală în schimb te am văzut înainte de câteva ori la braț cu Crețu, pe furiș bineînțeles. Sper să nu poftești la fotoliul de vice, nu ai de ce! Majoritatea oamenilor care au votat PNL, nici nu te cunosc. Sper să aveți bun simt și să nu alergați după funcții care nu vi se cuvin!

  • Bine zici! Peteleu a făcut opoziție cât toți laolaltă. M aș bucura să avem un astfel de vice, fără să facem comparație cu ce am avut până acum,sau să facem, este de departe unul dintre cei mai inteligenți și asumați cons locali,poate chiar singurul care nu a uitat pentru ce este acolo. Sper ca Turc să aibă înțelepciunea să se înconjoare de oameni capabili și să înceapă treaba!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.