Sorin Tisa, omul pasionat să redea viaţă lemnului şi după ce s-a uscat sau a fost tăiat – interviu

Reporter: Când v-aţi descoperit pasiunea aceasta?

Sorin Tisa: Undeva prin anii 70 eu aveam 10 ani. La bunica mea stătea în gazdă un tâmplar care lucra la un mic atelier pe vremea aceea şi confecţiona căsuţe şi fântâni din furnir. În ce mă priveşte, ideea a pornit din pasiune. Îmi place lucru în lemn, lucram de mic. Acum am diferite utilaje. Inspirat de acel tâmplar care locuia la bunica mea, m-am apucat şi eu de lucru, dar am extins gama de produse, folosesc mult acum şi osul. De exemplu, la o fântână, suportul de bază e osul tubular. Curăţ osul, îl fierb şi îl dau cu un lac special. Dea semenea, folosesc şi multe cioate. În general, omul de rând se uită la ele dar nu vede nimic, însă eu iau cioata, mă uit la ea, o sucesc pe toate părţile şi deja îmi imaginez ce voi face cu ea. În funcţie de forma lor, pe unele le folosesc la lucrări pe orizontală, iar pe altele pe verticală.

Reporter: Practic, dumneavoastră lucraţi totul manual.

Sorin Tisa: Da, într-adevăr, e o prelucrare a lemnului. Totul, până la produsul finit, e făcut manual. Vreau să vă mai spun că folosesc deşeuri. Acele lăturoaie cum le spunem noi, primele bucăţi de scânduri care se prelucrează pe gater, care au un pic de coajă pe părţile laterale, e suportul de bază la majoritatea lucrărilor. În rest, folosesc lemn, cioate, crengi, multe fructe de la diferiţi copaci, conuri de trei feluri, ghindă, jir. Dintr-un simplu con de brad confecţionez şindrila pentru căsuţe sau fântâni, capătul conului, baza lui, o folosesc pentru diferite ornamente florale. Utilizez de asemenea beţele de îngheţată, de vreo trei feluri, furnir, chiar şi frunze uscate, beţe de frigărui.

Reporter: Ce spun oamenii despre lucrările dumneavoastră, aţi reuşit să vindeţi ceea ce faceţi?

Sorin Tisa: Oamenilor le plac lucrările mele. Poate pentru că simt că le fac din pasiune. E un venit suplimentar, dar eu mă realizez în momentul în care mă detaşez de lume şi intru în atelierul de creaţie. Nu duc cu mine acolo nimic negativ şi atunci văd numai părţile bune. Lucrarea respectivă, odată gata, are o valoare pentru mine, una sufletească, dar îi pun şi un preţ modic. În oricare dintre lucrările expuse, preţul nu reflectă munca depusă pentru finalizarea ei. Eu, de profesie, sunt CFR-ist, iar meseria mea nu are legătură cu arta. Aici e pasiune pur şi simplu, fac totul de drag.

Reporter: Legătura poate constă în faptul că, de pe teren, aţi procurat materia primă. Sunt destui copaci căzuţi pe calea ferată.

Sorin Tisa: La serviciu, parcurgeam distanţe până la 15 kilometri zilnic pe jos. Normal că, de-a lungul căii ferate, găseam diferiţi arbori, ca şi pe marginea râului unde sunt multe crengi aduse de ape, finisate sau rădăcini de copaci cu nişte forme ciudate. Eu le-am curăţat, le-am finisat, le-am dat cu lac de culoarea mierii care e rezistent şi protejează lemnul.

Reporter: Care e lucrarea care vă e cel mai aproape de suflet?

Sorin Tisa: Nu pot nominaliza o lucrare. Nu am una preferată. La oricare lucrare pun suflet şi încerc să redau cât mai mult din spaţiul respectiv. Dacă există o casă ţărănească tradiţională, cu cerdac sau târnaţ cum îi spunem, încerc să fac şi curtea, o fântână, un izvor, cu toate împrejurimile. Cele mai multe lucrări ale mele sunt case tradiţionale, fântâni, mai fac suporturi pentru ghivece de flori sau făcute cu flori de paie care rămân foarte mulţi ani aşa, îşi păstrează coloritul şi aspectul natural. Ele reprezintă un obiect artizanal pentru înfrumuseţarea spaţiului în care e expus.

Pe Sorin Tisa îl găsiţi, în general, la târgurile organizate pe pietonal, dar şi pe Facebook

Interviu realizat de Cristiana Sabău