Actualitate

A sosit ”Camionul de Crăciun”! Voluntarii Tăşuleasa Social, pregătiţi pentru două zile de foc

(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE Cele 21 de TIR-uri care compun cel mai mare ”Camion de Crăciun” din istoria operațiunii organizate de 15 ani au ajuns miercuri seară la Bistrița.

Joi 28 și vineri 29 decembrie, cadourile vor ajunge la copii din cinci județe, peste 10.000 numai din Bistrița-Năsăud.

   

Voluntarii Asociaţiei Tăşuleasa Social s-au pregătit, miercuri, pentru două zile de foc în care vor împărţi cadouri la 25.191 de copii din Bistriţa-Năsăud, Cluj, Suceava, Maramureş şi Sălaj. Discuţia tehnică a avut loc în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în prezenţa inspectorului general Camelia Tabără care le-a mulţumit pentru implicarea în acest proiect educaţional.

„Împlinim 15 de ani de când facem Camionul de Crăciun. Anul acesta se întinde pe o linie de aproape 300 de km. Ziua de mâine se va termina pentru noi anul viitor în 14 aprilie 2018 când va avea loc Ziua voluntarilor mici. Să nu uităm că, anul acesta, la Ziua voluntarilor mici au participat 13.000 de oameni şi noi vrem ca, ziua de 14 aprilie 2018, să fie la fel de frumoasă. Anul acesta am plantat, anul viitor am vrea să ne axăm puţin şi pe curăţenia din localităţi, dar să lăsăm şi posibilitatea ca fiecare comunitate să-şi identifice problemele separat şi să facem o activitate frumoasă atunci”, a spus Alin Uhlmann-Uşeriu, preşeduintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.

Cadourile vor fi împărţite, miercuri şi joi tuturor copiilor din localitatea în care opreşte camionul şi care frecventează şcoala sau grădiniţa. Aceştia vor aştepta camionul însoţiţi de profesori şi vor primi de la voluntari câte o cutie cântărind peste 14 kg şi câte un flyer cu informaţii despre Ziua voluntarilor mici.

După ce au stabiliut pe ce rute vor merge fiecare şi ce responsabilităţi au, voluntarii şi-au dat întâlnire joi dimineaţă ca să plece pe trasee. O parte dintre ei, care au rute mai lungi, vor împărţi cadouri şi vineri. Unii vor ajunge cu darurile trimise din Germania chiar şi la Pata Rât în judeţul Cluj.

3 comentarii

  • ” LA MULTI ANI !!!!!!!! ” FELICITARI DOMNILOR !!!!!!!!!
    Este maret si minunat ceea ce faceti! Sa va dea D-zeu sanatate multa si numai bucurii pentru ca bucurii aduceti si dvs in zeci de mii de case.Sunteti niste OAMENI cu SUFLET MARE. Si spun asta pentru ca va cunosc. Sunteti demni, demni de respect si chiar daca sunt unii care vorbesc urat la adresa voastra…nu-i bagati in seama sunt invidiosi, nesemnificativi ca si personaje.
    FELICITARI si mult RESPECT !!!!!

  • Buna seara am si eu intrebare se dau la copiii de la camin(cresa)de pe deal florilor Dej este foarte frumos din partea voastra sa face ajutoare la oameni de sarbatorii sa aveti Anul Noul Fericit si un an si mai bun La multi ani 2018

  • Buna frumos gest din partea vostra dar de ce nu veniti si la alte scoli depe jud bistrita cunm ar sieu magherus cranimat etc. Sunt copii destul de necajiti si sear dori si ei un cadou in prag de sarbatori multumesc sarbatori fercite

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.