
Asociația Tășuleasa Social a lansat prototipul ”Modul de găzduire pe Via Transilvanica”, o construcție inovatoare ce marchează începutul unei rețele de spații de cazare concepute pentru zone izolate sau comunități unde infrastructura turistică este limitată.
Organizația intenționează ca primele module să fie amplasate pe traseu în sezonul 2026, iar în următorii 5–7 ani rețeaua să ajungă la 100–200 de unități. Scopul principal este regenerarea rurală responsabilă și susținerea comunităților aflate de-a lungul rutei. Conceptul arhitectural al modulului îi aparține arhitectului Dorin Ștefan, inspirat din anexele gospodărești și fânațele întâlnite pe traseu. Construcția – realizată preponderent din lemn și ridicată pe fundații metalice cu impact minim asupra solului – îmbină designul contemporan cu identitatea rurală românească. Proiectul este dezvoltat împreună cu echipa Inginerie Creativă, care a optimizat structura pentru eficiență energetică, modularitate și adaptabilitate la diverse tipuri de relief.
”Deși are dimensiuni reduse, modulul este proiectat cu aceeași rigoare inginerească aplicată în industrii precum automotive sau aerospațială”, a explicat Marius Șoflete, co-fondator Inginerie Creativă.
”Modulul de găzduire pe Via Transilvanica e mai mult decât o construcție. E o promisiune. Ne-am dorit să arătăm că ospitalitatea rurală poate fi contemporană, sustenabilă și în același timp profund ancorată în identitatea noastră. Aceste construcții nu sunt doar locuri de dormit; reprezintă punți între oameni. Fiecare modul pus într-o gospodărie înseamnă o șansă în plus pentru comunitățile prin care trece traseul, aducând venituri și energie acolo unde infrastructura lipsea, iar Via Transilvanica devine un drum care regenerează, nu doar conectează. Astfel putem contribui în mod direct cu respect pentru natură, pentru tradițiile locale, pentru cei care trăiesc pe această cărare și pentru generațiile ce vin”, a declarat Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
Proiectul, lansat la Brașov, marchează începutul unui nou capitol pentru Via Transilvanica, unde turismul responsabil, comunitățile locale și designul sustenabil se împletesc într-o viziune comună pentru viitorul rural al României.










👏🏻👏🏻👍🏻