Actualitate

Spiritul civic, ucis chiar de autorităţi. Ce păţeşti dacă reclami o anomalie în trafic

În oraşul în şoferii nu se pot debasara de obiceiul de a opri maşina exact în locul în care au ei treabă, indiferent dacă au sau nu unde, rişti să nu mai poţi ieşi dintr-o parcare chiar dacă tu ai oprit regulamentar. Degeaba chemi Poliţia Locală, degeaba faci sesizări la cea judeţeană. Toţi ridică din umeri ca şi cum nu e nimic de făcut.

Am parcat sâmbătă dimineaţa în zona special amenajată din faţa magazinului Flanco din Decebal ca să ajung până în piaţă, extrem de aglomerată acum că se apropie Luminaţia. Am revenit după circa 15 minute şi am văzut în spatele maşinii mele parcat un Audi suficient de lung să blocheze nu una, ci trei maşini.

Întrucât metoda de a urca la volan şi a ţine mâna pe claxon nu a dat roade nici cu alte prilejuri, am decis să stau şi să aştept. Cum şoferul nu venea de nicăieri, după circa 10 minute, a trecut pe Bulevardul Decebal un echipaj de Poliţie Locală căruia i-am făcut semn cu mâna că am o problemă. Poliţistul de la volan şi-a văzut de drum total indiferent. Întâmplarea a făcut că, în câteva minute, a apărut un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Poliţie care venea dinspre Andrei Mureşanu şi staţiona aşteptând să se facă verde la semafor. Am cerut ajutorul poliţistului care mi-a spus că se întoarce, ceea ce a şi făcut după aproximativ alte 5-6 minute în care a aşteptat să se facă verde în Decebal, s-a dus până la Winmarkt, a făcut sensul giratoriu, a stat din nou la semafor din partea opusă.

Între timp, a apărut şoferul maşinii care m-a blocat, profund deranjat că nu am răbdare „2 minute” cât avea el treabă în magazin. I-am explicat că nu a stat două minute şi nici nu mă interesează de fapt cât a stat. Dacă nu e vorba de o chestiune de viaţă şi de moarte, nu are voie să blocheze pe nimeni. Am dedus că nu era pentru că maşina nu avea avariile pornite, semn că omul avea o urgenţă, era parcată pur şi simplu în spatele altor trei. Preţ de câteva minute bune, am tot discutat cu împricinatul care nu voia şi pace să recunoască faptul că a greşit. În loc să-şi ceară scuze, el o tot ţinea că i-au spus oamenii din magazin că sunt o „ziaristă rea” şi că va da de necaz dacă se pune cu mine. Am încercat să-l fac să înţeleagă că oricare dintre şoferii maşinilor pe care le-a blocat putea avea o problemă de viaţă şi de moarte. Toţi au parcat corect, în timp ce el, nu. Nu a priceput şi pace!

În momentul în care poliţistul a ajuns în dreptul nostru, primul lucru pe care a simţit nevoia să mi-l spună a fost că astfel de situaţii sunt cu sutele în fiecare zi. I-am răspuns că nu mă interesează absolut de loc această scuză şi vreau ca şoferul vinovat să primească o lecţie. Dacă nu ai loc de parcare, te duci până în găseşti şi, de acolo, vii pe jos. Dacă nu înţelegi că ceea ce faci nu e bine, că e incorect ca pricipiu şi faţă de ceilalţi participanţi la trafic, atunci nu trebuie să ai permis. Nu mă interesează nici câte secunde ai stat, nici cu ce motiv m-ai blocat. Mă interesează că m-ai pus în situaţia de a umbla cât e strada de lungă să te caut, m-ai determinat să-i agresez pe alţii claxonând, m-ai făcut să opresc maşini de Poliţie, m-ai pus într-o situaţie penibilă. Doar pentru că eşti limitat şi nu pricepi că ceea ce faci nu e bine. Toate aceste lucruri mi-au consumat nervi şi timp. Poliţistul şi şoferul se uitau amândoi la mine ca şi cum aş fi aberat. Pe alocuri chiar le-am citit un soi de complicitate masculină în priviri. Probabil că, în mintea lor, m-au făcut femeie proastă, isterică, etc., diverse alte calificative din acelaşi registru.

Nici vorbă ca poliţistul să aprecieze spiritul civic şi să-l încurajeze. Dimpotrivă, impresia pe care o ai după ce ai sesizat astfel de derapaje ale altora este că ai deranjat inutil autorităţile pentru ceva ce se întâmplă zi de zi de sute de ori.

Acum înţelegeţi de ce se întâmplă toate aceste lucruri? Nu pentru că nu există locuri de parcare! Nu sunt suficiente nicăieri în lumea asta. Ci pentru că suntem o naţie care nu dă dovadă de sprit civic. Nimeni nu ia nicio atitudine. Poliţiştii le dau permise unor semianafabeţi care nu ştiu o iotă din Codul Rutier, instructorii auto iau câte 700 de lei de la oricine pretinzând că îi învaţă să conducă pe când ei fac trei ture pe Republicii, pe Independenţei şi pe unde se mai dă examen, blocând zi de zi traficul doar pe acele artere. La final, „absolvenţii” nu ştiu nimic, dar primesc permis. Nu reacţionăm atunci când altul de lângă noi opreşte pe locul rezervat persoanelor cu handicap şi mamei cu copilul. Dacă am sancţiona zi de zi astfel de derapaje, nu ar mai veni niciun poliţist de la rutieră să ne explice că „se întâmplă”, nu şi-ar mai permite niciun poliţist local să treacă fluierând şi gândindu-se „uite şi la proasta aia pentru ce nimic se agită”, nu am mai avea semianalfabeţi cu permise şi oameni incapabili să priceapă că au greşit şi să înţeleagă de ce, data viitoare, nu mai trebuie să procedeze la fel.

masina-2 masina-3 masina-4 masina-5

44 comentarii

  • O doamnă câtă dreptate aveți. Sunt și eu șofer, știu ce înseamnă să nu găsești loc de parcare dar încerc întotdeauna să nu îi încurc și pe alții cu problema mea. Sunt dimineți în care mă învârt de câteva ori pe un areal de jumate de km pătrat pe lângă locul de muncă până găsesc un loc liber. Problema la noi, pe lângă faptul că nu avem spirit civic așa cum spuneați e că autoritățile nu pun legea în aplicare și nu mă refer doar la circulație ci în general, numai dacă mă uit la cum se construiește în continuare și îmi ajunge să-mi fac o părere. Nu ne rămâne decât să sperăm că lucrurile se vor schimba odată cu schimbul de generații.

    • poate ca daca am vota mai cu cap am avea de toate.
      de douaj’de ani nimeni nu si-a pus problema sa sparga 4-5 milioane de euro ca sa faca nu una ci vreo 3-4 parcari supraetajate in cateva puncte cheie ale orasului.
      pe bistricioarei, in zona garii (puteau cumpara 2 blocuri din alea sinistre colt cu strada lalelelor si sa faca parcare in loc), in zona big, etc.
      cu taxa de parcare 50 de bani pe ora, in 5 ani erau amortizate complet, si goleau efectiv cateva strazi pe care nu ai unde arunca un ac.
      dar de la cine sa asteptam astea? de la primul schior al urbei care a spart banii pe o partie de noroi?

      PS: despre ce spirit civic si bun simt vorbim atunci cand imineata intre 7 si 9 si dupamasa intre 15 si 17 e plin de cretini cu masini de scoala de soferi care efectiv îi sfideaza ceilalti participanti la trafic care pleaca sau vin de la munca?
      de ce nu li se impune un orar in care sa mearga ca mortul pe strazile orasului? de ce nu li se impune ca parcarile laterale si alte manevre care genereaza cozi de 10-15 masini la ore de trafic maxim sa le exerseze in poligon?

    • Citizen, exista un asemenea proiect de construire a unei parcări subterane în parcul din zona Eminescu dar ghici ce? S-a trezit Marius Bălan sa conteste proiectul! D-na Sabau știți despre ce este vorba ca erați în sală chiar lângă mine. Acest individ a fost în stare sa meargă la locatarii din zona și în baza unor minciuni așa Cum doar el le poate spune a strâns semnături ca sa poată bloca proiectul susținând sus ai tare ca aceasta parcare nu este necesara!

  • Unii dintre romani sunt chiar idioti si prosti. Nu-si merita permisul de conducere, se comporta ca niste carutasi care opresc caruta in drum sa bea o bere. Multi prosti si proaste sunt si in orasul asta. Daca as avea o blindata as indoi vreo 10 – 20 de masini pe zi a celor care parcheaza aiurea. Asa e romanul prost si idiot si n-ai ce face….. nu-si revine niciodata
    Mai este un prost de roman cu BMW care parcheaza pe 2 locuri de parcare pe aleea Trandfirilor… deci prosti avem

  • Au promis in campaniile electorale ca vor face locuri de parcare . Ei au trasat in spatele blocurilor niste dungi si atat . In fiecare an se dau banii pe studii de fezabilitate pentru fostele puncte termice din spatele blocurilor. Pe St. Nasaudului este haos total . Pe cand s-ar putea face parcare pe locul fostului punct termic. Bine ca avem partie de ski care daca o vom folosi o data pe an va fi bine. Am mai spus-o intr-un comentariu anterior orasul acesta se dezvolta total haotic fara o perspectiva viitoare .

  • Credeam ca este a VECINULUI meu care parcheaza mereu pe gura de canal (citire contor blocata) care este de altfel hasurata sau exact de-a curmezișul ……….ce-i pasă? nevastă-sa persoana VIP in urbe și ca atare EI au gaurit macaroana în lume.

    • Ei fac legea in „urbea europeana”! A fi „mistret” este calitatea de baza in societatea actuala! Ai soric, ai colti si stii sa lovesti… esti de-al lor!

      E adevarat ca mai ales la orele de varf e chin sa gasest loc de parcare exact langa locul in care ai treaba, dar… putem face cativa pasi si pe jos, ca ne face (si) bine!
      Scolile de soferi sunt doar pt a umfla buzunarele unora, nicidecum pt educatie civica! Vezi modul in care circula pe drumurile publice cu elevii/ clientii, vezi conduita generala a unora dintre ei!

      Dar daca Politia si-ar face datoria si ar aplica sanctiuni pt parcare „la botul calului- pardon, al magarului”, ar fi exemplar. Dar Politia isi face rondul, ca sa arate ca exista si…atat! Baietii arata bine in masinile din dotare, dar parca ne-ar fi si de maaare folos daca ar trece la treaba!

      Ca tu, fraierul de rand nu ai decat sa-ti freci hainele de masinile parcate pe trotuarele generoase, fiind atent ca nu cumva sa-l vexezi pe mistretul care te priveste furios de la volan. Chiar ar fi necesar ca organele abilitate sa ne spuna daca acestea au fost facute pt pietoni, sau pt masini „ratacite”?! Ca sa stim si noi!

    • Atenție că la Bistrița nu se mai spune a fi mistreț, ci a fi mistruț, de când Crețu impune felul lui de a fi în acest oraș.

  • dupa poze sunt convins ca acest fan al lui GUTA se crede mai presus de orice LEGE
    e clar,,,,,,,,,,,,si tot ei se supara ,,,,,,,,,,,progeniturile ca acesta ne fac viata si tara mai PITOREASCA,,,,,,,,,asa avem gradina zoologica in pin ORASUL

    o rusine bine ca ati pozat….sa stim masina

    • Bun comentariul! Trebuia sa-l arate și fără dunga aia de pe fața sa-i recunoască toată lumea fața aia

    • De ce ii protejati identitatea???!!!
      Va este teama de reactia individului, de influenta lui?

  • circula cu 20-30 km pe ora in oras ,as sta cu radarul in oras si as lua permisul la toti care circula sub limita legala fara motiv ,nu respecta legea.Majoritatea instructori si soferi nu se incadreaza pe banda pentru alua curba,cum spune legea. Opresc coloana de 30 masini pentru a lua el curba avind marcaj pentru sa se inscrie in curba STIMATI SUS PUSI IN POLITIA ROMINA SI ACESTIA TREBUIE SANCTIONATI DUPA CODUL RUTIER,SPERAM CA IN VIITORUL APROAPIAT SA CIRCULAM MULT MAI BINE

    • Pe bulevard, daca sunt doua benzi si eu merg pe a doua cu 50 km/h sunt obligat sa trag dreapta si sa-l las PE ghiolbanul care vine in kurul meu cu faza lunga sa-l las????
      Specific ca stiu ca in exterior unde exista benzi de viteza trebuie sa fac asta si mai mult in panta!!!!

    • Nu, nu e obligatoriu să tragi dreapta, dar dacă chiar îți face plăcere să vină ,,în kurul” tău… stai acolo…în fața lui…

    • cum circulati in orase circulati si pe autobenzi pe banda 2sau 3,de opriri neregulamentare nici nu mai vorbesc.

  • Dacă doriţi să vedeţi adevărate mostre de parcări idioate, puteţi trece în oricare zi lucrătoare pe str. Ştefan ce Mare, în zona magazinelor Scarlet şi Cotidian… aşa cam după ora 16! O adevărată paradă de nesimţire! Dacă ar putea ar intra cu maşina în magazin!

  • Aveți perfectă dreptate,eu propun ca după câteva minute trebuie zgâriat un astfel de bolid aparținând analfabeților care se disting doar prin mașină,mai ales BMW ,că acesta e la modă. În rest, fotografiez mașina poliției,pe lucrător și le trimit la Inspectoratul de Poliție sau la CJ. Dar se pare că nesimțirea,iresponsabilitatea și corupția au ajuns la vârf de mult.
    Personal am avut un incident cu Poliția Locală care mi-a sunat la poartă,am deschis,nu s-a prezentat,a întrebat cine locuiește aici,cine este proprietarul,eu am zis da d-ta cine ești,cum vi la o casă și întrebi așa ceva fără să știi la cine mergi și de ce… În final a, fost amenințat că voi primi AMENDA acasă,am întrebat pentru ce și pe ce nume ,a plecat bodogănind.
    Am sunat la poliție și am anunțat acest incident și atitudine a unui lucrător de poliție total neinstruit .Am primit asigurări că voi primi răspuns. NIMIC !

    • Stimate domn, nu încurajez pe nimeni să facă aşa ceva. O maşină e un bun pentru care cineva a lucrat, s-a îndatorat, poate, şi nicidecum nu e „vinovată” pentru că o conduce un personaj care nu ştie nimic altceva decât să calce pe pedale. Poliţistul mi-a spus că îi va o amendă pentru oprire neregulamentară, iar lucrul acesta sper să îl înveţe minte pe cel vinovat. Nu sunt însă convinsă nici că l-a amendat, nici că a învăţat vreo lecţie, însă nu aş zgâria pentru asta maşina nimănui. Am făcut ce ţinut a de mine. Am vrut să nu las o faptă de felul acesta să treacă pretinzând şi eu că „se întâmplă” şi „e normal fiindcă nu sunt locuri de parcare”. Nu e normal, nu se întâmplă de la sine. Se întâmplă când unii decid să nu le pese deloc de alţii.

  • Cred că știm cu toții cum se parchează pe str. Odobescu, în zona celebrei cafenele Amărâtu` (ca să nu-i fac reclamă), unde B1 e constant blocată de mașini parcate. Poliția Locală doarme cu brio!

  • TOATE ACESTE LUCRURI FAC SA NU AVEM INCREDERE IN AUTORITATI DE ORCE FEL ,,,,AU PENSII PREA MARI CAND IES DIN SERVICII,,, SPRE DEOSEBIRE DE PROFESORII CARE I-AU INVATAT SI DE CARE NU AU ASCULTAT SI PROCEDEAZA FARA TRAGERE DE INIMA LA ORICE ACTIVITATE CARE IMPLICA CIVISM ,,,da asa se intampla zilnic cea ce nu ii normal,,,,,,

  • A se vedea si parcarile anapoda de pe trotuarul din fata blocului de la nr 13 str Al. Odobescu.Nu se poate trece pe trotuar ca si pieton si nici cu masina nu se poate intra in curte.Accesul este tot timpul blocat.

  • ASEMENEA PARCARI SUNT SPECIFICE
    celor cu burta la vedere
    celor cu lanturi la vedere
    celor ce au capacitate la masina peste 2000 coroborat cu mai mult de 150 de cai
    masini cu numere rosii coroborat cu burta, lanturi si 10 ani de spania
    dar si celor iesiti proaspat din inchisori locale si internationale!

  • D-na CRISTIANA SABAU ; eu cred ca am fost ca si D-vs unul din putinii bistriteni care o tot tin de vreo 10 ani cu SPIRITUL CIVIC. Si uite ce am realizat. Comentarii cu dispret nu multe este adevarat, dar si refuzul autoritatilor COMUNISTOIDE , de a primi AUTORIZATIA platita de mine pt. casa mea, si pana in final nici macar dreptul stipulat in lege , de a intra in legalitate. Desteptii din administratie mi-au gasit o falsa chichita juridica ,si o tin una si buna ca orbul in BRAILA. Cu speranta ca ma vor reduce la tacere ,crezand ca voi face in pantaloni de frica, nu au facut altceva, decat sa imi ridice la cote si mai inalte civismul pe care il mostenesc de la bunicul si tatal meu. SEARA FAINA !

    • MAI AI TUPEUL SA APARI AICI ȘI SA FACI COMENTARII De ce nu spui nimic despre ce ai spus la consultarea publică legat de construcția parcării din Eminescu? De ce nu recunoști ca faci toate astea ca sa te răzbuni dar faci pe marele ecologice?

    • Așa e cum spui tu. Dar tu n-o să fii niciodată „marele ecologice” că tu n-ai cum: ai tăiat și tuns prea mulți arbori, le-ai propus bistrițenilor o pârtie de tină, ai făcut din oraș ferma ta de struți, ai amplasat în centrul administrativ o arteziană oribilă și nu vorbești deloc limba germană.

  • Va citez din memorie vorbele unui polițist trecut în neființă anul acesta …,, cât îi PSD-n floare, nici în xxxx nu ne doare,, Se știu protejați, ei sunt ORGANUL!

    • Am auzit și eu sloganul acesta nu demult la Bistrița, în următoarea formă eufemistică, deoarece era spus tot de o autoritate locală: Cât îi psedeu’-n floare, nici în pepsi nu mă doare! N-am aflat până acuma de ce n-a zis cola care este mai aproape de culoarea partidului și de organ.

  • Aveti dreptate in legatura cu ” acel fan Guta” , dar dupa parerea mea, politia rutiera nu isi fac treaba deloc, se plimba ” de mantuiala” toata ziua pe strazi fara sa ia vreo masura, ei se opresc sa bea cafea sau sa manance in rest pot fi parcate 10000 masini aiurea ca ptr.ei ” nu- i bai” , in concluzie ei sunt platiti DEGEABA si se mai plang si ca au salariile mici.

  • Soferul din poze avea dreptul sa opreasca acolo , dar nu avea dreptul sa stationeze . Daca a oprit mai putin de 5 minute , nu a incalcat nici o lege .

    • Chiar daca blocheaza iesirea celor corect parcati???!!! Asta-i sfidare si nesimtire crasa!

    • tu ai auzit de libera circulatie…sau blocarea dreptului la proprietate…sau chiar… chiar sechestrare??????

  • Domnule Ovidiu, sunteti un individ extrem de ipocrit si pervers. Pe langa ca sunteti paralel cu ecologia, v-ati facut o preocupare constanta de a jigni si ataca fara simt pe D-nul Balan. Amintiti mereu de parcarea din Eminescu, unde am fost si eu alaturi de M. Balan pt. semnaturi, care au venit de la cetatenii din zona si care nu doresc sa le fie distrus acel coltisor verde si care pt. ei este foarte important, mai ales ca primaria a bagat acolo in amenajari multi bani. Tocmai salvarea acestor parculete si a spatiilor verzi inseamna preocupari de ecologist. Sunteti un tip foarte toxic incercand sa manipulati adevarul. Nu Balan a umblat dupa semnaturi, ci le-a primit de la mai multe scari de bloc dupa ce a stat de vorba cu ei. Asta se intampla mult mai devreme inca din 2013 cand impreuna cu D-nul Toniuc si Gagea cons. local PER au avut o intrevede cu cetatenii din Eminescu. D-le Ovidiu ; de legile spatiilor verzi si legile de mediu ati auzit ? Ele trebuie respectate de toata lumea, inclusiv de administratie. Cultura eco este departe de a fi inteleasa de d-vs.

    • După ce ați mințit oamenii ca se distruge parcul este normal ca v-au dat semnături! DE ce nu le-ați spus adevărul? De ce nu le-ați spus ca zona verde a parcului rămâne și chiar se extinde, de ce nu le-ați spus ca proiectul prevede ca copacii sa fie mutați și relatări în alta parte? De ce trebuie sa umblați cu tot felul de minciuni? Îmi spuneți mie ca eu sunt ipocriteriile? Dar voi gunoaielor Cum va numiți?

    • Si inca ceva Pescarule nu a venit nimeni la voi pentru ca nimeni nu merge la niste nulitati ci voi ati batut din usa in usa si din poarta in poarta si ati umplut mintile oamenilor cu minciuni de genul ca vor ramane fara locuri de parcare! MINCINOSI, LEPADATURI SI SECATURI CE SUNTETI!!!

  • am stat la coada sa fac o plata si cand m-am intors era DITAMAI JEPPAN in spatele meu si ,,,normal ca nu aveam cum sa ies….am intrat din nou in banca..am vrut sa scriu VACA… si era o domnisoara care a auzit ca am intrebat daca e cineva X5 afara ….a raspuns doar ca a deranjata-o CA AM INCURCAT Q7 CU X5!!!!
    si a mai trebuit sa stau inca o data la coada la VACA …pardon…banca!!!!

  • Magazinele poarta aceasta vina, pentru ca nu ai optiunea de a intra cu masinile pentru a putea face cumparaturi sau sa iti platesti facturi.
    Lumea munceste pentru a face burta, deplasarea pe jos cateva sute de metri poate dauna grav sanatatii !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui pescarul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS