Social

Sportivii Gloriei 2018, la acțiunea de împădurire de la Sânmihaiu de Câmpie

(FOTO) Sportivi, antrenori și conducători ai clubului Gloria 2018 Bistrița-Năsăud au plantat împreună cu ceilalți voluntari, participanți la acțiunea de împădurire organizată de Asociația Tășuleasa Social și TeraPlast – 25.000 de puieți pe aproximativ 5 hectare de pădure.

”Ne-am bucurat să fim primiți cu căldură și bucurie de reprezentanții TeraPlast – Alexandru Stânean – director general și Alexandra Șica – PR & IR Manager, dar și de președintele Tăsuleasa Social – Alin Ușeriu, cărora le mulțumim pentru invitație. Sportivii însoțiți de antrenori, stafful administrativ și directorul clubului au primit sape, mănuși de lucru și puieți și cu entuziasmul care îi caracterizează au demonstrat încă o dată că sunt alături de comunitate și nu ezită să vină în sprijinul cauzelor care necesită ajutor și implicare. Încântați să îi vadă la muncă pe sportivii noștri, ceilalți voluntari prezenți au profitat la finalul împăduririi să se fotografieze cu sportivii CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și să le ceară autografe. A fost o zi minunată alături de oameni frumoși în care am oferit înapoi ceea ce primim în fiecare zi de la comunitate – sprijin, încurajare și atașament!”, informează gruparea bistrițeană.

La împădurire a participat și noua jucătoare a Gloriei 2018, ucraineanca Natalia Striukova. ”Mă bucur foarte mult că am reușit să vin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Am cunoscut astăzi fetele, sunt prietenoase și sincere. Abia aștept să încep pregătirea și să joc. Mă bucur de asemenea că am participat la acțiunea de împădurire, mi-a făcut plăcere să plantez copaci, să ajut natura și să mă fac utilă. Sunt bucuroasă că am contribuit și eu la apariția unei noi păduri, România este una dintre cele mai spectaculoase țări”, a spus ea.

”Astăzi a fost cu și despre oameni frumoși care cred într-un viitor mai verde. A fost despre pactul cu natura făcut de fiecare dintre noi prin fiecare puiet plantat la Sânmihaiu de Câmpie. Mulțumim CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud pentru deschidere și implicare! Mulțumim că ați fost alături de noi și de voluntarii Tășuleasa Social! 5 hectare de teren degradat au “primit” puieți de paltin, frasin și gorun pentru a se transforma într-o pădure frumoasă”, a transmis TeraPlast.

2 comentarii

  • O altă acțiune de PR politic a jupânului din fruntea județului care nu costă foarte mult. Fac poze cu Dragnea, merg la mănăstire, orice ca să pară că handbalul de partid si de stat are vreo legătură cu bugetul. Și desigur, multe poze si băgare în seamă în social-media ca altfel nu se pune. Pentru ajutorul ăsta le cumpără tătucul autocar nou anul ăsta. Merci popor!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.