Actualitate

Ce spune Radu Moldovan despre candidatul la prezidențiale. ”Asta trebuie să facă PSD”

”Cel mai important lucru pentru PSD este să sprijine la alegerile prezidențiale un candidat care să iubească România, care să fie interesat de români și de viața lor, care să-i reprezinte în mod foarte serios pe plan extern și în special în ședințele Consiliului Europei, unde se iau decizii majore pentru România. Nu fac parte din categoria PSD-iștilor care sunt extrem de supărați că el nu va avea carnet de membru PSD. Din punctul meu de vedere, acest lucru cade în zona secundară. Ceea ce trebuie să căutăm noi ca partid responsabil este un candidat care să fie un altfel de președinte decât au fost ultimii doi de când fac eu politică, adică unul pe care să-l intereseze românii și nu tot felul de jocuri de cum să folosească instituțiile statului pentru a-și rezolva răfuieli politice, să se scrie despre el după ședințele CE cât de tare s-a bătut pentru a apăra interesele României”, a declarat președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Întrebat dacă va fi un lucru ușor ca primarii și membrii PSD din județ să susțină un candidat care nu este din partidul lor, liderul PSD Bistrița-Năsăud a răspuns că ”lucrurile ușoare sunt pentru oameni slabi, noi suntem puternici”: ”Dacă vă uitați pe statistici, primarii din partidul cetățenilor județului sunt cei mai performanți din România. Că unii simpatizează cu PSD și alții cu PNL sau alte partide, e alegerea lor. Toți primarii au înțeles că trebuie să fie în partidul cetățenilor, iar județul Bistrița-Năsăud arată cum arată și este pe podium în toate clasamentele pentru că nu facem politică. În toate întâlnirile, de la ADI-uri la alte întruniri, discutăm despre problemele pe care le are fiecare comunitate, despre atragerea de fonduri. Mă declar foarte mulțumit de tot ceea ce se întâmplă și de primarii județului, cu care lucrez foarte bine de șase ani”.

”Legat de alegeri, fiecare va decide și, la cum arată nivelul de informare al cetățenilor, va conta foarte tare care este proiectul celui care va candida la Președinție. Nu contează culoarea politică a candidatului, contează cu ce vine în fața oamenilor. Eu personal sunt dispus să susțin orice tip de candidat cu orice tip de simpatie politică, un candidat care îmi arată că România va fi reprezentată la alt nivel, pentru că în momentul de față suntem nereprezentați. Este inadmisibil ca fermierii români să fie tratați la mâna a doua sau a treia față de alți cetățeni din UE din punctul de vedere al drepturilor pe care le au, în urma unui comisariat de succes al unui mare lider politic care a mărit decalajele între români și ceilalți și care astăzi ne dă lecții de moralitate. Din păcate pentru noi, e și din Ardeal”, a comentat el.

Radu Moldovan a afirmat că este sătul ”5 metri peste cap” de ”circoteca” la care asistă de mult timp. ”Nici măcar în anul centenar nu avem pe cineva care să-i unească pe români și are un astfel de rol, dar din păcate nu face nimic. Dimpotrivă, blochează absolut totul. Nu avem rectificare bugetară fiindcă domnul Iohannis e nemulțumit că se va plimba mai puțin, a suspendat ședința CSAT că nu e mulțumit de buget. Văd că nu-l prea interesează ce se întâmplă la DGASPC, cu cofinanțarea proiectelor europene, cu spitalele, cu problemele românilor. M-aș fi așteptat să-și întrerupă concediul domnul președinte Iohannis și să facă ședința CSAT, să dea acel aviz către Guvern chiar dacă e consultativ, să se facă rectificarea. De 28 de ani lucrul acesta nu s-a întâmplat niciodată, Guvernul să fie blocat în rectificare pentru că și-au permis, vezi Doamne, cei de la Guvern să-i taie un pic din macaroană. Uitați-vă cum i-a dublat sau triplat bugetele Cioloș, poate îl întreabă cineva ce face cu banii ăștia domnul președinte”.

La ședința Comitetului Executiv Naţional al PSD, liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că nu va candida la alegerile prezidenţiale din 2019 şi că s-ar putea să existe un candidat comun PSD-ALDE: președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE.

6 comentarii

  • Cuvint cu cuvint ce a spus Dragnea.

    Astia de la Bistrita asa au făcut de eci de ani……s-au inclinat ca salcia-n vint.

    Coloana vertebrala ????? De unde ?? La cine ??? Ptr ce ???

  • Ce tupeu are chelnerul, se vede ca e o marioneta pentru partid si habar n-are ce vorbeste. Probabil la Bistrita are niste consilieri mai cu cap in spate care pun lucrurile cat de cat la punct, iar el iese triumfator in fata. El si papagalu ala care se trage in poza cu gropile din Bistrita. Pacat ca noi romanii ca natie am fost mereu obisnuiti cu: „lasa maica, ca e mai bine asa, sa luam putin decat deloc”.

    Au ajuns acum la fundul sacului, bani pentru a acoperi pensii si salarii babane au doar din imprumuturi. In loc sa imprumute si sa investeasca in infrastructura, ceea ce ar duce automat in cativa ani la recuperarea investitiei si ar genera in timp profit ( asta evident ca ar crea noi locuri de munca, usurinta pentru a exporta marfa, etc. , iar in timp ar putea creste salariile si pensiile fara nicio problema ), ei dubleaza salariul la toti papagalii de la consiliul judetean, care muncesc la fel de putin ca inainte si care nu sunt evaluati veci pentru munca depusa.

    Inainte sa vorbim de proiecte blocate, eu propun sa faci o analiza a proiectelor in care s-au constatat fraude din fonduri europene sau situatii in care fondurile europene au fost gestionate dezastruos ( sa ne amintim de ce s-a intamplat la CNLR ) sau s-a constatat clar furt din bani publici si de care trebuie sa fii efectiv batut in cap sa nu iti dai seama ca ceva nu e ok ( apropos stiati ca in proiectele lui Dragnea pe hartie, Alexandria trebuia sa aiba deja aeroport ? ). Dar pentru voi astea mereu vor ramane in categoria „Suntem persecutati de statul paralel si de Soros”.

  • Radu Moldovan vorbește de podium : da , suntem pe locul 3 la infracționalitate și pe locul 1 DE LA COADĂ la atragerea de fonduri europene și la buget pe dezvoltare , cu 18% realizat . Când i-am spus asta în ședința de CJ a dat-o pe ironie de 2 bani spunând că-i de pe Marte . Nu-i de pe Marte , Radule , e de la noi din județ . Ăsta da podium .

  • Chiar acum e Codrin Stefanescu la televizor si sa vezi circoteca! Nu lasa pe nimeni sa vorbeasca,toti trebuie sa asculte aberatiile lui .

  • Dar Radu Moldovan si Oltean? CE PRIETENIE
    Se aude prin targ ca, in spatele constructiilor lui Negrea ar fi Oltean si Radu M si Harsian, oare o fi adevarat??
    Iar in spatele lui Dimex o anexa a Teldrum, oare o fi adevarat?
    De aceia se lucreaza noaptea la blocul de pe Nasaudului, cu sentinta de suspendare, oare o fi adevarat?
    Radu Moldovan la primarie si Oltean la CJ, oare o fi adevarat? ca astia doi au fost PRETENI din totdeauna.
    FELICITARI

    • Asa se aude ca Oltean ar fi cel care construieste la greu blocuri prin oras. Negrea e prieten bun cu Oltean dar cu siguranta este si cu Raducu… Deci pana la urma afacerile sunt afaceri pt ca banul la toata lumea place… Politica este doar o poveste, care are in spate tot banul… De ce sa ne dam in cap cand putem face banii impreuna si toata lumea e fericita. Politica este doar o activitate la stat bine platita si cu pensii speciale, indiferent daca aduce benefici sau pierderi.
      Raducu oare pana cand ramane la polonic??? ne-am saturat de prezenta lui, vrem si altceva mai soft!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.