Timp de gândire

Stă PDL pe un butoi cu pulbere?

Propunerile lui Ioan Oltean nu mai trec prin structurile de conducere ale PDL Bistriţa-Năsăud cu uşurinţa de până acum, dovadă că o parte a organizaţiei nu mai crede că el procedează întotdeauna bine. Poate că mulţi îşi doresc o schimbare, dar nu văd nicio şansă ca ea să existe câtă vreme PDL are aceeaşi conducere de 20 de ani.

Astăzi l-am contactat pe Ioan Oltean de mai multe ori ca să încerc să obţin de la dânsul o reacţie la ceea ce s-a întâmplat aseară, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PDL. Nu mi-a răspuns, nu m-a sunat înapoi cum procedează de obicei. Mi s-a mai întâmplat să mă izbesc de un zid de tăcere în cazul său de fiecare dată când nu i-a convenit subiectul despre care anticipa că urmează să îl întreb. Aşa că nu mi-a rămas altceva de făcut decât să discut cu aproape toţi cei implicaţi în povestea revocărilor, mai puţin cu Liviu Rusu de care nu am mai reuşit să dau. Din toate discuţiile am înţeles că autoritatea liderului e şubrezită şi, chiar dacă nu o fac direct şi pe faţă, mulţi îi spun prin intermediul unor voturi că nu mai sunt de acord cu el.

Aşadar, Ioan Oltean are o problemă în organizaţie şi, spun unii dintre cei cu care am vorbit, una personală cu anumiţi oameni cu funcţii din PDL Bistriţa-Năsăud. Se spune că nu e prima oară când îi înlătură sau încearcă să îi înlăture pe unii dintre apropiaţii lui cu veleităţi de lideri. Au dispărut, pe rând, din PDL, Florin Chereji, Mircea David, Liviu Ciupe, Ioan Andreica, Ioan Botiş, iar acum e pe cale să dispară şi Liviu Rusu. Vasile Borş e şi el pe „făraş” cum s-ar spune. Prin preajma lui Ioan Oltean nu mai vezi decât foşti PSD-işti reciclaţi sau tot felul de tinere speranţe care încep să nu mai fie tinere şi, din speranţe, să devină deziluzii. S-a văzut ce au făcut la alegerile parlamentare. În afară de Cristian Florian care a avut o şansă imensă fără să fi avut vreun merit pentru ea, restul au dat-o de gard. Dacă tot s-a vorbit de revocări, ei, candidaţii cu funcţii prin partid trebuiau lăsaţi fără ele fiindcă nu au reuşit să convingă electoratul într-o rundă de alegeri uninominale. De ce să fie revocaţi din funcţii primarii, au candidat cumva ei? Da, au candidat, în iunie, şi au ieşit primari. Nu era cumva rândul altora să se bată cu adevărat pentru poziţiile pe care le-au râvnit?

Candidaţii PDL la parlamentare au fost şterşi, lipsiţi de iniţiativă, au tăcut mâlc, s-au bazat pe iluziile lor deşarte că sunt cei mai buni şi au luat o binemeritată lecţie. Un lider al unei formaţiuni ar fi trebuit să se asigure că într-o bătălie atât de grea precum cea din decembrie 2012 iese la luptă cu cei mai buni, cei mai activi şi mai combativi, cu oameni „curaţi ca lacrima”, susţinuţi din convingere de tot partidul şi votaţi tot din convingere de electorat. Un lider de partid precum este Ioan Oltean ar fi trebuit să aibă cu un an înainte de alegeri nu şase, ci 12 candidaţi pe care să-i supună la teste, să-i trimită la cursuri de oratorie şi la stilişti, iar cei mai buni să intre în luptă. În PDL, nu o zi înainte de depunerea candidaturilor, nu se ştia nici măcar în ce colegiu va candida Florian, în 1 sau în 2. O hotărâre luată ieri era schimbată azi şi tot aşa, semn de slăbiciune, de lipsă de organizare, de lipsă de oameni. În final, iată că vinovaţi s-au dovedit a fi doi primari, iar culmea ironiei, unul dintre ei, Gheorghe Bălăjan, mărturiseşte că atât cât va trăi va avea numai sentimente de respect pentru PDL şi Ioan Oltean. Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns.

Ioan Oltean a fost şi este un bun lider de partid. Nu cred să conteste cineva asta. E un om care munceşte foarte mult, obţine rezultate, o locomotivă pentru partid. Mulţi au avut numai de câştigat de pe urma faptului că Ioan Oltean a ştiut să se impună şi în judeţ şi pe plan naţional. Există însă şi un revers al medaliei. Este posibil ca stilul de politică făcut de generaţia lui Ioan Oltean să nu mai fie unul de succes în viitor. Generaţia politică s-a schimbat, oamenii vor altceva de la politicieni, cei care fac politică vor altceva de la partidele lor. Chiar dacă în spatele uşilor închise, vineri seara, în şedinţa BPJ, a reieşit că PDL stă pe un butoi cu pulbere. Va mai reuşi oare Ioan Oltean să întârzie explozia?

Cristiana Sabău

7 comentarii

  • Ioan Oltean A PIERDUT ALEGERILE, voturile le-au luat primarii PDL, inclusiv Bors, nu el. Este deputat printr-o conjunctura si o eroare a legii. Este timpul sa plateasca pt tot !

  • Cel ce va avea curajul sa ia pozitie la acest adevar, merita sa fie viitorul lider, dar cum ,,aproape,, au ramas doar cei aplecati de spate , sunt curios cand explodeaza butoiul, pe cine arunca in fata.

  • Nu asa trebuie privite lucrurile .Este vorba de un partid care isi respecta regulamentul si libera exprimare . Insa sun cu totul de acord ca tradatorii sau cei fara o line politica clara (traseistii ) sa fie eliminati cat mai repede . Vasile Bors ,oricat o da la intors ,este un tradator si a avut intelegeri cu USL in special cu Radu Moldovan . Inclusiv D-oara Anca Carcu in aceasta campanie electorala a jucat un joc dublu si impotriva lui Ioan Oltean .
    Va place sau nu Ioan Oltean este un lider si merita respect pentru tot ce a facut pentru judet chiar daca unii sau saturat de el , altora (cei din USL ) sunt constienti ca nu vor putea sa faca atatea pentru judet din cauza lipsei de initiativa , pentru ca sunt sluji de partid si a faptului ca din nou prin alegerea facuta banii cei mai multi vor ramane la Bucuresti si nu vor mai veni in zone .Viitorul ne va demonstra acest lucru .! Aveti putina rabdare si o sa regretati multe !

    • Da! Anca Carcu a facut foarte bine jocul lui Ioan Oltean, si cu cele 300 de voturi ale sale a facut destul ca cel care a castigat alegeriel in colegiu sa nu intre in parlament si marele perdant sa devina cu ajutorul chiar a celor 300 de voturi a lui Anca Carcu, deputat. Bravoo Oltean, bravo asociere !!!

  • INTREBARE DUHOVNICEASCA ….. DERANJANTA…..
    BUTOIUL CU PULBERE = ??= BUBOIUL CU SCARTA-SCARTA , COATE GOALE , MATE FRIPTE …..

  • Fa fratilor! Fa stiti voi ce nu-ntalasei eu? Rusu Liviu-i vinovat, Bors e vinovat, Balajan si Simionca-s vinovati, da Luca Iancu e INGERAS. Oare n-o fi fost invinuit si Luca Iancu in dosaru cu Liviu Rusu de la D.N.A.? Oare n-o fi fost si el Invinuit??Oare-o fi INGERASUL Luca Iancu viitorul lider al filialei municipale B-ta a P.D.-L?? Asta nu-ntalesai eu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.