Starea de alertă pe teritoriul României se prelungește cu încă 30 de zile, începând de luni 12 iulie, dată la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern care reglementează măsurile de prevenire şi control aplicate în contextul epidemiologic actual.
Principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control a răspândiri Covid-19 pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Mai exact, la competiţiile sportive desfăşurate în spaţii deschise, unde va fi permisă inclusiv participarea persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 (anterior era prevăzut un interval de până la 90 de zile pentru persoanele care au trecut prin boală). De asemenea, se menţin prevederile referitoare la participarea persoanelor vaccinate şi a celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Extinderea perioadei de la 90 la 180 de zile va fi valabilă şi pentru persoanele care participă la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale desfăşurate în aer liber (în limita a 2.500 de spectatori), precum şi la nunţi şi botezuri, în spaţii închise (cu participarea a cel mult 300 de persoane).
Aici toate măsurile de prevenire și control valabile în această perioadă.
Adaugă comentariu