Politică

Startul campaniei electorale, furat de toată lumea, de la mare la mic

La ce bună reglementarea prin lege a perioadei oficiale a campaniei electorale din moment ce nimeni nu o respectă? Paradoxal, primii la încălcat legea sunt tocmai cei care fac legile, iar pe urmele lor calcă apăsat şi cu paşi repezi şi cei care nu au avut până acum ocazia să ne conducă, dar respiră agitaţi să o facă.

Totul a început când opoziţia a împărţit afişe cu portretele parlamentarilor PDL din judeţ pe care au scris că ei sunt cei care au votat pentru tăierea pensiilor şi salariilor.

În luna februarie a acestui an, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a prezentat, într-o conferinţă de presă, afişe cu fotografiile parlamentarilor USL din judeţ pe care scria: ”Ei fac grevă de lux pe banii tăi! El este unul dintre chiulangii!”.

“Şi la nivelul judeţului nostru avem chiulangii. O să distribuim materialele în tot judeţul, în colegiile din care fac parte, ca poporul să afle că aceştia sunt chiulangii aleşi. N-a mai auzit nimeni de chiulangii aleşi! Chiulangii plătiţi! E un fenomen politic pe care noi îl condamnăm şi mi se pare firesc ca lumea să ştie că există parlamentari chiulangii, ceea ce mi se pare inadmisibil. Să ştie oamenii că persoanele pe care le-au investit în Parlament sunt la chiul”, a declarat atunci Ioan Oltean, adăugând că au fost comandate ”suficiente” flyere, ”din banii partidului, nu ai poporului”.

În replică, USL a prezentat un afiş cu pozele lui Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea şi Roberta Anastase pe care scria „Revenim în Parlament doar când pleacă Anastase”. Pe afiş, deasupra fotografiilor lui Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc şi Roberta Anastase scrie cu majuscule „BUBA”, iar pe pozele cu Boc şi Udrea este inscripţionat cuvântul „demis”.

Sub cele patru fotografii scrie: „Pe doi i-am gonit! Cu Băsescu şi Anastase noi nu colaborăm!”, iar în dreapta fotografiilor e scris: „Protestăm pentru că ei fură 1,2 miliarde de euro pe lună, nu îi ajută pe românii afectaţi de zăpezi dacă nu au votat PDL, au tăiat salariile şi au scumpit totul în România, au desfiinţat spitalele, au îndatorat fiecare român cu peste 5000 de euro! Revenim în Parlament doar când pleacă Anastase! USL continuă protestul parlamentar!”.

De 8 Martie, PDL a profitat de ocazie să îşi atragă de partea lui cadre didactice cu salarii tăiate. A premiat 62 de femei. La rândul ei, USL a dat o petrecere tot pentru doamne şi domnişoare.

Înainte de Paşte, atât USL, cât şi PDL au trimis felicitări electorale care au ajuns în cutiile poştale ale locuitorilor din tot judeţul, iar organizaţiile de tineret şi femei ale partidelor au făcut acte caritabile, tot o formă de campanie electorală mascată.

Dacă marii jucători de pe scena politică nu respectă nicio lege, de ce să ne mai mirăm că moda este preluată şi de alţii? Nu ne surprinde că prin oraş am văzut încă din iarnă defilând pe autobuze afişele electorale ale unui candidat. Acelaşi a recidivat de Paşti când a amplasat strategic atât pe arterele principale nişte maşini mari cu portretele lui gigant, cât şi în staţii de autobuze ca să vadă tot omul cine îi urează sărbători fericite. Ca orice politician în devenire, respectiv om care fentează legea, şi acest candidat şi-a găsit propria uşă de scăpare în caz de nevoie, fundaţia.

Care ar trebui să fie reacţia oamenilor la fentele candidaţilor?

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.