Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud a spus că, timp de patru ani, minoritatea PDL din Consiliul Judeţean a votat împotriva proiectelor primarului PSD Ovidiu Creţu, împotriva Wonderland, a centurii, a tot ce se putea.
„Când a reuşit Ovidiu Creţu să îşi creeze o majoritate de două treimi, s-au folosit instituţiile statului. Domnului Mureşan de la APM i-au trebuit şapte luni să elibereze un aviz. După ce s-a trecut de APM, au mers la Agenţia Regională de Mediu la Cluj şi l-au blocat pe Ovidiu Creţu”, a spus Moldovan.
Liderul PSD a declarat că USL nu mai are de gând să practice acest gen de administraţie, unul în care o parte blochează proiectele celeilalte părţi şi altul care le susţine.
„Pe un mix de măsuri luate cu sprijinul Guvernului, cu asocierile dintre administraţii şi cu CJ care trebuie să fie principalul liant între consiliile locale, oamenii de afaceri şi investitorii, veţi vedea că există soluţii, dar dacă tu de la administraţie vrei să faci ceva şi vine doamna Udrea şi îţi trage un bolovan în cap sau o găleată cu ciment din Bucureşti….. Gândiţi-vă câte locuri de muncă erau create în Bistriţa dacă nu rămâneau fondurile europene la Bruxelles, dacă unui primar cum e Ovidiu Creţu nu i se blocau fondurile pentru anveloparea blocurilor, de izolare termică. Gândiţi-vă câte sute de oameni puteau lucra în Bistriţa şi acesta este doar un singuir exemplu. Am avut un Guvern care a fost duşmanul acestei ţări. Trebuie să avem un Guvern care să fie partenerul cetăţeanului, nu duşmanul lui”, a spus Moldovan.
Cristiana Sabău
Marele om al PSD nu se poate gandi ca poate documentatiile pentru aceste proiecte nu erau corespunzatoare? Sa credem ca intr-o guvernare USL cerintele legale nu vor fi respectate ci vor fi aprobate pe banda proiectele doar pentru ca vin din partea unor autoritati locale de o anumita culoare politica? APM este o autoritate care trebuie sa se asigure, inainte de a autoriza un proiect, ca acesta corespunde cerintelor legale si a facut-o, indiferent de culoarea politica a conducatorilor. Bravo lor!
Draga Mariana, dl Muresan a executat comanda dlui Oltean si a PDL si pe urma textul cucerintele legale,bla bla. Mi-ar fi placut sa avem institutii publice apolitice, dar interele ,,gastii portocalii” au fost mai presus.
Toata lumea stie cat de devotat a fost d-l Muresam portocaliilor si in special lui Oltean, de aceea, suntem surprinsi ca nu si-a depus demisia si asteapta sa fie dat afara. Un om de bun simt nu s-ar mai putea uita in ochii celor pe care i-a sabotat cat a putut.
Dar in ochii colegilor de la mediu (subalternii adica) va mai puteti uita, d-le Muresan Stefan?????
Da asa zisul Domn Muresan se poate uita oricand in ochii oricui ca tupeul ii permite! Toate hotararile de eliberare avize pentru orice proiect le ia dupa bunul plac.Sub umbrela legislativa te amana pana iti cedeaza capul! In sedinta de avizare poti fi umilit cu cel mai bun proiect in mana.Scapi de Muresan vine misteriosul Catarig la care sare in ajutor cate un alt adormit din celelalte deconcentrate. Toti se pricep la toate numai la ale lor nu.
Orcate pacate ar avea acest domn ….. il iertam pentru ca a sarit in ajutorul nostru al cetatenilor impunand respectarea LEGII ….si de aici ura lui Cretu …ca nu a reusit sa-si satisfaca interesele personale si de gasca mafiota….mai ales in problema centurii care in mintea acestui nebun trebuia sa treaca prin oras….direct pri curtea Spitalului TBC…
Felicitari domnule Muresan !
Cetatene! Te rugam sa pleci cu propaganda ta portocalie de 2 bani pe alte ziare, acolo pe mesagerul,gazeta de bta, alea cumparate de voi.Nu cred ca primarul Cretu are interese de gasca mafiota asa cum au ai vostri Nelu Botis,Liviu Rusu, Ioan Andreica, etc.
PDL a devenit un partid NEFRECVENTABIL pt bistriteni si pt Romania!
Hotii nostri sunt intotdeauna mai buni decat ai lor!
Spui ca Ovidiu Cretu ar fi hot? Detii probe? Usa DNA este deschisa. Ai tai (liviu rusu, botis, andreica, oltean) sunt deja acolo, cu bratari lucioase.